Cum scapa cel mic de teama?

De la animale mari la zgomote puternice, lumea aceasta il poate speria pe copil. Ajuta-l sa se simta in siguranta. Afla cum!

Probabil ca si voi aveti o serie de carti in biblioteca pe care cel mic v-a rugat sa le duceti inapoi la librarie. Le include pe acelea care contin un personaj infricosator, fie ca este un om, animal sau un monstru.

Micutii tind sa se sperie foarte usor de tot ceea ce tinde sa atenteze la securitatea lor, precum sunetele puternice sau cainii. Aceste anxietati castiga teren cand cei mici devin tot mai indepdendenti si au incredere in ei. Iar pentru a-ti fi frica de monstri, trebuie sa fi capabil sa iti imaginezi ca ceva nu poate fi cu adevarat acolo. Desi este tentant sa il aperi pe cel mic de tot ceea ce il sperie, faptul ca faci asta, ii dovedeste ca de fapt chiar exista ceva ce poate fi evitat. O idee mai buna ar fi sa il ajuti sa se confrunte cu aceste temeri gradual.

Tunete

Un sunet puternic care vine de nicaieri, exact cand te astepti mai putin, poate fi foarte socant pentru un copil mic. Atunci cand observi ca cel mic s-a speriat spune-i „Uau, ce tunet puternic, m-a speriat si pe mine!”, dar spune-o ca si cum este emotionant in sensul de mister al cuvantului.

Explica-i ca furtunile sunt ceva real „Asa cum exista zile insorite, exista si zile cu nori, uneori mai si ploua, si se aud chiar si tunete. Dar nu-ti face griji, suntem in siguranta aici!” Pentru a va pregati pentru urmatorul tunet, incercati sa faceti dansul tunetului astfel incat sa il ajuti pe cel mic sa asocieze totul cu o joaca mai degraba decat cu anxietatea. Atunci cand se isca o furtuna cu adevarat puternica, lasa-l pe cel mic sa se cuibareasca in bratele tale pentru o vreme. Apoi apropiati-va usor catre fereastra astfel incat sa poata privi totul de acolo de unde este cel mai in siguranta – din bratele tale.

Teama de caini

Este usor de inteles daca micutul tau se sperie atunci cand cainele vecinului latra puternic. Un latrat puternic poate speria foarte usor un copil. De fapt la fel se poate intampla si daca sare entuziasmat pe langa copil sau incearca sa-l linga pe fata. Explica-i celui mic faptul ca in general cainii incearca doar sa fie prietenosi.

Atunci cand vezi un caine, este bine sa intrebi stapanul daca este in siguranta ca cel mic sa il mangaie. Apoi inainte de a-l mangaia, lasa-l sa-ti miroasa mana si sa se adapteze. Arata-i tu cum sa il mangaie si apoi lasa-l si pe cel mic sa faca asta. Felicita-l chiar si pentru micii pasi pe care ii face in stabilirea unei relatii de prietenie cu animalul, si cel mai important: ai rabdare! Poate dura ceva timp pana cand va avea incredere totala ca totul va fi bine!

sursa foto: www.pets4homes.co.uk

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare