Cum reuşesc copiii să facă bani încă de la vârste mici

Generaţia „millennials” are scopuri pe care tinerii generaţiilor anterioare nu le aveau atât de clar în minte. Este o certitudine că tinerii de azi sunt focusati pe ceea ce înseamnă independenţa financiară încă de la vârste mici – practic, nimic neobişnuit la un copil care caută idei de făcut bani la 10 ani. În trecut independenţa financiară nu era un subiect atât de popular, astăzi însă este un obiectiv ţintit în majoritate de copiii smart şi încă de la vârste mici.

Pe măsură ce timpul trece, copilul devenit adolescent, îşi conturează în minte ideea potrivit căreia independenţa financiară şi luarea deciziilor sunt esenţiale pentru a fi fericit. Un copil obişnuit de mic să economisească bani, creşte cu dorinţa de a dispune de şi mai mult, făcând eforturi să atingă acest scop.

Mulţi dintre copiii care câştiga bani îşi iau modele care pot fi proprii părinţi sau alte persoane pe care le admira pentru cum au reuşit să atingă succesul financiar. Despre alţii se poate spune că au acel ceva nativ care îi ajută. În ambele situaţii însă este vorba despre perseverenţa. În mod cert şi copiii pot face bani în timpul liber, dar câţi sunt dispuşi să piardă timp făcând cu totul altceva decât să se joace? În mod sigur, cei care fac acest lucru reuşesc să câştige şi financiar din copilărie.

Ce fel de idei pun în practică aceşti copii? Cum reuşesc, acolo unde se întâmplă ca un adult să nu poată şi care sunt domeniile către care se îndreaptă? Mai multe idei se pot vedea aici!

Câteva idei de făcut bani de la 10 ani

Potrivit Financer.com, un copil de 10 ani poate să câştige bani din hobby-urile pe care le are, participând la concursuri cu premii în bani. De exemplu, un copil cu o voce frumoasă poate participa la concursuri muzicale sau dacă iubeşte un sport anume, poate fi înscris în competiţii sportive.

Pe de altă parte, un copil de 13 ani sau mai mare poate fi atras deja de online în ideea în care realizează că poate să câştige bani în mediul virtual. Sunt copii care fac fotografii minunate pe care le văd ulterior pe internet. La început câştiga mai puţin, dar pe măsură ce îşi perfecţionează tehnica ajung să viseze că vor trece de la hobby la o carieră fotografică. Tot online, unii copii completează sondaje pentru care sunt plătiţi. Există şi copii care de la vârste foarte mici au propriile canale de YouTube, din care câştiga bani încărcând videoclipuri.

Idei de făcut bani la 13 ani sau de la 13 ani în sus sunt cu mult mai numeroase, copilul alegându-le pe cele cu care rezonează. De fapt, acest aspect fiind cel mai important şi pentru când va fi adult. Făcând cu plăcere anumite activităţi, şansa de a câştiga mai mult din punct de vedere financiar este mai mare. Aprecierea părinţilor şi a persoanelor măture din mediul în care trăieşte îl va motiva şi va continua să tindă către activităţi complexe, pentru care va fi recompensat financiar mai mult şi mai mult.

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare