CoffeeTalk – un eveniment dedicat cuplurilor cu suspiciune de infertilitate

Spitalul Wellborn anunță organizarea celei de-a patra ediții CoffeeTalk, un eveniment dedicat cuplurilor cu suspiciune de infertilitate sau cu probleme medicale asociate. În cadrul acestuia, medicul Carmen Ianiotescu, va explica ce este infertilitate, când se poate vorbi despre aceasta ca despre o afecțiune, cum pot fi crescute șansele de combatere sau cum se poate interveni medical pentru tratamentul corect și cu rezultate la standarde europene.

“CoffeTalk este un eveniment creat special pentru a răspunde celor mai frecvente întrebări ale cuplurilor și oamenilor de rând, care nu au fost îndrumați, până acum, spre un centru dedicat tratării infertilității. Din experiența celorlalte ediții, ne-am dat seama că este posibil nici să nu fie vorba despre un diagnostic cert, ci despre mituri, neclarități sau mici îndrumări despre care pacienții nu știu. Ne dorim să anulăm mentalitatea conform căreia acesta este un subiect tabu și ne dorim să creștem gradul de informare prin multiple campanii dedicate,” dr. Carmen Ianiotescu, medic coordonator CoffeeTalk, specialist obstetrică-ginecologie, doctor în Științe medicale, competențe în tratamentul infertilității cuplului și în reproducere umană asistată/fertilizare in vitro, ultrasonografie generală, histeroscopie și colposcopie.

CoffeeTalk IV va avea loc în data de 25 mai, începând de la ora 16:00, în cadrul Spitalului Wellborn din București, strada Brodina, nr. 3.

Participarea la eveniment este gratuită și se face pe bază de înscriere, prin completarea formularului de aici: http://bit.ly/2qsB3Tx

De ce aleg pacientii Spitalul Wellborn?

Parte a rețelei medicale Wellborn, Spitalul nostru este prima unitate medicală de profil, dedicată în exclusivitate sănătății femeii și a cuplurilor, prin servicii medicale ultraspecializate ce vizează medicina materno-fetala și tratamentul infertilității, precum și de servicii ultraspecializate de chirurgie ce implică spitalizarea și monitorizarea pacientului.

Intervenții chirurgicale

Tehnologiile medicale avansate, la standarde europene, susțin cu succes intervenții chirurgicale efectuate de echipe de medici multidisciplinare, ce asigură managementul medical al operațiilor, precum și monitorizarea ulterioară a stării de sănătate și a recupeăarii pacientului. Toate acestea, asigurate de dotarea specifică intervențiilor de includ spitalizare si ATI, funcționând 24/7 conform protocoalelor medicale și administrative.

Echipa medicala Wellborn se dezvoltă constant, atât prin specializarea continuă a medicilor și a asistentelor cu program full-time, cât și prin identificarea colaboratorilor pentru specizalizările anestezie, imagistică ecografică, ambulator, intenvenții chirurgicale sau pe segmentul Reproducerii Umane Asistate.

Pentru programări sau întrebări medicale, ne puteți contacta la unul din numerele de telefon 031 9105/ 031 425 11 15 / 031 405 22 95 / 0785212628 sau pe adresa de e-mail office@wellborn.ro

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare