Golf pentru toți. Toți pentru golf!

Pe 8 Iunie începe prima ediție a competiției PRO-AM Golf for Everyone, desfășurată la Clubul de Golf Profesor Paul Tomița din Pianu de Jos (jud Alba), primul teren de golf din țară. 16 jucători profesioniști de golf vor juca în flight-uri cu câte 4 jucători amatori, acordându-se cecuri pentru categoria pro în valoare totală de 6.000 euro și premii foarte atrăgătoare pentru categoria amatori, fondul total de premiere depășind 10.000 euro.  

Jucătorii profesioniști de top înscriși în competiția lansată de Asociația Golferilor Profesioniști sunt: Dimitri Chaynes, Austin Curtis, Mus Deboub, Duncan Muscroft, Stephan Nussbaum, Gustavo Barrios Rivas, Peter van der Toch, Andrei Bădiță, Dragoș Bădiță, Ovidiu Brebene, Radu Cîrtînă, Iulian Coman, Daniel Ionescu, Gheorghe Luţă, Mircea Stoica și Gabriel Toader.

Competiția începe vineri, 8 Iunie, la ora 6:00 prin antrenamentul celor 80 jucători pe terenul Clubului de Golf Profesor Paul Tomița și se încheie la ora 18:00, după care jucătorii se reunesc în ședință tehnică pentru a fi trase la sorți flight-urile și a li se explica formatul și regulile competiției. La această întâlnire participă și jurnaliștii veniți special din București, alături de reprezentanții presei locale. Ziua de vineri se încheie cu o cină oferită celor peste 150 invitați de către Hotelul Leul de Aur din Sebeș.

Sâmbătă, 9 Iunie, este ziua decisivă – la ora 9:30 competiția va fi deschisă de către reprezentanții Asociației Golferilor Profesioniști și Clubul de Golf Profesor Paul Tomița alături de oficialități locale: domnul Ion Dumitrel – Președintele Consiliului Județean Alba și domnul Petruse Marin Ioan – Primarul Comunei Pianu. La ora 10:00 se da startul competiției, făcându-se o pauză pentru masa de prânz. Spectatorii au acces pe teren pe o suprafață delimitată și pot lua prânzul alături de jucători. După ora 16:00 competiția se declară încheiată, rezultatele urmând a fi anunțate în cadrul festivității de premiere. Se vor acorda 3 trofee pentru jucătorii profesioniști și 16 pentru echipele de amatori.

Duminică, 10 Iunie, vine rândul juniorilor pentru care Asociația Golferilor Profesioniști a creat competiția Golf for every Kid, etapa Kids Golf Tour România, Ediția I, concurs organizat de GolfLab.

Ne-am propus să contribuim la promovarea beneficiilor practicării acestui minunat sport, să creăm programe naționale pentru generațiile tinere și să activăm cât mai multe colaborări între cluburile de golf din țară. Golf for Everyone este doar un prim pas, organizația pe care o reprezint urmărește alinierea României în cel mai scurt timp la standardele internaționale atât în golful profesionist, cât și în cel amator. Suntem încântați să organizăm prima ediție a competiției la Clubul de Golf Profesor Paul Tomița și să onorăm astfel memoria unui om deosebit.”, declară Sebastian Grecu, Vicepreședintele Asociației Golferilor Profesioniști.

Brandul Alpin a ales să susțină acest eveniment din mai multe motive, poate cel mai important fiind acela că organizatorii au ales terenul de golf de la Pianu de Jos, un loc cu o încărcătură emoțională aparte pentru noi, ardelenii. Paul Tomița, cel care a pus bazele acestui sport în România, este unul dintre cei mai importanți oameni ai comunității noastre iar Alpin 57 Lux se implică activ în toate demersurile locale. A aduna la un loc profesioniștii și amatorii și a crea o competiție pentru tânăra generație – care va duce acest sport nobil mai departe – reprezintă valori pe care și noi le respectăm în cadrul organizației noastre. Respectând trecutul pregătim viitorul.” a spus domnul Ioan Istrate, fondatorul producătorului de înghețată Alpin 57 Lux.

Sponsorul principal este Alpin57Lux, evenimentul fiind organizat cu sprijinul Hotelului Leul de Aur, Lighthouse Golf & Spa Resort, Champ du Golf, Tarom, Awa-dental esthetic clinic, Caran D’Ache, 888 Marveii Print, Heidi Chocolat, Domaine Muntean, Iris Broadcast, Vision Research și Schneider Productions, partenerii media fiind Agerpres, Cariere, Centrul De Informare și Promovare Turistică Alba Iulia, Cronica Română, DCNews, Doingbusiness.ro, GolfinRomania.ro, Național TV, National24Plus, NationalFM, Manager Express, New Edition News, Radar de Media, Radio România, Rol.ro, România Liberă, Transilvania Business, Turnul Sfatului și Urbea Mea.

Mai multe detalii despre eveniment pe pagina Facebook şi www.professional-golf-romania.ro.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare