Lyria a lansat o colecţie exclusivistă de agende pictate

Lyria – povestea ta pictată, unul dintre cele mai importante branduri din România de genţi din piele personalizate, a lansat în prag de sărbători o colecţie specială de agende. Realizate din piele şi pictate manual, acestea reprezintă o alegere perfectă pentru un cadou, indiferent dacă este unul personal sau de business.

Colecţia de agende Lyria reprezintă prima extindere importantă a brandului care se axează pe producţia de genţi din piele, pictate manual. La fel ca acestea din urmă, şi agendele Lyria sunt tot pictate manual în atelierul din inima Transilvaniei unde sunt asamblate, prin urmare este imposibil ca două produse să arate identic. În magazinul online sunt disponibile 8 modele diferite de agende de dimensiuni A5, însă acestea se pot personaliza în funcţie de solicitările clienţilor, devenind astfel versatile şi adaptabile oricărei personalităţi, indiferent de sex.

Am creat această linie pentru că ştiu cât de importantă este o agendă în viaţa noastră, mai ales a persoanelor active, cu o viaţă profesională şi socială intensă. Este dedicată celor care încă folosesc pixul şi hârtia pentru a-şi planifica ziua, oferindu-le prilejul de a avea o bucurie ori de câte ori deschid agenda, ştiind că este un accesoriu special, unicat”, a  precizat Armina Popeanu, fondator Lyria – povestea ta pictată.

Lansarea noii colecţii a fost făcută în prezenţa vedetei TV Bianca Ioniţă, care apreciază creaţiile Lyria: “Îmi place foarte mult textura pielii folosite, se vede atenţia pentru detalii şi picturile reflectă în parte personalitatea Arminei”.

Agendele Lyria pot reprezenta un cadou în sine sau pot fi un accesoriu complementar unei genţi pictate manual, aparţinând uneia dintre colecţiile consacrate: Symbols (cea mai recentă), RomânIA, Blossom, Architecture sau SoulArt.

Despre Lyria – povestea ta pictată

Armina Popeanu, creatoarea brandului Lyria este de profesie arhitect, însă s-a specializat şi în design vestimentar, design de pantofi şi stilism. Ea a realizat primele genţi Lyria în urmă cu doi ani. De atunci, brandul a crescut constant, ajungând acum să fie cunoscut şi apreciat inclusiv în străinătate. Clienţii Lyria se bucură de un produs de calitate superioară, original, din piele naturală, realizat în România, la o fabrică din inima Transilvaniei, aparţinând tot Arminei, fiind astfel atent controlat întregul proces de producţie. Pictura se execută manual pentru fiecare produs în parte, cu vopseluri speciale, care asigură o durată de viaţă a produsului de 3-5 ani în condiţii optime.

adellelilia2

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Armina_OF1

Armina_OF4 portfard-lyria

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente

Categorii Populare