Alarma: Bataia e inca rupta din rai pentru multi copii romani. Peste jumatate din cazurile de agresiune impotriva minorilor nu sunt anchetate penal

Anul trecut, s-a inregistrat cel mai mare numar de cazuri de abuzuri din evidentele Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie (ANPDCA): 13.546 de dosare, din care peste 1.000 au fost copii batuti, aproape 600 copii abuzati sexual, iar peste 9.000 au fost neglijati. In urma investigarii acestor cazuri, peste 9.800 de copii au ramas in familie, iar in aproape 600 de situatii agresorii sunt urmariti penal. Si in anii anteriori, cifrele au fost asemanatoare.

Totusi, numarul mare de cazuri inregistrat in evidente are drept cauza raportarea situatiilor de abuz, nu cresterea in sine a violentei, ne-a declarat directoarea generala a Autoritatii pentru Protectia Copilului, Elena Tudor, explicatie confirmata si de doi specialisti de la asociatia “Salvati Copiii”. Astfel, Tudor a spus ca, in ultimii ani, numarul celor care semnaleaza cazurile de abuz a sporit si a sustinut ca un rol important l-a jucat si legislatia – din 2013, directiile pentru protectia copilului sunt obligate sa cerceteze orice sesizare, iar cei care lucreaza cu copiii trebuie sa raporteze orice suspiciune. (Legea 272/2004, art.89)

Un indicator al raportarii situatiilor il reprezinta cazurile inregistrate la Telefonul Copilului, care, in ultimii 16 ani, a primit 19.326 de apeluri care semnalau cazuri de abuz asupra copiilor si 2.143 de -cazuri de violenta in familie, dintre care, doar in 2015, 111 au fost – cazuri confirmate de abuz -sexual si 1.881 cazuri de violenta in familie.

Jumatate dintre parintii batausi scapa fara dosar

In ciuda numarului mare de cazuri inregistrate, in sub jumatate dintre ele agresorii sunt urmariti penal, conform statisticilor ANPDCA, trimise redactiei. Explicatia data de Elena Tudor este lipsa probelor, in multe dintre cazuri, insa ea a atras atentia ca trebuie luat in seama si tipul de agresiune inregistrata – abuz, neglijare sau exploatare.

”Legislatia spune: daca viata copilului e pusa in pericol, il iei din familie si, mai departe, pot fi sesizate organele de cercetare penala. De exemplu, intr-un caz de neglijare – copilul e subnutrit; daca parintele nu are venituri, are nivel de educatie scazut, nu are ce sa-i dea copilului de mancare, nu o sa il lasi sa moara in familie, dar nu o sa sesizezi Parchetul, ca parintele sa raspunda penal pentru asta”, a explicat directoarea generala a Protectiei Copilului.

Raspunsuri mai nuantate au oferit doi specialisti din cadrul asociatiei “Salvati Copiii”, care gestioneaza astfel de cazuri. Psihologul Andreea Biji, care face terapie cu copii abuzati sexual, ne-a explicat ca, in unele cazuri, nu se intampla nimic cu agresorul, pentru ca nu sunt destule probe, mai ales daca la Institutul de Medicina Legala nu se obtin dovezi concludente, e destul de greu de dovedit. Astfel, psihologul a rememorat un caz al unei fetite abuzate de concubinul mamei ei, pe care femeia nu a crezut-o cand i-a spus prin ce trece, iar, in urma terapiei, copilul a identificat un semn particular al concubinului, pe care nu ar fi avut cum sa il vada decat intr-o ipostaza intima. Andreea Biji a mai adaugat: “Am observat ca depinde mult si de profesionalismul organelor de cercetare, precum si de avocatii apararii, pentru ca sunt persoane care nu au bani sa plateasca avocati”.

Abuzurile, neluate in serios de autoritati

Si consilierul juridic Laurentiu Tudorache ne-a explicat ca, potrivit legii, Politia poate pune in miscare actiunea penala din oficiu, insa nu are obligatia de a face acest lucru si, in multe cazuri, este nevoie si de o plangere prealabila a parintilor sau tutorelui copilului. El a subliniat ca nimeni nu ii poate trage la raspundere pe politisti daca nu pun in miscare actiunea penala, dar ar trebui, “in primul rand, o constientizare a parintilor, ei au datoria de a-si supraveghea copilul”. O alta problema semnalata de Tudorache este modul in care actioneaza medicii care iau contact cu copiii abuzati. Conform legii, ei ar trebui sa raporteze imediat orice semnal de abuz, lucru care nu se intampla intotdeauna. Consilierul a rememorat un caz de la Vaslui, al unui copil batut foarte grav de persoana care il avea in grija. Medicul care l-a examinat cand a ajuns la spital a raportat cazul abia dupa trei ore, sub protectia anonimatului. Parintii nu stiau ca este nevoie de o plangere prealabila, fiind vorba de lovire, si erau sceptici daca sa o faca, temandu-se ca, in urma anchetei, copilul sa nu le fie luat. Ulterior, s-a schimbat incadrarea cazului la tentativa de omor si nu a mai fost nevoie de plangere pentru ca oamenii legii sa demareze o cercetare.

De altfel, unul din motivele pentru care multe cazuri nu sunt anchetate il reprezinta retragerea plangerilor sau nedepunerea lor. In multe situatii, parintele care face initial sesizare se teme ca ii va fi luat copilul si isi retrage plangerea, dar sunt si multi parinti care prefera sa nu mai existe o ancheta, pentru ca le afecteaza imaginea in comunitate. Din cauza acestor temeri, copiii pot ramane in continuare victime ale abuzurilor, a atras atentia Laurentiu Tudorache.

Mai mult, si in Strategia Nationala pentru Protectia si Promovarea Drepturilor Copilului 2014-2020, autoritatile recunosc ca ”prevenirea si combaterea violentei in familie este insuficient dezvoltata”, din cauza ca doar jumatate dintre directiile de protectie a copilului au metodologie de lucru cu cazurile de violenta, iar, la nivel local, ”serviciile specializate sunt disponibile in putine cazuri”.

Politia tace

Un raport trimis recent de organizatia „Salvati Copiii“ Comitetului ONU pentru Drepturile Omului atrage atentia ca majoritatea cazurilor de violenta fizica asupra copiilor nu sunt sanctionate din punct de vedere legal. ”Agresorii care raspund penal sunt mai degraba exceptia decat regula in cazul violentei fizice, unde datele ne arata ca numai intre 5% si 11% dintre agresori ajung in fata justitiei”, retine raportul. Intrebat care este motivul pentru care in putine cazuri de violenta si abuz asupra copiilor sunt cercetati agresorii, Inspectoratul General al Politiei Romane nu ne-a comunicat un raspuns pana la publicarea articolului, in ciuda insistentelor noastre.

Sociolog: Cazurile care ajung la Protectia Copilului sunt doar varful aisbergului

Cele 10.000 de cazuri din evidentele Protectiei Copilului sunt ”doar varful aisbergului; in sistem ajung, de obicei, cele mai grave cazuri, nu cazurile de violenta usoara”, a punctat si sociologul Ciprian Gradinaru, de la organizatia „Salvati Copiii“.

De altfel, cel mai recent studiu asupra violentei in familie, din 2013, realizat de „Salvati Copiii“, arata ca 20 la suta dintre parinti sunt de acord cu aplicarea pedepselor fizice, iar 40 la suta recunosc ca isi bat usor copiii. In ceea ce priveste marturiile copiilor, 63 la suta din ei spuneau ca au fost batuti: 18% – cu batul sau nuiaua, 13% cu cureaua si 8% cu lingura de lemn.

”Cand a aparut cazul Bodnariu, au fost atunci dezbateri: o buna parte din parinti spuneau ca violenta usoara nu face nimic rau. Si cand am facut studiul privind violenta in scoli, vedeam ca parintii sunt toleranti la un astfel de comportament, il considerau un antrenament pentru viata – devine copilul mai tare, mai puternic. Pe de alta parte, si parintele are nevoie de o scuza, exceptand cazurile patologice”, a punctat sociologul, care a amintit ca cel mai des invocate pretexte sunt ca micutul a fost prea obraznic, nervozitatea sau ”si pe mine m-au batut ai mei si n-am murit din asta”.

Ciprian Gradinaru a explicat ca, desi, fata de acum 10 ani, a scazut usor rata violentei in familie, vor mai trece ”cateva generatii statistice pana sa scada la nivelul vestului Europei”.

De ce isi bat romanii copiii?

Cauzele sunt multiple, a explicat Gradinaru, care a spus ca violenta pleaca de la educatie si de la un model cultural tolerant. ”In limba romana, avem proverbe care spun «Unde da mama, creste», «Bataia e rupta din rai»; e un model cultural care nu se va schimba foarte usor”.

Violenta asupra copilului nu se va rasfrange doar asupra lui, ci si asupra copiilor sai: multi dintre cei agresati isi vor bate copiii: ”Sunt studii care spun ca lantul abuzului se perpetueaza; probabil si el la randul lui isi va abuza copiii, pentru ca invata o anumita cultura a violentei”. Un factor important pentru scaderea violentei este chiar atitudinea societatii ca ansamblu: daca toleranta sociala scade fata de comportamentul violent, atunci e posibil sa se schimbe si o parte din oameni, a punctat Gradinaru.

LEGISLATIE. Copiii abuzati in copilarie isi pot trage agresorii la raspundere ca adulti

Daca un copil a fost abuzat sexual sau traficat in copilarie si nu si-a putut exercita drepturile, el il poate trage la raspundere pe agresor si dupa ce implineste 18 ani. Conform Ordonantei de Urgenta 18/2016, care a modificat Codul Penal, la art. 154 se precizeaza ca “termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care acesta a devenit major”. Acest lucru inseamna ca agresorul nu poate scapa de raspunderea penala numarul de ani echivalent pedepsei maxime primite pentru infractiunea savarsita. De exemplu, actul sexual cu un minor se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Cinci ani va fi termenul in care agresorul poate fi tras la raspundere, dupa ce minorul implineste 18 ani.

„(4) In cazul infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale, al celor de trafic si exploatare a persoanelor vulnerabile, precum si al infractiunii de pornografie infantila, savarsite fata de un minor, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care acesta a devenit major. Daca minorul a decedat inainte de implinirea majoratului, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data decesului.“

RAPORT. Copiii romani traiesc in saracie si se bat la scoala

Jumatate din copiii romani traiesc in saracie sau prezinta risc de excluziune sociala, arata raportul alternativ al asociatiei „Salvati -Copiii“, trimis Comitetului ONU pentru Drepturile Omului, anul acesta. Cifra este dubla fata de media europeana (28 la suta fata de 52,2 la suta). In ceea ce priveste accesul la educatie, sunt 366.000 de copii care nu merg la scoala, iar rata parasirii timpurii a scolii a crescut cu doua procente in anul scolar -2014-2015 (de la 17,3 la suta la 19,1 la suta).

De asemenea, 22 la suta din copiii romi nu merg la scoala. In ceea ce priveste situatiile de violenta in scoli, 73 la suta din copiii romani sunt martori sau au fost implicati intr-o situatie de bullying. Trei din zece copii au fost amenintati cu bataia de catre colegii lor, iar unul din patru copii a fost umilit in fata celorlalti.

Articol preluat din www.romanialibera.ro.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare