Cele mai benefice alimente pe care le poți mânca după ce ai născut

Marti, 5 septembrie a avut loc seminarul „Slăbește sănătos după naștere!” – un eveniment dedicat tinerelor mamici și celor în devenire, cu unul dintre cei mai admirați și influenți specialiști în domeniu: d-na Doctor Luiza Pîrvu – consultant în nutriție, diabet şi boli metabolice.

Carbohidraţii (zaharurile, glucidele) trebuie să acopere 40-55% din necesarul caloric al unei prospete mămici, ei fiind folosiţi ca principală sursă de energie. Sunt recomandaţi carbohidraţii cu eliberare prelungită, complecşi (pâine integrală, orez, paste integrale, mazăre, cereale integrale), cu limitarea consumului celor simpli sau al zaharurilor rafinate. De asemenea,  acizii graşi esenţiali omega 3 consumaţi încă din sarcină favorizează dezvoltarea cognitivă a copilului.

Cele mai benefice alimente după naștere sunt următoarele:

  • Peşte (de 2-3 ori pe săptămână): eglefin, cod, tilapia ( sau alge, pentru cele cu alergie la peste)
  • Uleiul de rapita, inclusiv pentru gatit
  • Avocado
  • Oul si iaurtul
  • Frunze: kale, spanac, andive
  • Oleaginoase
  • Cereale integrale”

Trucuri de nutriție care să ne mențină frumoase și energice după naștere:

  • Nu săriți mesele
  • Jumătate din farfurie = legume proaspete sau în extrasezon, congelate, pregătite la temperaturi mici
  • Măcar o leguma/ fruct ( proaspete) verde + una portocalie/ zi
  • Alegeți cereale integrale, paste, musli, pâine, orez
  • Înlocuiți untul sau margarina cu ulei vegetal și smântâna cu sana sau iaurt 5-10 %
  • Un pahar cu lichide la fiecare alăptat
  • Mâncați încet, ne sfatuieste doamna doctor Luiza Pîrvu.

Conferința a fost organizată de compania Ella Congress & Events, având ca parteneri brandul elmiplant Care Lab, Femeia.ro, mami.ro, Revista Ioana, ROmedic, Centrul de Parenting, Zece Lucruri, Stilul meu de viata, Mama are blog , Hopa-Sus, Zana Scutecel, Mamadeprofesie.ro, Mamica Activa, Revista BABY, Slab sau Gras, BeBelu, Bebe H.

 Dr. Luiza Pîrvu este medic nutriționist specializat în dieta înainte, în timpul și după sarcină, fiind specializat in: dietoterapia și monitorizarea gravidei și a lăuzei, dietoterapia și monitorizarea scăderii ponderale a adultului sănătos, dietoterapia și monitorizarea pacientului cu afecțiuni cardio-vasculare, gastro-intestinale, renale, endocrinologice, etc., dietoterapia și monitorizarea pacientului cu deficient ale sistemului imunitar sau carențe de vitamine / minerale, dietoterapia și monitorizarea pacientului subponderal, dietoterapia și monitorizarea pacientului diabetic, dietoterapia și monitorizarea pacientului cu tulburări de alimentație și implementarea corectă și monitorizarea diverselor tipuri de regim vegetarian.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare