Mama nou-nascutului, lauza, este inca la limita intre cele doua lumi: a noastra si cea intrauterina. Este o stare grea, de adanca traire, regresiva si de toata spaima pentru cei din jur. Singurul remediu este timpul si cresterea copilului.
Comunitatea traditionala ofera ritualuri si obiceiuri prin care recunoaste aceasta stare si-i ofera mamei spatiu pentru trairea ei. Mama si bebelusulei devin tabu pentru comunitate, iar orice contact cu aceasta este bine ritualizat. Mama este inteleasa, aparata de intruziuni, dar si continua in regresia sa pentru care se ofera un spatiu (casa) si un timp (sase saptamani) – limitari ce ii asigura revenirea.
In afara acestui tabu, mama si bebelusul ei trebuie sa faca fata unor cerinte sociale prea devreme si fara limite rituale de incadrare a depresiei. Mama, care de abia a nascut devine un centru turistic pentru rude si prieteni. Acestia, cu totii galagiosi, ii povestesc cate in luna si in stele, isi amintesc experientele personale pe care mama e nevoita sa le asculte.
Bineinteles ca desi mama are cu totul alte preocupari si nevoi, trebuie sa fie tonica, prezenta, adecvata cu un contex social prea solicitant. Nou-nascutul se confrunta cu voci, zgomote, fete, mirosuri si manipulari diverse, cu o lume coplesitoare unde nici nu a venit bine si ii simte din plin povara.
E mult preferabila lumea intrauterina, pe care o mai poate regasi in somn. Va dormi mult si cand se va trezi, va plange, coplesit de angoasa lumii careia simte ca nu-i poate face fata. Angoasa copilului va vibra in mama, care se va simti incompetenta ca mediu de sustinere si va avea toate motivele sa se adanceasca in depresie, deoarece este prea mult pentru ei.
Mama si copilul se afla intr-o stare speciala si absenta unui tabu de protectie o lasa prada depresiei sale, de aceea ritualurile comunitatii ofera o continere necesara starilor ei. Mama-tabu este la adapostul invaziei celorlalti, ea are timp sa se recupereze pe sine si sa-si revina.
Dupa un timp limitat (de sase saptamani) comunitatea o va recapata pe femeia devenita mama si pe copilul ei intr-un cadru ritualizat (botezul), intr-un spatiu simbolic (biserica), capabile sa preia si sa redirectioneze cultural fantasmele si proiectiile individuale. Dupa botez, mama isi incheie depresia si reintra in socialul de care ea si copilul au nevoie, in comunitatea mamelor cu copii mici.
Sursa: Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori, Speranta Farca
