Zâmbete pentru cei mici aduse de Zâna Merciluță și Paste Băneasa

Zâmbete pentru cei mici aduse de Zâna Merciluță și Paste Băneasa

0

Fericirea și zâmbetele ar trebui să fie la ordinea zilei pentru toți, mai ales pentru copii, căci ei sunt plini de energie și au toată viața înainte.

Recomanda aceasta pagina! Un parinte iti va multumi:

Cu toate acestea, astăzi se poate observa o diferență destul de mare între copiii ce provin din familii înstărite și cei ce provin din familii cu o situație financiară precară din toate punctele de vedere.

Pentru a echilibra situația, cel puțin pentru câteva zile, Zâna Merciluță, un cabinet stomatologic mobil ce are ca scop oferirea serviciilor stomatologice copiilor ce nu au acces la acestea, a vizitat în luna iulie comuna Motoșeni din județul Vaslui. Acolo, alături de brand-ul Băneasa, Zâna Merciluță a vizitat cateva sate cum ar fi Chetreni, Chicerea, Fântânele, Fundătura, Gura Crăiești, Motoșeni, Poiana și Țepoaia unde au reuși să le redea copiilor zâmbetul pe buze pentru 3 zile.

Aceștia au beneficiat de consultații stomatologice gratuite și de educație orală predată de medicul voluntar prezent la fața locului, Dr. Stan Eliza, care le-a explicat de ce este important periajul zilnic, arătându-le modul corect în care acesta trebuie făcut. De asemenea, ei au primit la final periuțe și paste de dinți pe care să le folosescă conform “instructajului”.

De asemenea, aceștia au primit din partea brand-ului Băneasa pachete cu paste fară ou. Deși sunt mai mult pentru parinți, pentru că ei gătesc, pachetele cu paste fară ou le-au adus la fel de multă bucurie celor mici. Fiind printre puținele dăți în care primesc cadouri, cred că nu avea o importanță prea mare ce cadouri propiru zise erau. Fericirea că cineva le acordă atenție și consideră că ei merită ceva, a fost mai presus decât orice.

Pe de altă parte, mulțumirea și fericirea a fost enormă și din partea participanților. Atât Zâna Merciluță cât și Băneasa au simțit energia pozitivă din partea copiilor și a părinților lor. Conform spuselor lor: “Nimic nu se compară cu sentimentul acesta. Să știi că tu ai adus ceva frumos în viața copiilor aceștia care trăiesc destul de modest și că ce le-ai oferit tu le va fi de folos, este un sentiment de nedescris.”




Fara comentarii

Lasa un comentariu