Nu ignora aceste simptome

Nu ignora aceste simptome

0

Cand sunt mici, copiii se imbolnavesc foarte repede si de fiecare data te intrebi cat de serios poate fi. Daca face febra mare oare trebuie sa merg rapid la spital? Ce sa fac daca are o eruptie? Oare ce sunt aceste pete de pe pielea copilului meu? Sunt multe intrebari pe care si le pun parintii atunci cand micutii lor se imbolnavesc. Atitudinea relaxata si faptul ca mai astepti o zi sa vezi cum evolueaza lucrurile nu se aplica in toate situatiile. Iata cand este cazul sa astepti si cand sa iei masuri imediat.

Cat este de serios? – Nu inveti multe lucruri despre medicina pana cand nu devii parinte. Fie ca devii expert in scaderea febrei, extragerea mucozitatilor abundente sau extractia unui dinte, exista totusi cateva lucruri care iti pot depasi aria de expertiza. Cateodata este greu sa stii cand este cazul sa suni medicul pediatru. Cum determini o febra mare sau cum iti dai seama ca o durere de burtica este cauza a ceva serios? Pe de alta parte se poate intampla ceva cu adevarat inspaimantator precum convulsia si atunci te intrebi ce sa faci, sa mergi direct la Urgente sau sa suni medicul pediatru?

Medicii ii sfatuiesc pe parinti sa caute ajutor medical de fiecare data cand se simt ingrijorati in legatura cu ceva. In orice caz, o serie de pediatri au relevat o serie de simptome in fata carora nu trebuie sa stai pe ganduri si este obligatoriu sa ceri ajutor specializat.

Febra mare – O febra mai mare de 38 de grade Celsius la un bebelus mai mic de 3 luni este periculoasa. Este considerata febra mare ceea ce depaseste 38,3 grade Celsius la un bebelus cu varsta cuprinsa intre 3 si 6 luni si mai mare de 39,4 grade Celsius la un micut cu varsta cuprinsa intre 6 luni si 2 ani. Medicii pediatri sustin ca atunci cand febra este ridicata, uneori este important sa analizam mai degraba dispozitia copilului decat gradele din termometru. Evident exista si o exceptie: daca micutul este mai mic de 3 luni si are o febra de peste 38 de grade Celsius, are nevoie urgent de ingrijire medicala. Daca febra este cauzata de o infectie bacteriana, aceasta se poate raspandi in organism foarte rapid. Chiar daca este o ora nepotrivita, este indicat sa suni medicul pediatru imediat. La copiii cu varsta mai mare de doi ani, febra nu este un semnal de alarma atata vreme cat micutul este hidratat si are un comportament normal. Poti cere sfatul medicului pentru a stii ce faci mai departe.

Atunci cand febra persista – Luam in calcul in cazul acesta o febra care nu scade prin tratament sau care dureaza mai mult de cinci zile. Daca deja i-ai aplicat micutului tau o doza de ibuprofen sau alt antipiretic si in timp de sase ore febra nu a scazut deloc, este momentul sa suni medicul pediatru. Acesta poate fi un semn ca infectia este prea puternica si organismul nu se poate lupta cu aceasta. De aceea este indicata o examinare atenta, pentru ca medicul sa determine cauza. O febra cauzata de un virus comun de gripa trece in maxim cinci zile. O febra care dureaza mai mult de cinci zile, chiar daca este mai mica de 38,4 grade Celsius, poate evidentia o infectie bacteriana care necesita un tratament cu antibiotic. Daca febra este insotita de dureri de cap sau o eruptie, cere sfatul medicului, pentru ca poate fi un semn de meningita, iar aceasta necesita atentie medicala de urgenta.