Cadou pentru copiii afectați de pandemie. Ce a pregătit autoarea seriei Harry Potter, J.K. Rowling, pentru cei mici

Autoarea seriei Harry Potter, scriitoarea J.K. Rowling, a pregătit o surpriză plăcută pentru copiii care se află în izolare la domiciliu din cauza pandemiei de COVID-19.

Potrivit Reuters, scriitoarea britanică J.K. Rowling va publica gratuit online un basm intitulat ”The Ickabog”.

Am decis să public ‘The Ickabog’ gratuit online, astfel încât copiii nevoiţi să stea în izolare la domiciliu sau chiar cei care au revenit la şcoală în aceste vremuri bizare şi tulburi să o poată citi sau să le-o citească cineva”, a spus scriitoarea.

„The Ickabog” este un basm, o poveste despre adevăr şi abuzul de putere, şi prima carte a lui Rowling care nu are legătură cu Harry Potter.

J.K. Rowling a scris-o cu mai bine de zece ani în urmă pentru copiii ei. Capitole din carte vor fi publicate zilnic, până pe 10 iulie, pe site-ul theickabog.com.

Basmul a fost scris pentru a fi citit cu voce tare, dar este potrivit şi pentru lectura copiilor cu vârste cuprinse între şapte şi nouă ani.

Cartea va fi publicată în limba engleză în luna noiembrie, iar toate veniturile autoarei vor fi donate celor „afectaţi în mod special de pandemie”.

Foto Facebook

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare