Când ești însărcinată, orice durere de burtă poate fi un motiv de îngrijorare. Este ea printre simptome sarcină periculoase sau este o durere normală? Poate nu dorești să mergi la medic sau să îl suni pentru orice crampă. Nu vrei însă nici să ratezi ceva periculos pentru tine sau copilul tău. Chiar dacă senzația ți se pare familiară, durerea de burtă poate însemna ceva nou atunci când ești însărcinată. Pentru multe femei, durerile abdominale sunt printre cele mai obișnuite semne de sarcină.
Este important să știi când să suni medicul. De asemenea, te va ajuta să știi cum să ai grijă de tine acasă atunci când durerea nu este cauzată de ceva dăunător. Când durerea de burtă este mai severă sau constantă, consultă imediat un medic.
Când apar durerile de burtă ca simptome sarcină?
Durerile abdominale sunt printre primele semne de sarcină, chiar de la implantarea ovulului fecundat în uter, care se produce la 6-10 zile de la concepție și poate fi însoțită de o scurtă sângerare numită sângerarea de implantare. Crampele sunt ușoare și se compară cu cele din timpul menstruației.
Când durerea de burtă este scurtă, este de obicei o parte normală a simptomelor de sarcină. Ar putea fi legată de modificări ale uterului în creștere. Sau ar putea fi cauzată de întinderea ligamentelor numite ligamente rotunde. Acestea ajută la susținerea uterului. Durerea ligamentelor rotunde poate fi de ambele părți ale abdomenului. Poate fi simțită și în șolduri sau în zona inghinală. Sunt, de obicei, simptome de graviditate cu care se confruntă multe dintre viitoarele mame. Pe kid.ro găsești articole detaliate despre fiecare trimestru, lună și săptămână de sarcină, în care durerile abdominale sunt tratate în funcție de fiecare stadiu al sarcinii.
Așadar, durerile de burtă pot fi de la simptome sarcină 2 săptămâni și până la durerile travaliului. De asemenea, durerile abdominale puternice pot fi catalogate la sarcină extrauterină simptome. În urma unei ecografii, medicul poate vedea dacă embrionul este fixat corect în uter și nu în afara acestuia.
Cum poți spune dacă durerea de burtă este un semn de travaliu?
Când durerea de burtă este cauzată de travaliu, se poate simți ca niște crampe ușoare sau asemănătoare menstruației în abdomenul inferior. Aceste crampe sunt probabil contracții. Ele pot apărea în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină.
Este posibil să simți și:
- O durere constantă, surdă în partea inferioară a spatelui, a pelvisului sau a coapselor;
- Senzație de presiune în pelvis sau abdomen inferior;
- Modificări ale secreției vaginale sau o eliberare bruscă de lichid din vagin;
- Sângerări vaginale.
Oricare dintre aceste semnale care îți poate indica faptul că ești în travaliu este un motiv suficient de puternic să apelezi la medic. De asemenea, trebuie să mergi de urgență la cabinetul ginecologului sau chiar la secția de primiri urgențe dacă ai și alte simptome care nu face parte din obișnuitele semne de sarcină.
- Ai dureri de burtă sau crampe noi sau mai grave.
- Ai febră.
- Ai simptome de preeclampsie, cum ar fi: umflarea bruscă a feței, a mâinilor sau a picioarelor, probleme noi de vedere (cum ar fi întunecarea, încețoșarea sau vederea petelor), o durere de cap severă.
- Cel puțin 8 contracții în decurs de 1 oră sau cel puțin 4 contracții în decurs de 20 de minute, chiar și după ce ți-ai schimbat poziția și ai consumat lichide.
- Ai simptome ale unei infecții ale tractului urinar. Acestea pot include: durere sau arsură atunci când urinezi, o nevoie frecventă de a urina fără a putea urina mult, durere de rinichi, sub cutia toracică și deasupra taliei de fiecare parte a spatelui, sânge în urină.
Urmărește cu atenție schimbările din organismul tău și asigură-te că iei legătura cu medicul care îți monitorizează sarcina dacă te îngrijorează sănătatea ta sau a copilului din pântec.
Când durerea de burtă este doar unul dintre semnele că ești însărcinată?
Când durerea abdominală este ușoară și nu este un simptom al travaliului, există câteva soluții simple, pe care medicul ginecolog care îți monitorizează sarcina ți le poate recomanda și alege între cele mai potrivite.
Odihnește-te până te simți mai bine.
Fă o baie caldă. Ai grijă ca apa să nu fie prea fierbinte și să nu întârzii mult în cadă, mai ales în primul trimestru.
Controlează dieta, astfel încât alimentele să nu provoace balonare, constipație și alte simptome graviditate de natură digestivă. Uneori constipația este printre primele semne când ești însărcinată.
Bea multe lichide.
Încearcă să mănânci mese mici și dese.
Mișcă-te ușor, fără gesturi bruște dacă ai dureri scurte de la întinderea ligamentelor rotunde.
Fă exerciții ușoare de stretching.
Apleacă-te puțin înainte dacă crezi că vei tuși sau strănuta.
Poți avea o sarcină fără simptome sau poți experimenta tot felul de simptome gravidă, printre care și durerile de burtă. Informându-te corect și comunicând în permanență cu medicul, vei putea găsi cele mai bune soluții de ameliorare a durerilor abdominale și vei putea deosebi între durerile periculoase și cele obișnuite în timpul sarcinii.