UPDATE – Astazi are loc lansarea oficiala a primului numar al revistei Bebelu

Astazi are loc lansarea oficiala a primului numar al revistei Bebelu.

coperta bebeluRevista Bebelu va fi lansata oficial luni, 16 decembrie 2013, ora 17.30, la Jubile the Ballroom Pipera (salon Le Reve – Sos. Pipera, nr.48-50, Bucureşti).

Lansarea marchează 4 ani de existenţă Bebelu, patru ani de când ne aflăm în lumea celor mici, printre mămici, burtici şi bebeluşi, patru ani de când vă oferim o parte din profesionalismul unei echipe dedicate, în aşa fel încât să puteţi să înlăturaţi orice necunoscută legată de creşterea şi dezvoltarea bebeluşului, patru ani de când suntem alături de tine încercând să aflăm împreună răspunsurile cele mai potrivite, astfel încât orice să ţi se pară mai uşor, dar şi patru ani de evenimente periodice şi gratuite unde mămicile pot interacţiona direct cu specialiştii, socializând şi împărtaşind o parte din experienţele lor.

Începând cu luna decembrie, Revista Bebelu va putea fi găsită la toate chioşcurile de presă din ţară, fiind distribuită la nivel naţional.

În paginile sale puteţi afla o serie întreagă de informaţii specializate referitoare la creşterea şi îngrijirea copilului, pornind de la prima zi de viaţă şi până la vârsta şcolară, revista fiind dedicată atât femeilor care au trecut prin experiența unei nașteri, cât și celor care își doresc apariția unui bebeluș în viața de cuplu.

Colaboratorii Bebelu sunt specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură.

Revista BEBELU se naşte din nevoia publicului larg de a avea la îndemână mai mult decât o sursă de inspiraţie în domeniul creşterii, educării şi îngrijirii copilului.

În fiecare număr, cititorii vor afla îndrumări, sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puși la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranța și stabilitatea familiei, se vor bucura de dezvăluiri ale părinţilor celebri despre modul în care și-au crescut proprii copii, vor fi puși în tema cu ultimele tendințe în materie de frumusețe, diete şi modă.

Rubrici:

PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine ediţie de ediţie pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte.

SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluția fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentație, sănătate, pregătire pentru naștere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum.

PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii.

COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creșterii și îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuși să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în așa fel încât să crească perfect sănătos.

ŞCOLARUL – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure.

FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente.

ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! – în fiecare număr al revistei vor fi prezentate soluții de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viața copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Revista Bebelu apare în data de 16 a fiecarei luni, fiind tipărită într-un tiraj ridicat, pe hârtie de cea mai înalta calitate, beneficiind de un layout de excepţie, distribuită în ţară la preţul de numai 3,99 lei.

 

Portofoliul Medien Holding include cotidianul Romania libera, site-ul www.romanialibera.ro, saptamanalul de satira Academia Catavencu, www.academiacatavencu.info, site-ul www.bebelu.ro, revista Bebelu, revista Manager Express si www.managerexpress.ro, Hiparion Publishers (revistele Hiparion – „Caminul”, „Casa Mea”, „Domus” si „Planul Casei Mele”, revista de B2B „Unelte si echipamente”, site-ul www.casamea.ro ), tipografia United Print, Corporate Media Publishing, agentia de comunicare, branding si corporate media si Medien Conferences, divizia de evenimete business.

Fii primul care citeste revista tiparita. Aboneaza-te aici si poti participa la TOMBOLA ABONATILOR!

[customcontact form=37]

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare