7 modalităţi de a expune pe pereţi desenele copiilor

7 modalităţi de a expune pe pereţi desenele copiilor

0

Creativitatea şi imaginaţia sunt două caracterisici specifice celor mici, dar care, în lipsa exerciţiului de exprimare artistică, se estompează. Este bine să încurajăm copiii să creeze opere de artă specifice vârstei lor şi una dintre modalităţile prin care le putem arăta aprecierea noastră, este expunerea acestora la vedere, pe pereţii din camera copilului sau în orice alt loc al casei.

Recomanda aceasta pagina! Un parinte iti va multumi:


Când amenajăm o încăpere, ne întrebăm ce fel de tablouri sau imagini să folosim pe pereţi. Ce aţi spune să folosiţi desene şi picturi realizate chiar de micii artişti cu care împărţiţi locuinţa, şi anume copiii voştri? Gândiţi-vă câtă mândrie ar simţi să ştie că părinţii au preferat să decoreze living-ul spre exemplu, cu picturi şi desene care au ieşit din mânuţele lui iscuite, în loc să aleagă tablouri din comerţ. Fie le sugeraţi să realizeze câteva opere de artă cu o tema aleasă de voi, fie faceţi o selecţie a desenelor şi picturilor deja terminate de cei mici, le înrămaţi şi le integraţi în decorul locuinţei. Periodic, puteţi înlocui planşele cu altele noi.


Dacă nu intenţionaţi să înrămaţi operele celor mici, le puteţi prinde de un panou de plută cu ajutorul piunezelor, sau le puteţi prinde cu cleme de lemn pe o sfoară fixată pe suprafaţa peretelui cu ajutorul cuielor.

În locul sforii puteţi folosi un sistem de prindere pentru perdele format dintr-un şnur metalic şi cleme metalice.

Cine s-ar fi gândit că un umeraş pentru fuste poate deveni un suport pentru desenul copilului? Dacă îţi place ideea, trebuie să baţi câteva cuie în perete, să agăţi umeraşele şi de ele să prinzi desenele. Aceasta chiar este o modalitate haioasă şi atipică de a prezenta operele de artă ale copiilor voştri!

Dacă lipiţi câteva clipboard-uri pe perete, acestea pot servi drept suport pentru desenele şi picturile celor mici. În cazul în care tu, ca şi părinte eşti atras de micile proiecte de tipul DIY, poţi realiza cu ajutorul unei bucăţi de lemn şi a câtorva cleme de lemn, un frumos suport pentru desenele copilului tău, pe care poţi menţiona numele micului artist sau poţi scrie un mesaj inspiraţional sau de încurajare adresat lui.

Articol semnat de Flavia Lorena Irimescu, decorator interioare, telefon: 0747666473

Foto: http://www.pinterest.com./

 




Fara comentarii

Lasa un comentariu