Grețuri în sarcină? Ghid de supraviețuire!

Disgravidia cu care se confruntă aproximativ 75% dintre femeile însărcinate se manifestă de cele mai multe ori cu stări de greață, senzație de amețeală și/sau vomă. De regulă, simptomele apar în a șasea săptămînă de sarcină – perioadă în care crește producția de HCG, cunoscut sub denumirea de “hormonul sarcinii”.

La multe viitoare mămici, simptomele se acutizează în săptămânile 8-9 de sarcină și scad în intensitate după săptămâna a 13-a. Deși toate graviduțele știu că este o stare provizorie și că va trece, există studii care indică faptul că 25% dintre femeile însărcinate experimentează stări atât de grave, încât le este afectată viața de zi cu zi și chiar este nevoie să își ia zile libere de la serviciu.

Totuși, dacă nu suferi de disgravidie severă și nu ai nevoie de îngrijiri medicale, ți-am pregătit un ghid care să te ajute să treci mai ușor peste aceste stări și să te bucuri de perioada gravidității.

  1. Experimentează. Soluția care a funcționat la sora sau prietena ta este posibil să nu ți se potrivească. Așa că, să nu fii surprinsă dacă va fi nevoie să încerci câteva strategii înainte de a obține efectul dorit. Sarcina este o stare naturală a organismului, dar îți trebuie răbdare să te obișnuiești cu ea.
  2. Evită alimentele grase sau prăjite. De regulă, poate un burger cu inele de ceapă sunt o idee bună pentru un prânz copios, dar studiile arată că astfel de meniuri accentuează greața în sarcină, așa că e mai bine să alegi fructe și alimente fără miros puternic.
  3. Poartă cu tine câteva migdale. În primul rând, sunt sățioase. În al doilea rând, conțin proteine și grăsimi benefice, iar textura crocantă este apetisantă.
  4. Alte ronțăieli la îndemână. Dacă nu ești fan migdale, ține pe noptieră câțiva biscuiți. Dacă greața lovește dimineața, îți va prinde bine să nu lupți cu burta goală. În plus, o astfel de gustare îți va regla glicemia, ceea ce este important în sarcină.
  5. Vestitul ghimbir. Este soluția naturală care îți poate ameliora starea de greață, chiar și prin simplul miros. Eficiența și siguranța administrării ghimbirului au fost demonstrate prin studii clinice la care au participat femei însărcinate. Acestea au demonstrat toleranță foarte bună, iar administrarea chiar din primele luni de sarcină este lipsită de riscuri atât pentru mamă, cât și pentru făt.

Un supliment alimentar cu extract standardizat de ghimbir te va ajuta rapid în lupta cu simptomele neplăcute de greață în sarcină. Experții belgieni în fitoterapie îți pun la dispoziție Antimetil comprimate, care contribuie la buna funcționare a sistemului digestiv.

Cum funcționează? Gingerolul, principala substanță activă din ghimbir, îi conferă gustul specific și este asociat cu o serie de beneficii pentru organism, printre care ameliorarea grețurilor în sarcină. Antimetil conține extract de ghimbir standardizat la gingerol 10% – 1 comprimat Antimetil conține 50 mg de extract standardizat, echivalent a 500 mg pulbere de ghimbir.

Citește mai multe despre sănătatea bazată pe plante: https://www.tilman.ro/

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare