Etapele dezvoltarii copilului

[imagebrowser id=687]

In primul an de viata, dezvoltarea copilului presupune transformari majore. Intr-un singur an, copilul isi mareste greutatea de 3 ori, invata sa pronunte cateva cuvinte, invata sa mearga, sa inteleaga ce se petrece in jurul sau, sa interactioneze cu cei din jur, sa comunice. Toata aceasta evolutie este o dezvoltare normala.

Abilitatile pe care copilul le dobandeste se constituie in etape ale dezvoltarii. Etapele sunt parcurse mai incet sau mai repede, in mod diferit pentru fiecare copil in parte. Ordinea in care ele sunt parcurse trebuie sa fie aceeasi si sa corespunda unui anumit calendar. Prin urmare, nu este bine sa faceti comparatii intre copilul dumneavoastra si alti copii. Nu este o problema daca exista o intarziere de o luna sau 2 in dobandirea unei abilitati.

Sunt copii care isi imbunatatesc abilitatile in mod inegal, adica dezvoltarea vorbirii se produce in detrimentul capacitatii motrice sau invers. Trebuie sa ne stimulam copilul pentru a se dezvolta intr-o maniera corecta. Astfel, inca din primele zile ii puteti vorbi sau canta ori de cate ori gasiti ocazia. Acesta este si un mod sa stabiliti o relatie frumoasa intre dumneavoastra si copil.

Un copil reactioneaza pozitiv atunci cand este bagat in seama, cand i se acorda atentie si afectiune. Pentru copiii nascuti prematuri, este recomandat sa tineti seama de evaluarea stadiului dezvoltarii acestora, de data teoretica a nasterii, nu de varsta reala.

Trebuie sa avem in vedere faptul ca sunt necesare controale medicale periodice, pentru a fi siguri ca bebelusul se dezvolta normal.  Aceste controale se efectueaza de catre medicul pediatru, la intervale regulate de timp, pana la varsta de 4 ani. Controalele preventive se fac la varsta de: o luna, 2 luni, 4 luni, 6 luni, 9 luni, 12 luni, 18 luni, 24 de luni, iar apoi anual. Examinarile pot fi mai dese, in caz de nevoie.

Controlul medical are scopul de a descoperi la timp orice problema de sanatate sau dezvoltare care poate scapa observatiei parintilor. La fiecare control se vor scrie in fisa medicala greutatea, lungimea, circumferinta craniana si toracica. Toate aceste informatii vor fi comparate cu valorile medii considerate normale pentru copiii de aceeasi varsta. De asemenea, medicul va avea in vedere rezultatele obtinute la consultul precedent, pentru a urmari progresul copilului sau eventualele probleme ce se pot ivi.

In primele luni de viata ale copilului, este bine sa va procurati un cantar pentru copii, pentru a vedea evolutia greutatii in fiecare saptamana. Daca bebelusul este energic, vesel si ia in greutate in fiecare luna, nu este cazul sa va faceti griji. Cresterea in inaltime se produce cu rapiditate, iar la varsta de 4 ani, copilul isi dubleaza inaltimea avuta la nastere.

Valorile medii ale taliei sunt:

  • Nou-nascut: 50 cm
  • 1 an: 70 cm
  • 2 ani: 85 cm
  • 3 ani: 90 cm
  • 4 ani: 1 m

Tot in timpul controlului, vor fi evaluate si starea auzului, a vazului, vorbirea, aspectul general al copilului. Depistarea unei probleme de auz se face de obicei de catre medic, acest lucru putand fi neobservat in primele luni.

Capacitatea vizuala se poate depista mai usor la un sugar, pentru ca el are tendinta sa priveasca obiecte luminoase, viu colorate. Intrucat muschii nu sunt pe deplin controlati, copilul se poate uita crucis pentru o perioada scurta de timp. Daca observati ca acest lucru persista, apelati la medic.

Vorbirea evouleaza in primul an de la gangurit, la silabe si pana la cuvinte simple: mama, tata, apa.

Este bine sa comunicati cat mai mult cu el, pentru ca acesta invata daca ii aude pe cei din jur. De asemenea, este important ca bebelusul sa vada persoana care i se adreseaza, pentru ca urmarind miscarile buzelor, el va invata sa roseteasca mai repede primele cuvinte.

Nu trebuie sa va ingrijoreze forma picioarelor bebelusului dumneavoastra, care de cele mai multe ori sunt late si cracanate. Acest aspect se va corecta in timp, fara interventie medicala. Trebuie sa fim atenti ca incaltamintea sa fie potrivita, nu mai mica, deoarece oasele sunt moi la aceasta varsta si se pot deforma din cauza unor ghetute nepotrivite.

Etapele dezvoltarii copilului in primul an de viata

Copilul se dezvolta normal daca:

  • La 6 saptamani copilul
    • urmareste cu ochii;
    •  intoarce capul dupa lumina;
    • incearca sa comunice;
    • il urmareste pe cel care vorbeste;
    • isi tine singur capul;
    • zambeste;
  • La 3 luni copilul
    • gangureste;
    • da din picioare;
    • ia obiectele in mana;
  • La 6 luni copilul
    • prinde obiectele cu o mana si le poate trece in cealalta mana;
    • sta in picioare sprijinindu-se de un obiect;
    • duce jucariile la gura;
    • se poate rostogoli de pe o parte pe alta;
    • bea din pahar;
    • scoate limba;
    • tine biberonul;
    • rade si chicoteste;
    • scoate sunete formate din doua silabe;
  • La 9 luni copilul
    • sta in sezut;
    • spune “mama” si “tata”;
    • bate din palme;
    • incearca sa mearga in patru labe;
    • intelege cand ii spuneti “nu”;
    • incearca sa ajunga la jucarii;
  • La 12 luni copilul
    • merge de-a busilea;
    • stie sa spuna “pa” cu mana;
    • merge in picioare;
    • intelege cateva cuvinte si poate raspunde;
    • arata spre obiecte;
    • trage de obiecte;
    • poate prinde obiecte intre degetul mare si aratator;

Cereti sfatul medicului daca:

La 3 luni copilul

  • nu zambeste;
  • nu reactioneaza la zgomote puternice;
  • nu-si poate tine capul;
  • reactioneaza greu la stimuli;

La 6 luni copilul

  • nu se intoarce dupa sunete;
  • nu prinde obiectele cu mana;
  • se uita crucis;

La 12 luni copilul

  • nu merge de-a busilea;
  • nu vorbeste;
  • nu poate sta in sezut;
  • nu poate prinde obiecte mici;
  • nu arata spre obiectele pe care le doreste;

sursa foto: www.plurielles.fr si  www.aufeminin.com

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare