„Hai la joacă de ziua ta! Vino într-o Europă de poveste!”

Duminică, 6 iunie, începând cu ora 10,00, la Roata mare din Herăstrău, numeroşi copii din gradiniţe, şcoli şi centre de plasament bucureştene, cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, sunt invitaţi de Reperezentanţa Comisiei Europene în Romaânia într-o călătorie printr-o Europă de poveste.
Pentru a fi gata de drum, micii călători vor trebui să vină cu un mic bagaj: o sticlă plastic, pentru apa fermecată din izvorul fericirii, o cutie de carton, în care vor aduna amintirile călătoriei, şi o jucărie sau o carte, care va fi donată bibliotecilor din centrele de plasament.Astfel pregătiţi, copiii vor porni împreună cu Domnul Poveste şi ajutoarele sale, clovnii, prinţesele, spiriduşii în lumea fascinantă a poveştilor, antrenându-se în jocuri, concursuri, teatru cu actori şi păpuşi, şi multe alte surprize … Cu ajutorul unui ceas uriaş, printr-o operaţiune aritmetică simplă, vor stabili în orice moment ora oficială a ţărilor Uniunii Europene, iar în final, toate ceasurile vor arăta ora exactă a distracţiei. Apoi, copiii vor fi învăţaţi să construiască din materiale reciclabile marionete cu care în final se vor prinde intr-un dans al pământului.

Urmează ora poveştilor … cu ajutorul formulei magice “A fost odată ca niciodată”, copiii îl vor chema la scenă pe Domnul Poveste. Acesta va alege din cufărul cu poveşti una dintre cărţile donate de către copii, şi cu mare har va începe să citească copiilor o poveste, care va prinde viaţă. Croitoraşul cel Isteţ va fi interpretat cu mult umor şi candoare de către actori şi papuşi. Micii spectatori vor fi implicaţi în poveste şi vor primi în cel mai firesc şi atractiv mod un sfat pe care am fi bucuroşi să nu îl uite niciodată.

Scena va fi deschisă tuturor copiilor, care se vor înscrie la concursuri, iar spectacolele de teatru şi atelierele de joacă vor aduce micilor artişti multe multe premii.

Cărţile strânse în cufărul Domnului Poveste vor fi distribute cu sprijinul voluntarilor de la Ajutor Real în bibliotecile amenajate în centrele de plasament. Călătoria printr-o Europă de poveste va lua sfârşit la ora 13.00, când jucăriile şi cărţile vor pleca spre o nouă casă. Dar povestea nu se opreşte aici. Pe site-ul www.cartipentuofrani.ro micii donatori vor putea urmări în ce biblioteci au ajuns cărţile oferite, iar timp de trei weekend-uri voluntari vor bucura copii din centrele de plasament, citindu-le alte poveşti minunate .

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare