Duminică, 18 Nov 2018, în cadrul celei de-a 25-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus are loc lansarea cărții „50 de rețete de post” scrisă de food bloggerul Gina Bradea, renumită pentru www.pofta-buna.com, unul dintre cele mai mari bloguri culinare românești, axat pe bucătăria tradițională românească. Această carte este prima din seria de autor „50 de reţete”, sub care va scoate multe alte volume cu tematici diferite.
Gina Bradea este printre pionierii food blogging-ului culinar românesc, având peste 6 ani experiență, timp în care a publicat 1,400 rețete. Pe pag Facebook are 307,000 fani, alţi 450,000 în cel mai mare grup culinar românesc şi încă 100,000 pe Carte de bucate online. Pe blogul www.pofta-buna.com are 40.000 cititori unici zilnic iar pe canalul Youtube 100.000 abonați. Cu un stil direct, o personalitate puternică și o sinceritate care dezarmează, Gina s-a impus în blogosferă drept un Influencer cu mare priză la publicul interesat de mâncăruri curate, sănătoase și, mai ales, gătite cu gust și suflet.
„50 de rețete de post” este a doua carte pe care Gina Bradea o lansează la Editura Herg Benet, însă prima din seria de autor care va aborda subiecte noi, de interes pentru pasionații de gastronomie.
„De ce fac o serie și de ce ‚50 de reţete’? E o idee pe care o dospesc de câțiva ani 🙂 Am așteptat să revin, alături de familie, definitiv acasă, în România, că să o pun în practică. Știu ce provocări mă așteaptă, însă îmi place enorm acest proiect. Binele se dă din mână-n mână și de la suflet la suflet, așa că vreau să dau mai departe ceea ce am învățat eu de la alții în 50 de ani. Scriu mai multe cărți – un fel de serial cu mai multe episoade – pentru ca fiecare să-și achiziționeze exact rețetele care-i plac. În fiecare volum vor fi cele mai îndrăgite rețete de pe blog, însoțite de altele încă nepublicate și fiecare rețetă va avea recomandări suplimentare legat de gătire și servire. Îmi doresc ca fiecare gospodină să se regăsească în cărțile mele, să știe că Gina Bradea e mama, bunica, prietena, profesoara…cea care mereu este acolo, pentru o încurajare, o cicăleală drăgăstoasă, o dojană sau o porție sănătoasă de râs. Vor găsi în scriitura mea căldura aparte dată de rețetele simple și gustoase, gustul mâncării gătite odinioară de mamele și bunicile noastre. Eu am câteva ingrediente secrete pe care le folosesc de fiecare dată: mâncarea se asezonează cu un strop de bunătate, un zâmbet și multă dragoste! Pe toate acestea eu le-am turnat din plin în rețetele pe care le-am scris, multe fiind însoțite de povești, amintiri … nu sunt doar niște simple rețete. Pur și simplu îmi pun sufletul pe tavă și-l ofer cu drag.” declară food bloggerul Gina Bradea.
Duminică, 18 noiembrie, ora 13:00, i se vor alătura Ginei, în calitate de moderatori, Lorena Lupu – actriță și scriitoare, și Chef Radu Zărnescu – Președintele Euro-Toques România. Turul de lansare a cărții, care-i așteaptă pe cititori cu tombolă cu premii marca Gina Bradea, include sesiuni de lectură şi autografe după cum urmează:
- Joi, 22 noiembrie, la Isaccea (Biblioteca Orășenească), ora 16:00. Moderator: Dorina Mihail
- Sâmbătă, 24 noiembrie, la Galați (Casa de Cultură a Sindicatelor), ora 16:00. Moderatori: actrița Isabella Oancea, ziaristul Costel Crângan, bloggerul Gabriel Ursan.
- Sâmbătă, 1 decembrie, Alba Iulia (Cetatea Alba Carolina), ora 13:00. Va fi un Cooking show realizat împreună cu Chef Radu Zărnescu.
Mai urmează lansări și în alte orașe, printre care Tulcea și Sibiu, detalii despre itinerariu urmând a fi postate pe www.pofta-buna.com