Cancerul la copii: cele mai frecvente tipuri, explicate de un medic cu peste 2.000 de pacienți tratați

O știe orice părinte: avem momente bune și mai puțin bune cu ei, în goana vieții. Iar în categoria celor mai puțin bune intră și momentele de boală, cu care se confruntă orice copil și care înseamnă griji imense, nopți nedormite și multe emoții. În vreme ce majoritatea bolilor trec rapid, tratamentul altor afecțiuni poate fi destul de dificil. Cancerele, care se numără printre acestea din urmă, pot fi acum pe deplin vindecate datorită diagnosticării precoce și a unor metode de tratament extrem de eficiente. Dar cum poate face un copil cancer când viața lui e abia la început?

 

“Răspunsul la această întrebare este neclar. Sunt cei care văd asta ca pe un pur ghinion. Se crede că aceste cancere pot apărea din cauze genetice. Studiile științifice au arătat că unele tipuri de cancer sunt cauzate de defecte de fuziune ale genelor. Cu toate acestea, cauzele multor tipuri de cancer nu au fost pe deplin elucidate”, spune Prof. Dr. Funda Corapcioglu, specialist ACIBADEM în oncologie pediatrică cu peste 25 de ani de experiență și peste 2.000 de pacienți tratați, lider al echipei care tratează cancerele infantile din cadrul ACIBADEM Healthcare Group.

 

Prof. Corapcioglu enumeră principalele tipuri de cancer întâlnite la copiii cu vârste cuprinse între 0-18 ani și insistă pe următoarea informație: șansa de a detecta complet și cu acuratețe cancerele într-un stadiu incipient și de a le elimina complet este mult mai mare decât la adulți.

 

“Dintre cancere, întâlnim leucemia ca fiind cea mai frecventă în copilărie. Leucemiile – un cancer al sângelui – reprezintă 20% din cancerele infantile. Atunci când la copii sunt detectate paloare, slăbiciune, oboseală, vânătăi inexplicabile și roșeață, trebuie consultat un medic pentru a verifica valorile sanguine. Este necesar să consultați un medic și dacă se detectează o umflătură neașteptată în orice parte a corpului, în special în zonele gâtului, axilelor și inghinale ale copiilor. Această umflătură poate fi cauzată de o afecțiune inflamatorie a ganglionilor limfatici. Dacă această umflătură nu este cauzată de inflamație, ar trebui investigată pentru limfom. Limfomul este cancerul ganglionilor limfatici și este cel mai frecvent cancer la copil după leucemie”, explică Prof. Corapcioglu.

 

Din păcate, vedem și tumori cerebrale în copilărie. Tumora pe creier ocupă locul al treilea în rândul cancerelor pediatrice.

 

“O creștere a presiunii intracraniene este suspectată la copiii care se trezesc cu dureri de cap dimineața și vărsă în pat chiar înainte de a se trezi. La acești pacienți, circumferința capului poate fi crescută față de normal. Acești copii pot cădea adesea în timp ce aleargă și se joacă. Familiile ar trebui să fie vigilente și să trateze serios aceste momente. Când se întâlnesc aceste situații, trebuie consultat un medic. Un alt cancer obișnuit din copilărie care progresează insidios și poate fi găsit doar întâmplător este neuroblastomul. Această tumoare, care se dezvoltă în abdomen, crește lent, în timp, și acoperă cavitatea abdominală. La copii, poate provoca uneori simptome precum dureri abdominale, pierderea poftei de mâncare și slăbiciune. Deoarece se dezvoltă neobservat, poate metastaza și în țesuturile din jur. Neuroblastoamele pot fi adesea depistate, deși târziu, datorită simptomelor cauzate de metastaze. De exemplu, neuroblastomul se poate răspândi la coloana vertebrală la copiii care nu vor să calce în picioare sau nu vor să meargă. Sau dacă s-a răspândit la glanda suprarenală, poate provoca palpitații și transpirație excesivă”, declară experta Acibadem în oncologie pediatrică.

 

Cea mai mare diferență a cancerului la copil față de adult este că tumorile progresează mai repede la copii, dar răspunsul la tratament este, de asemenea, mult mai bun. Principalele modalități de tratament sunt chimioterapia, chirurgia și radioterapia.

 

„Există o mulțime de evoluții în tehnicile de chirurgie și radioterapie în ultimii 20 de ani. Transplantul de celule stem este, de asemenea, printre progresele importante. Pe de altă parte, există noi agenți și scheme de tratament în chimioterapie aplicate copiilor. Dezvoltarea cea mai semnificativă din ultimii 5 ani este chimioterapia țintită care vizează semnalele emise de tumori și celulele lor și le omoară. Aceasta este o abordare foarte nouă în oncologie”, spune Prof. Funda Corapcioglu care crede că, în viitor, chimioterapia nu va fi doar țintită împotriva tumorilor, ci și foarte personalizată în funcție de caracteristicile pacientului, cum ar fi metabolismul, imunitatea și genetica.

 

În prezent, rata medie de supraviețuire a cancerului la copil este de aproximativ 70%.

 

“Unele tumori cerebrale adânc înrădăcinate prezintă încă o provocare și astfel ratele de supraviețuire în tratamentul tumorilor cerebrale sunt între 50 și 60%. În schimb, pentru unele limfoame în stadiu incipient rata de vindecare depășește 90%”, precizează experta ACIBADEM.

 

Deoarece cancerele din copilărie sunt relativ rare, părinții ar trebui să se adreseze centrelor medicale cu experiență care oferă cele mai recente tratamente pentru rezultate mai bune.

 

 

 

 

 

Despre Acibadem

 

Acibadem Hospitals Group este cel mai apreciat furnizor de servicii medicale private în Turcia încă din 1991 și face parte dintr-o rețeaua mondială International Healthcare Holdings, al doilea lanț de servicii medicale din lume. Acibadem furnizează servicii comprehensive de diagnostic și tratament angajând profesioniști din domeniul sănătății de cel mai înalt calibru, folosind tehnologie medicală de ultimă oră și funcționând la standarde medicale acreditate la nivelul excelenței. Mii de români merg an de an la spitalele Acibadem, în special în centrele oncologice, cardiologice, de fertilitate, de medicină sportivă și de transplant.  

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare