TOP 5 cadouri pe care le poți lua atunci când mergi în vizită la un nou-născut

Însă e de la sine înțeles că nu poți merge la un nou-născut fără a-i duce un cadou sau o mică atenție, atât lui, cât și mamei. Astfel, începe mare provocare: ce poți duce unui nou născut? Ei bine lucrurile nu sunt atât de complicate, mai ales dacă decizi să iei un cadou mai practic, axat pe nevoile celui mic, însă dacă vrei ceva mai special, lucrurile devin puțin mai complicate.

De aceea, ți-am pregătit o listă de idei de cadouri, din care te poți inspira atunci când ai nevoie:

 

1. Pernă pentru alăptat

 

Dacă îți dorești să cumperi un cadou ce poate fi utilizat atât de către proaspăta mămică, cât și de cel mic, pernele pentru alăptat sunt o idee excelentă. Acestea vor asigura confortul celor doi în primele luni, iar mai apoi, aceasta poate fi utilizată pentru sprijinul bebelușului când va sta în funduleț sau pe burtică.

 

2. Pături în care poți marca vârsta bebelușului

 

Nu este o noutate faptul că părinții celui mic vor încerca să imortalizeze toate momentele importante din viața copilului. Astfel, că un cadou ideal ar fi o păturică pentru fotografii, în care poți marca săptămânile, lunile sau chiar anii de viață a copilului. Aceste sunt disponibile atât în diverse culori, cât și cu diverse modele.

 

3. Cărucior/Landou

 

Un astfel de cadou va fi unul dintre cele mai apreciate pentru părinți și evident cel mai utilizat. Astfel că, dacă sunteți mai mulți prieteni, puteți să le cumpărați un cărucior sau un landou mai performant pentru a avea parte de tot confortul dorit. Puteți achiziționa unul dintre produsele Cybex Platinumpe care le poți găsi pe babymatters.ro. Cu siguranță nu vor dezamăgi!

 

4. Lampă de veghe

 

Dacă cel mic are propria sa cameră, atunci o lampa de veghe poate fi un cadou ideal. În primul rând le va fi de ajutor părinților atunci când vor verifica noaptea ce face cel mic și, în al doilea rând, fiind vorba de un copil mic, e de preferat ca aceasta să aibă și o serie de proiecții, astfel încât să stârnească curiozitatea acestuia.

 

5. Carusel muzical

 

Când sunt mici, chiar și nou-născuți, copii sunt atrași de zgomot. Astfel un carusel muzica va face ca cel mic să fie atent la acesta și în acest fel i se vor dezvolta abilitățile motorii: mușchii ochișorilor, iar pe timp ce crește cei ai capului și ai mânuțelor.

 

Pe lângă ideile de cadou menționate anterior, atunci când mergi la un nou-născut poți să cumperi și produse consumabile necesare precum pampers sau șervețele umede pentru copii. Totodată, sfatul nostru este să eviți să cumperi hăinuțe, căci ritmul de dezvoltare al unui copil este destul de alert și e posibil nici să nu apuce să le poarte.

 

Sursa foto: pexels.com

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare