Sfaturi de cerut medicului stomatolog atunci când cariile nu pot fi stopate cu plombe

Dinții deteriorați, fie din cauza cariilor ori fracturați, ne afectează nu doar din punct de vedere estetic, dar și funcțional și necesită o intervenție aparte din partea medicului stomatolog.

Atunci când deteriorarea danturii este avansată, tratamentele clasice, de obturație din compozit, nu reprezintă o soluție de durată. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne explică de ce nu este suficientă simpla obturație din compozit, așa-numita plombă, atunci când avem dinții deteriorați,și ce șanse avem să refacem dantura fără să apelăm la implant.

„Cariile netratate se agravează și se măresc din ce în ce mai mult, pe măsură ce timpul trece. Chiar și după ce sunt tratate (curățate), lasă în urmă defecte mari de substanță. În acest caz, dacă vom realiza obturații din compozit (dacă punem plombă, în termeni populari), avem mari șanse să se fractureze destul de repede, mai ales dacă dinții pe care i-am tratat se află pe zona laterală, unde susțin forțe masticatorii mari (unde mestecăm, de regulă,ncarea).

Odată fracturat, un dinte cu o obturație de mare volum va avea nevoie de o obturație nouă, de tratament de canal sau chiar extracție, dacă linia de fractură s-a dus în adâncime. Întotdeauna este de preferat să salvăm dinții naturali, astfel că este indicat să procedăm altfel cu dinții cu grad mare de deteriorare

 

, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

 

Piesele protetice, mai durabile decât plomba clasică

Atunci când avem de a face cu un dinte deteriorat, care trebuie salvat, este necesar să îl reconstruim în așa fel încât să fie rezistent în timp. În acest caz, apelăm la inlay-uri sau onlay-uri, piese protetice din ceramică sau zirconiu, care sunt mult mai rezistente mecanic și stabile în timp.”

Acestea se realizează în baza unei amprente și au timp de execuție similar cu cel necesar realizării unei coroane. Sunt, practic,“plombe” de laborator, și ajută la reconstrucția dintelui, fără a fi nevoie să construim o coroană integrală.

Desigur, dacă gradul de deterioare al dintelui este foarte mare, indicația va fi de coroană de înveliș, atunci când nu mai avem mai deloc pereți integri.

“În cazul acestor inlay-uri sau onlay-uri, încrustațiile sunt mai longevive. Deși prezintă un cost similar cu cel al coroanelor, sunt de preferat atunci când vrem să păstrăm partea intactă a dintelui deteriorat,

conform medicului stomatolog Sorina Stroe.

 

Care este diferența între inlay și onlay?

Inlay-ul si onlay-ul sunt proteze construite în laboratorul dentar în urma unei amprente luate de medicul stomatolog.

Diferența constă în locul și modul în care se aplică.

Inlay-ul se aplică la mijlocul suprafeței ocluzale a dintelui, dacă avem zona dintre cuspizii dintelui afectată.

Onlay-ul reconstruiește dintele dacă avem o parte laterală distrusă, mai exact unul sau mai mulți cuspizi, sau chiar întreaga suprafață de contact a dintelui.

Putem alege, la recomandarea medicului, între proteze realizate din ceramică sau zirconiu, pentru un aspect cât mai natural și pentru durabilitate. Există și varianta din compozit, mai accesibilă ca preț, dar care nu are o durată de viață atât de mare, existând riscul de fractură și posibilitatea apariției unei carii secundare la interfața dinteplombă.

medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental)
medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental)

Inlay-urile și onlay-urile oferă rezistență și durabilitate, comparativ cu simpla obturație din compozit, dar și o închidere marginală mai bună. Ne ajută astfel să reconstruim dintele într-o manieră ideală din punct de vedere estetic și funcțional, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare