La 2-3 ani il lauzi pentru creativitate si imaginatie, dar la 4-5, minciunelele lui incep sa te puna pe ganduri. De ce mint copiii?
Pentru copiii foarte mici, minciunile sunt doar o prelungire a realitatii – ei nu fac prea mari diferente intre lumea reala si lumea fanteziei. Pasionati de basme si intamplari fantastice, nu vad nimic gresit in a inventa intamplari cu pisici albastre si a povesti cum au fost in excursie pe luna. Acestea nu sunt minciuni, sunt plasmuiri ale imaginatiei, iar noi incurajam creativitatea. Povestile devin deci din ce in ce mai intortocheate, iar parintii sunt din ce in ce mai fascinati de nascocirile copilului.
Ceva mai traziu, copilul descopera minciuna. Creativitatea lui poate fi de folos atunci cand se teme ca mami si tati il vor pedepsi pentru vreo prostioara sau il ajuta sa se dea mare in fata colegilor de la gradi sau sa gestioneze vreo situatie traumatizanta – divortul parintilor, moartea unui bunic, venirea pe lume a unui fratior etc.
In timp ce unele minciuni sunt de inteles (dar nici acelea nu trebuie incurajate), minciunile “de frica” trebuie dezamorsate. Partea buna este ca atunci cand un copil minte de frica de a nu fi pedepsit, el realizeaza ca a facut ceva gresit, iar acesta este primul pas catre rezolvarea problemei.
Nu te obosi sa-i reprosezi ca a mintit, incearca sa-l ajuti sa nu-i mai fie frica si sa accepte ca existe urmari (bune sau rele) pentru faptele sale, si ca aceste urmari trebuie acceptate. Acestea sunt primele lectii despre responsabilitate.
Copiii mint si din teama de a nu-si dezamagi parintii. Poate setati standarde prea inalte, poate sunteti tipul de parinti-antrenori, relativ duri cu cel mic, pentru a-l “motiva”. Un copil este insa rareori motivat de acest comportament, ci mai degraba se simte un ratat care isi dezamageste parintii si ca atare, in loc sa ii dezamageasca, prefera sa ascunda cate ceva printr-o minciuna.
Ce poti face cand minte?
Minciuna nu trebuie acceptata – de la o joaca sau o scuza poate deveni un comportament pe termen lung, care poate rani pe cei din jur. Copilul trebuie incurajat si laudat pentru realizarile lui, chiar atunci cand acestea sunt sub asteptarile noastre. El trebuie sa stie ca si atunci cand a facut vreo prostioara mami si tati tot il iubesc, si trebuie incurajat sa isi asume urmarile actiunilor si vorbelor sale. Pe de alta parte, parintii trebuie sa gaseasca acele talente ale copilului care il fac unic, pentru ca uneori, copiii mint si pentru ca se simt neimportanti si comuni si vor sa atraga si ei putina atentie si admiratie. Invata-ti de mic copilul ca valoarea lui nu sta nici in marca de masina pe care o detin parintii, nici in vacantele petrecute cat mai departe de granite sau in marca de telefon sau hainele de fite, indiferent ce pot spune cei din jur.
