Gustul purității, recunoscut la nivel internațional

Medalie de aur la Concursul Internațional ”Gourmet Waters” pentru AQUA Carpatica minerală naturală, natural carbogazoasă

AQUA Carpatica minerală naturală, natural carbogazoasă a fost premiată cu medalia de aur în categoria apelor minerale naturale carbogazoase echilibrate în cadrul ediției cu numărul III a Concursului Internațional “Gourmet Waters”, organizat de AVPA (Agenția pentru Valorificarea Produselor Agricole).

Producătorii de ape minerale din întreaga lume, 20 de țări participante, s-au reunit la începutul acestei luni, în saloanele celei mai mari școli de gătit FERRANDI – Paris, unul dintre templele gastronomiei europene pentru ceremonia de decernare a premiilor ”Gourmet Waters AVPA – Paris 2019. Desfășurată în prezența corpului diplomatic și juriului exigent alcătuit din specialiști în gust, experți din industria alimentară și mari bucătari ai lumii, inclusiv bucătarii Academiei Culinare din Franța, decernarea premiilor a fost foarte așteptată de către îmbuteliatori, profesioniști din sectorul de catering și distribuție și a rezervat, ca în fiecare an, numeroase surprize și confirmări.

“Un moment marcant din viața acestor antreprenori care nu ar ratat pentru nimic în lume participarea la acest eveniment care a devenit într-un interval de 3 ani, unul dintre evenimentele emblematice ale industriei apei minerale și un semn de încurajare și recunoaștere pentru câștigători.“ – Michel Bontemps, Contest Director

 

AQUA Carpatica, una dintre marile surprize din cadrul ”Gourmet Waters”, ediția a III-a

Împărțite în 6 categorii diferite de ape (3 categorii pentru apa carbogazoasă și 3 pentru apa necarbogazoasă), 70 de branduri recunoscute internațional s-au întrecut pentru a demonstra a calitățile extraordinare ale apelor lor minerale în fața membrilor juriului. În categoria apelor minerale carbogazoase echilibrate, marea câștigătoare a mult râvnitei medalii de aur fost apa minerală naturală, natural carbogazoasă AQUA Carpatica. Gustul specific al apei este influențat de conținutul de minerale, de parcursul ei subteran și de structura geologică a zonei unde este situat izvorul. AQUA Carpatica provine din inima Munților Carpați, dintr-un areal protejat unde nu se desfășoară activități agricole sau industriale și este captată cu grijă la sursă păstrând intacte calitățile apei minerale. AQUA Carpatica a surprins prin experiența bogată a gustului, prin perlajul proaspăt al bulelor bine structurate și a impresionat juriul prin puritatea și echilibrul perfect al mineralelor din compoziția sa. Acest premiu ne onorează și confirmă încă o dată că apele minerale naturale românești își merită recunoașterea la nivel internațional și locul pe rafturile destinate produselor premium din marile magazine din întreaga lume.

AQUA Carpatica reprezintă cu succes produsele românești în întreaga lume

AQUA Carpatica este un brand românesc de succes care cucerește consumatorii din întreaga lume prin gustul său unic și proprietățile extraordinare, dovedind cu fiecare premiu că apa din Munții Carpați reprezintă un fenomen special hidrogeologic pentru apele minerale. La calitățile speciale ale apelor minerale contribuie și structura geologică a Carpaților, unde se află ultimele păduri de pe continent neafectate de intervenția omului, iar un loc aparte îl ocupă plaiurile Bucovinei. Munții, pădurile seculare ce adăpostesc o faună unică în Europa, luncile neatinse de civilizație, precum și structură geologică specifică munților vulcanici reprezintă condițiile primordiale pentru existența unor asemenea zăcăminte de apa minerală de o calitate superioară. Astfel, prin foraje se poate pătrunde în inima zăcământului hidromineral și se extrage o apă pură, fără nitrați, care impresionează de la prima picătură.

 

Premii și distincții internaționale

Gustul unic al apei minerale naturale, natural carbogazoasă AQUA Carpatica a fost remarcat și premiat și în cadrul altor competiții prestigioase din industria apei minerale naturale îmbuteliate, dintre care le amintim pe cele mai recente precum:

  • 2017/2018 – distincția Superior Taste Award acordată de către Institutul Internațional pentru Gust și Calitate (International Taste and Quality Institute), fiind distinsă cu trei stele de aur pentru al doilea an consecutiv, întrunind un punctaj de peste 90% din totalul scorului de degustare și care încadrează AQUA Carpatica în categoria ”Produselor excepționale”

 

  • 2017 – AQUA Carpatica a fost premiată în categoriei de apă minerală naturală carbogazoasă din cadrul ediției cu numărul III a concursului Fine Waters International Competition din Guangzhou, China.

 

 

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare