Nutriționistul Mihaela Bilic: Ciocolata şi banana, de ajutor în cura de slăbire

Deși nu este adepta regimurilor de slăbit stricte, susținând că doar printr-un stil de viață echilibrat (fără restricții, dar cu moderație) poți avea silueta pe care ți-o dorești, nutrișionistul Mihaela Bilic a explicat, într-o postare pe rețelele de socializare cum ar trebui să ne hrănim pentru a slăbi, pentru a ne detoxifia organismul și pentru a ne schimba metabolismul.

“Ciocolata şi banana sunt de ajutor în cura de slăbire

Noţiunea de slăbit pare incompatibilă cu noţiunea de plăcere. Ei bine, când facem lucrurile la extrem, când suntem rigizi şi dictatori, organismul suferă. Slăbitul se face pe baza legilor fizicii, presupune o balanţă energetică negativă, să mâncăm mai puţin decât consumăm. Şi dacă tot mâncăm puţin, dacă tot ne chinuim, de ce să fie şi fără gust?

Doar nu credeţi că v-aţi îngrăşat pentru că aţi mâncat 2 bucăţele de ciocolată, ar fi prea simplu să fie ea de vină. Dacă vă interziceţi cu desăvârşire ciocolata, atunci sigur o să mâncaţi una întreagă odată ce terminaţi dieta. Şi culmea e că 2 bucăţele de ciocolată v-ar uşura slăbitul.

Serotonina, substanţa care ne calmează creierul şi ne dă stare de bine, se găseşte în mod natural în ciocolată, banane şi brânză. N-ar fi înţelept să vă acordaţi zilnic acest mic răsfătz, această abatere de la dieta strictă, dacă asta vă ajută să vă chinuiţi mai puţin? Nu meritaţi un strop de bine ca să puteţi rezista unei alte zile de cură?

Încercaţi efectul terapeutic al acestor alimente, dispoziţia voastră va fi alta! “Sacrificaţi” 100 cal pe o banană, un triunghi de brânză sau 4 pătrăţele de ciocolată. Una din ele, în cantitate mică, zilnic. Cu moralul îmbunătăţit altfel veţi face faţă curei de slăbire”, a scris nutriţionistul pe Facebook.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare