Alimentele sarate provoaca celulita – studiu supe instant

Studiul privind calitatea supelor instant face parte din Campania Nationala de Informare si Educare: ”Hrana sanatoasa – o investitie pe termen lung in sanatatea noastra”. Prin aceasta campanie, Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania (APC Romania) isi doreste sa promoveze un stil de viata sanatos si sa traga un semnal de alarma in privinta unor produse alimentare bogate in sare, zahar si grasimi si a unor aditivi alimentari care prezinta un risc ridicat asupra sanatatii consumatorilor.

Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania (APC Romania) a achizitionat, in cursul lunii august, 32 de produse tip supe instant din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), in vederea realizarii unui studiu prin care sa atraga atentia in ceea ce priveste continutul acestui tip de produs si potentialele efecte asupra sanatatii consumatorilor.

Au fost analizate urmatoarele branduri cu sortimentele aferente:

Marca Knorr ce apartine grupului Unilever, cu urmatoarele produse: Supa de pui cu taitei, Supa de vita cu taitei, Supa crema de ciuperci, Supa ABC, Supa de rosii cu paste, Supa cu galuste.

Marca Maggi ce apartine grupului Nestle, cu urmatoarele produse: Supa de pui cu fidea, Supa de vacuta cu fidea, Supa crema de legume, Supa crema de ciuperci, Supa alfabet.

Marca Mammita comercializata sub brandul Kaufland, cu urmatoarele produse fabricate in Cehia: Supa instant cu gust de pui, Supa instant cu taitei cu gust de carne de pui, Supa instant cu taitei cu gust de rata, Supa instant cu gust de carne de vita, Supa instant cu gust de ciuperci, Supa instant cu brocoli, Supa instant de rosii, Supa cu usturoi, Supa instant de gulas, Supa instant cu taitei cu legume, Supa instant cu taitei cu condiment curry, Supa instant cu taitei cu gust de creveti-picanta, Supa instant cu taitei cu gust de ciuperci.

Marca Misup ce apartine unui producator din Vietnam, cu urmatoarele produse: Supa instant cu fidea aroma de pui si Supa instant cu fidea aroma de vita.

Marca Vifon ce apartine unui producator din Vietnam,  cu urmatoarele produse: Supa instant cu gust de pui, Supa instant cu gust de vita, Supa instant cu gust de rata, Supa instant cu gust de pui curry, Supa instant cu gust de creveti, Supa instant vegetala.

Studiul a fost realizat de catre o echipa de experti ai APC Romania, coordonati de catre Conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-au avut in vedere urmatoarele obiective:

  1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
  2. Analiza produselor din punctul de vedere al primelor 3 ingrediente din compozitia acestora.
  3. Identificarea aditivilor alimentari utilizati in compozitia acestui tip de produs, care prezinta un risc de aparitie a unor afectiuni medicale in cazul unui consum constant si pe termen lung.
  4. Analiza denumirii produselor din punctul de vedere al claritatii mesajului transmis consumatorului.
  5. Analizarea ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.

Ingredientele regasite in compozitia supelor instant analizate sunt urmatoarele: legume deshidratate (cantitatea variaza de la 1% la 12%), paste fainoase (cantitatea variaza de la 50% la 93%), grasime de pui (cantitatea variaza de la 0,8% la 2%), carne de pui deshidratata (cantitatea variaza de la 0,2 % la 0,5 %), carne de vita deshidratata/pudra (cantitatea variaza de la 0,4% la 5,1%), grasime de vita, grasime de porc, arome artificiale de pui, rata si vita, praf de zer, sare iodata, amidon din cartofi, amidon din porumb, amidon de cassava, grasime vegetala (fara a se mentiona tipul), faina de grau, pesmet, albus de ou deshidratat, suc de lamaie deshidratat, sos de soia, extract de drojdie, zahar, maltodextrina, lactoza, proteine din lapte, proteine din grau hidrolizate, ulei vegetal de floarea soarelui, ulei vegetal de palmier, zahar caramel, sirop de glucoza, clorura de potasiu, sirop de caramel, galbenus de ou, tapioca, potentiatori de gust si aroma (monoglutamat de sodiu, guanilat de sodiu, inozinat de sodiu si 5 ribonucleotide disodice), coloranti (caramel sulfit de amoniu, caramel simplu) acidifianti (acid citric, carbonat de sodiu, carbonat de potasiu), agenti de afanare, antioxidanti, agenti de ingrosare (guma xantan si guma guar), stabilizatori (trifosfat pentasodic, difosfati, trifosfati si polifosfati).

Dintre ingredientele mentionate mai sus, cele mai utilizate sunt:

  • la 91% dintre produsele analizate s-a folosit monoglutamatul de sodiu. E621 – Monoglutamat de sodiu – produce dureri de cap, slabiciune si este subiectul mai multor studii din cauza unor suspiciuni asupra efectelor nocive pe care le are asupra sanatatii;
  • la 78% dintre produsele analizate s-a regasit grasime vegetala de palmier partial hidrogenata. Uleiul de palmier partial hidrogenat contine acizi grasi de tip trans, acestia pot creste nivelul colesterolului nociv (LDL), fapt ce poate duce la aparitia afectiunilor cardiace si a cancerului la colon;
  • la 56% dintre produsele analizate s-a regasit extractul de drojdie. Extractul de drojdie contine acid glutamic sau glutamat de sodiu si se foloseste pentru a crea arome sarate sau gust de umami („al cincilea gust”). Extractul de drojdie poate provoca alergii si afectiuni ale glandelor endocrine;
  • la 50% dintre produsele analizate s-au regasit aromele (termen generic);
  • la 38% dintre produsele analizate s-a regasit maltodextrina – complex de carbohidrati extras din amidonul de porumb sau cartofi, care se foloseste ca indulcitor;
  • la 38% dintre produsele analizate s-au folosit agenti de ingrosare (guma de guar si guma xantan). Guma de guar este un aditiv foarte des folosit in produsele alimentare din Romania. E412 este o polizaharida folosita in industria alimentara ca stabilizator, emulgator si agent de ingrosare. Guma xantan este produsa prin fermentarea glucozei, sucrozei sau lactozei de bacteria Xanthomonas campestris, apoi precipitata cu ajutorul alcoolului etilic sau izopropilic, uscata si maruntita pana ajunge sa fie o pudra foarte fina. E415 este folosit in industria alimentara ca stabilizator si agent de ingrosare;
  • la 34% dintre produsele analizate s-au folosit doua tipuri de potentiatori de aroma: monoglutamatul de sodiu si 5 ribonucleotide disodice;
  • la 34% dintre produsele analizate s-au folosit trei tipuri de potentiatori de aroma: monoglutamatul de sodiu, guanilat de sodiu si inozinat de sodiu;
  • la 31% dintre produsele analizate s-au regasit faina de grau si amidonul din cartofi;
  • la 28% dintre produsele analizate s-au folosit stabilizatori (difosfati, trifosfati si polifosfati);
  • la 19% dintre produsele analizate nu se precizeaza tipul de grasime vegetala folosita;
  • la 19% dintre produsele analizate s-au folosit coloranti (caramel simplu si caramel cu sulfit de amoniu);
  • la 19% dintre produsele analizate s-a folosit acid citric;
  • la 16% dintre produsele analizate s-a regasit lactoza;

 

La unele produse nu se declara provenienta uleiului vegetal – palmier, floarea soarelui etc.

La unele produse, condimentele sunt inscrise in mod generic si nu este mentionat tipul condimentului. Avand in vedere ca unele dintre ele sunt incluse in lista substantelor alergene, este important sa fie cunoscuta denumirea respectivului condiment.

Nu se mentioneaza daca aromele sunt naturale sau artificiale.

Analiza ingredientelor folosite la realizarea acestui tip de produs, coroborata cu alte informatii oferite de producator, a scos in evidenta faptul ca exista doua categorii de supe instant. Din prima categorie fac parte supele instant cu un continut insignificant de carne si legume, iar din cea de-a doua categorie fac parte supele instant care nu contin carne, ci doar arome artificiale (aroma de vita, de pui, de rata). De exemplu:

  1. O portie de 250 ml de supa de pui cu fidea, marca Maggi, contine:
  • 0,25 grame grasime de pui;
  • 0,025 grame carne de pui;
  • 0,825 grame legume;
  • 2 grame de sare;
  • doua tipuri de potentiatori de aroma si acid citric.
  1. O portie de 250 ml de supa de pui cu taitei, marca Knorr, contine numai:
  • 0,1 grame grasime de pui;
  • 0,059 grame carne de pui;
  • 2 grame de legume;
  • 2,3 grame de sare;
  • trei tipuri de potentiatori de aroma si acid citric.
  1. O portie de 250 ml de supa de vita cu taitei, marca Knorr, contine:
  • 0,059 grame carne de vita;
  • 0,442 grame legume;
  • 2,3 grame de sare;
  • trei tipuri de potentiatori de aroma si acid citric.

 

  1. Analiza produselor din punctul de vedere al primelor 3 ingrediente din compozitia acestora.

Ingredientele produselor alimentare trebuie mentionate in ordinea descrescatoare a cantitatii lor, acesta fiind motivul pentru care s-a realizat o analiza a primelor 3 ingrediente prezente pe eticheta (ingredientele aflate in cantitatea cea mai mare) si au reiesit urmatoarele:

  • La 59% dintre produsele analizate, primul ingredient este reprezentat de pastele fainoase, iar la 41% dintre produsele analizate, primul ingredient este reprezentat de catre amidon din cartofi, piure de cartofi, faina de grau, lactoza, zahar si grasime vegetala de palmier.
  • La 38% dintre produsele analizate, faina de grau este cel de-al doilea ingredient. La 13% dintre produsele analizate, sarea iodata este cel de-al doilea ingredient. La 49% dintre produsele analizate, cel de-al doilea ingredient este reprezentat de catre zahar, maltodextrina, albus de ou, amidon din cartofi, piure de cartofi, legume deshidratate si ulei vegetal de palmier.
  • La 34% dintre produsele analizate, cel de-al treilea ingredient este reprezentat de catre grasime vegetala. La 66% dintre produsele analizate, cel de-al treilea ingredient este reprezentat de catre lactoza, potentiatori de aroma, sare, amidon, praf de zer, faina de grau, maltodextrina si legume deshidratate.
  1. Identificarea aditivilor alimentari utilizati in compozitia acestui tip de produs, care prezinta un risc de aparitie a unor afectiuni medicale in cazul unui consum constant si pe termen lung.

In cele 32 de produse analizate s-au identificat 25 aditivi alimentari, dupa cum urmeaza:

  • E100Curcumina este un colorant galben portocaliu. Are o rata de absorbtie scazuta, iar unele studii au aratat ca poate provoca stare de greata, diaree. Recent, s-a constatat ca poate afecta metabolizarea fierului in organism, putand cauza deficiente de fier la anumite persoane.
  • E101Rivoflavina este un colorant galben sau galben portocaliu care are o solubilitate scazuta.
  • E150a – Caramel simplu este cel mai utilizat colorant artificial si poate provoca hiperactivitate si probleme gastrointestinale. Consumul lui nu este recomandat copiilor hiperactivi.
  • E150d – Caramel cu sulfit de amoniu poate provoca probleme intestinale dupa ingestia unor cantitati mari.
  • E150c – Caramel amoniacal este un colorant maroniu obtinut prin arderea zaharului in prezenta amoniacului. Este susceptibil de declansarea unor alergii. De asemenea, distruge Vitamina B6 din organism.
  • E160c – Capsantina – colorant cu nuante de rosu sau portocaliu care a fost interzis in Australia.
  • E306 – Tocoferol – antioxidant, considerat inofensiv.
  • E320 – Butilhidroxianisol – antioxidant, derivat din petrol, care poate provoca reactii alergice, hiperactivitate, cresterea colesterolului si are efect estrogenic. A fost interzis in Japonia.
  • E321 – Butilhidroxitoluen – antioxidant, derivat din petrol, care poate provoca reactii alergice, hiperactivitate, cresterea colesterolului si are efect estrogenic. A fost interzis in Japonia.
  • E330 – Acidul citric este un compus organic, cristalin, fara culoare, care apartine clasei de acizi carboxidici si este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale si poate ataca smaltul dintilor. Acidul citric nu este recomandat in alimentatia copiilor si nu trebuie consumate alimente ce contin acid citric de catre cei care au afectiuni cardiovasculare sau renale, afectiuni ale aparatului digestiv si diaree.
  • E412 – Guma de guar este o polizaharida folosita in industria alimentara ca stabilizator, emulgator si agent de ingrosare. Poate provoca greata, flatulenta si crampe.
  • E415 – Guma xantan este produsa prin fermentarea glucozei, sucrozei sau lactozei de bacteria Xanthomonas campestris. Poate provoca balonare, flatulenta, diaree, crampe abdominale si scaderea glicemiei.
  • E450Difosfat disodic este un emulgator care poate provoca reactii alergice, tulburari de tranzit intestinal si modifica echilibrul calciu-fosfor din organism.
  • E452 – Polifosfati pot provoca alergii, dereglari hormonale, boli intestinale si cresterea valorii colesterolului.
  • E466 – Carboximetilceluloza de sodiu poate produce tulburari digestive (indigestie, voma, colici intestinali).
  • E500 – Carbonat de sodiu este sare minerala cu rol de acid reglator.
  • E501 – Carbonat de potasiu este sare minerala cu rol de acid reglator.
  • E541 – Trifosfat pentasodic este un emulgator care poate provoca reactii alergice. Nu este autorizat in Australia.
  • E551 Dioxid de siliciu este un emulgator care poate provoca reactii alergice.
  • E621 – Monoglutamat de sodiu poate produce dureri de cap, slabiciune.
  • E627Guanilat disodic sau guanilat de sodiu este un corector de gust, care nu este sigur pentru copii; trebuie evitat de catre persoanele cu astm si guta.
  • E631 Inozinat disodic este un corector de gust obtinut din carne sau peste, poate declansa reactii alergice.
  • E635 – Ribonucleotid disodic poate provoca alergii si trebuie evitat de persoanele astmatice.
  • Aroma de fum – produs obtinut prin fractionarea si purificarea unui condensat de fum care produce condensate de fum primare, fractii primare de gudron si/sau arome de fum derivate.
  • Arome – termenul se refera la produsele care nu sunt destinate consumului sub aceasta forma, care sunt adaugate produselor alimentare pentru a le da sau modifica mirosul si/sau gustul.
  1. Analiza denumirii produselor din punctul de vedere al claritatii mesajului transmis consumatorului.

Denumirile supelor instant vietnameze, marca Vifon, induc in eroare consumatorii prin faptul ca sintagmele „cu gust de pui”, „ cu gust de vita”, „cu gust de rata”, care apar in denumirea produselor, creeaza consumatorului impresia ca acele produse au in compozitie acel tip de carne, lucru neadevarat, deoarece in compozitia acestor supe nu s-a identificat tipul de carne care apare in denumire, ci numai arome artificiale ale acelui tip de carne. Astfel de produse, care creeaza confuzii in randul consumatorilor, trebuie retrase de pe piata in vederea reetichetarii. Totodata, le facem cunoscut consumatorilor faptul ca alte sortimente de supe instant marca Misup, care au in denumirea acestora sintagma „aroma de pui”, respectiv „aroma de vita” nu trebuie considerate ca fiind cu carne de pui, respectiv carne de vita, deoarece in compozitia acestora s-au identificat arome artificiale de pui, respectiv de vita.

Mentiunea „fara conservanti, fara coloranti” de pe fata vizibila a ambalajului de la Supa de pui cu taitei Knorr induce in eroare consumatorii prin faptul ca se creeaza impresia ca acest tip de supa nu ar contine aditivi alimentari. In realitate, in acest produs exista trei tipuri de potentiatori de aroma (monoglutamatul de sodiu, guanilat de sodiu si inozinat de sodiu), acid citric si arome.

 

 

“Supele instant sunt semipreparate cu o valoare nutritiva foarte scazuta, cu un continut ridicat de sare, care au cantitati insignifiante de legume si anumite tipuri de carne si cu aditivi alimentari din belsug. Supele Maggi contin de 80 de ori mai multa sare decat carne, supele Knorr contin de 5 ori mai multa sare decat legume, iar supele fabricate in Vietnam contin intre 8 si 12 aditivi alimentari. Aceste produse nu trebuie consumate de catre copii, femei insarcinate, femei care alapteaza, hipertensivi, diabetici, de cei cu afectiuni cardiovasculare si sindrom metabolic si cei predispusi la osteoporoza.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, presedinte APC Romania.

Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania (APC Romania) este o organizatie neguvernamentala, apolitica si nonprofit, infiintata la data de 28 februarie 1990. APC Romania este singura organizatie de utilitate publica, membra a Organizatiei Europene a Consumatorilor – BEUC, care are ca principal obiectiv apararea, promovarea si reprezentarea prin toate mijloacele legale ale drepturilor si intereselor consumatorilor in raporturile cu operatorii economici si institutiile statului.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare