Cand avem nevoie de ajutorul unui psiholog?

Doctor in psihologie: “Nu este nimic rusinos in a avea sufletul ranit. Este ca orice alta rana si poate fi vindecata

Perceptia romanilor privind rolul psihologului intr-o societate incepe sa se schimbe in ultimii ani, iar oamenii au inceput sa inteleaga ca nu e nimic rusinos in a avea sufletul ranit, iar ca orice rana, aceasta poate fi vindecata cu ajutorul unui specialist.

Cu toate acestea, potrivit doctorului in psihologie Geanina Cucu Ciuhan, societatea actuala inca face confuzii destul de mari intre rolul psihologului, al psihoterapeutului si al psihiatrului, iar multi dintre noi apelam la ajutorul unui specialist abia atunci cand intampinam o problema critica de viata, careia nu ii putem face fata singuri. “Imbucurator este ca romanii au inceput sa nu mai aiba o perceptie negativa cu privire la mersul la psiholog, au inteles destul de bine ca nu e nimic degradant in a avea sufletul ranit si in a trai unele emotii pe care nu le putem controla fara ajutorul unui specialist, insa mai este nevoie de timp pana cand o sa apeleze la psiholog cu mult inainte ca o tulburare sa se agraveze. De cele mai multe ori, oamenii consulta un psiholog atunci cand inteleg ca nu mai pot gestiona de unii singuri emotiile puternice sau tulburarile de comportament, dar inca nu au constientizat cat de important este consultul psihologic care poate preveni agravarea lor”, declara profesorul universitar Geanina Cucu Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.

Cand ne putem da seama ca avem nevoie de ajutorul unui psiholog?

In opinia profesorului Cucu Ciuhan, exista un numar variat de simptome care evidentiaza, mai devreme sau mai tarziu, faptul ca persoana se afla intr-un impas existential sau este pe cale de a dezvolta o anumita tulburare psihica. Printre cele mai frecvente simptome identificate de doctorul in psihologie, la publicul din Romania, sunt: tristetea, furia, iritabilitatea, lipsa de speranta, tulburari ale somnului (insomnie sau hipersomnie), un apetit diminuat considerabil sau, dimpotriva, crescut, retragerea fata de familie sau grupul de prieteni sau diminuarea placerii de a petrece timpul cu acestia. In acelasi timp, si temerile excesive fata de obiecte sau situatii specifice (de ex.: folosirea liftul, zborul cu avionul, teama de inaltimi, teama de a vorbi in public, claustrofobia, agorafobia), experimentarea unor stari anxioase sau a atacurilor de panica reprezinta situatii pe care oamenii nu le pot gestiona singuri si au nevoie de ajutorul unui psiholog.

Multe dintre aceste tulburari pot fi tratate de psihoterapeut. Exista insa si anumite cazuri in care suferinta psihica trebuie tratata interdisciplinar, printr-un tratament prescris de mediul psihiatru, insotit de psihoterapie. Ne referim aici la tulburarile depresive majore, la tulburarile anxioase sau la cele de tip psihotic. “Este important ca oamenii sa stie ca nu este necesar sa apeleze la serviciile unui psihoterapeut doar in situatiile in care se confrunta cu dificultati majore (tulburari psihice) sau abia dupa ce aceste dificultati s-au cronicizat sau s-au agravat (transformandu-se in tulburari psihice). De asemenea, pentru o schimbare de perspectiva, invit oamenii sa priveasca suferinta psihica la fel ca pe orice alta suferinta somatica/fizica. Suferinta psihica este o „rana” a sufletului, rana care, „netratata”, de cele mai multe ori, ramane deschisa ani de zile. Intrebarea este: daca am avea o rana la picior, la mana sau localizata in orice alta parte a corpului, am ignora-o ani de zile?”, declara doctorul in psihologie Geanina Cucu Ciuhan.

Persoane de contact

Prof. univ. dr. Geanina Cucu-Ciuhan

Directorul Minnie Psychological Center

office@psihoterapie-copil.ro

0745098023

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare