5 simptome pe care sa nu le ignori in sarcina

5 simptome pe care sa nu le ignori in sarcina

Atunci cand te pregatesti sa devii mama pentru prima oara, dupa entuziasmul la aflarea vestii ca esti insarcinata incep si primele griji. Orice nelamuriri ai avea este bine sa le discuti un medicul care te are in supraveghere. El te va invata si care sunt simptomele normale care insotesc sarcina, dar si ce sa NU treci cu vederea in timpul sarcinii si dupa venirea pe lume a bebelusului.

Dureri lombare si pelvine

Trebuie raportate medicului si investigate. In timp ce unele dureri sunt oarecum normale, cauzate de suprasolicitarea ligamentelor si musculaturii, durerile severe pot fi un simptom pentru o sarcina ectopica, un avort, un travaliu prematur sau probleme legate de placenta.

Sangerari

La inceputul sarcinii nu este iesit din comun sa mai sangerezi putin in perioada in care inainte iti venea ciclul, dar chiar si asa, trebuie sa-ti anunti imediat medicul. Sangerarile insotite de dureri abdominale pot fi indicator al unei sarcini ectopice  sau semnaleaza un avort spontan, in timp ce sangerarea brusca (fara alte dureri) este simptom pentru placenta previa. Sangerarea mai poate fi un indiciu de placenta abruptio (cand placenta se desprinde de uter) sau de nastere prematura.

Probleme de vedere

Daca in trimestrul al doilea si al treilea de sarcina ai probleme de vedere – vezi dublu, in ceata, vezi puncte care pulseaza sau puncte luminoase sau daca imaginile par estompate, suna imediat medicul. Toate acestea indica pre-eclampsia, mai ales daca problemele de vedere sunt asociate cu edeme (mainile si picioarele iti sunt umflate si ”pufoase”) sau dureri de cap.

Senzatia de sete

Daca iti este brusc sete, acesta este un indiciu de deshidratare severa, periculoasa si pentru tine, dar si pentru bebelus, in timp ce daca iti este sete mai tot timpul, este posibil sa fie un simptom timpuriu pentru diabetul gestational. Mergi la medic imediat, pentru un diagnostic corect  si tratament.

Mancarime intensa

Daca simti senzatie de mancarime si furnicaturi pe toata suprafata pielii si in special in talpi si maini, este posibil sa suferi de colestaza de sarcina. Scaunele mai deschise la culoare si urina mai inchisa decat de obicei sunt alte doua simptome ale afectiunii, care nu este periculoasa pentru mama, dar poate da complicatii severe la copil. Afectiunea poate determina nasterea prematura si revarsarea meconiului in lichidul amniotic la nastere, ceea ce cauzeaza probleme respiratorii bebelusului.

 sursa foto: www.pinterest.com