Manierele pentru cei mici

desene copil plans (http.hamiltonmuslims.files.wordpress.com)Poate de multe ori ati avut ocazia sa observati copii rautaciosi care isi exprima in public nemultumirile ca nu li se cumpara jucaria mult visata. Si, oare, cum procedeaza? Tipa, striga, plang, se tavalesc pe jos chiar in magazin, neascultand de cele spuse de parinti, creand adesea o atmosfera neplacuta pentru acestia.

Si ce ai face daca te-ai vedea pus intr-o astfel de situatie? I-ai cumpara pe loc imediat, renuntand poate la prioritatile alimentare sau i-ai aplica o pedeapsa fizica?

Va spunem noi – nu se recomanda niciuna din cele doua variante pentru a avea un copil educat si bine crescut.

Asadar, codul bunelor maniere este indicat si pentru micuti pentru a nu-i deranja pe cei din jur si a invata a se purta cuviincios. Doar asa vor putea da dovada de respectul celor din jur, putandu-se integra in colectivitate.

Daca unii dintre noi pleaca de la premisa ca un comportament mai lipsit de respect fata de cei din jur iti va aduce numai beneficii in viata, ei bine, gresesc. Doar prin respect si printr-un comportament adecvat vei primi respectul celorlalti si locul cuvenit in societate. Crearea unui comportament conform normelor sociale ii va aduce numai atuuri in viata. Va cunoaste ce inseamna respectul fata de familie, frati, prieteni, partener.

Ca regula de baza, vom pleca de la formulele de adresare fata de cei care il inconjoara. Unui adult trebuie obligatoriu sa i se adreseze cu dumneavoastra. Regulile de comportament din cadrul familiei cu privire la formulele de adresare pot fi evitate – in cadrul familiei cei mici putand vorbi cu parintii ori fratii pe nume, fiind mai simpatici, cei mari preferand astfel de reguli de la cel mic.

Codul bunelor maniere la cel mic vizeaza atat formulele de adresare fata de adulti, modalitatea de a raspunde si a vorbi la telefon, felul in care se imbraca, conduita acestuia in colectivitate – toate trebuind a fi exersate si invatate cu ajutorul parintilor.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare