Malformatiile reno-urinare la copii

rinichiAparatul urinar are rolul de a forma si de a elimina urina din organism. Are o structura complexa, in alcatuirea sa intrand organe parenchimatoase (rinichii), tubulare (sistemele pielocaliceale, ureterele si uretra) si cavitare (vezica urinara). Malformatiile reno-urinare sunt alterari in morfologia si functionarea aparatului urinar, provocate de tulburari de embriogeneza ale rinichiului si/sau cailor urinare. Autor: dr. Codruta Iliescu-Halitchi, medic primar pediatru, Centrul de Pediatrie Arcadia – Iasi

Din cauza procesului evolutiv complicat din viata intrauterina, sistemul urinar prezinta cele mai multe si mai variate malformatii din organismul uman. De multe ori aceste malformatii sunt descoperite intamplator, deoarece evolueaza asimptomatic sau se manifesta prin simptome nespecifice. Ele predispun insa la aparitia infectiilor urinare cu caracter recidivant, sau la distrugerea in timp a parenchimului renal (mai ales malformatiile obstructive), cu instalarea insuficientei renale cronice la copil sau la adolescent.

Malformatiile reprezinta una dintre principalele cauze ale patologiei reno-urinare la copil, ele afectand 1% din populatia generala și provocand circa 13%-20% dintre decesele antenatale.
Cele mai frecvente malformatii reno-urinare intalnite la copil sunt: refluxul vezico-ureteral (RVU), viciul de joncțiune pielo-ureteral, megaureterul obstructiv, valva de uretra posterioara.
Avand in vedere progresele in depistarea malformatiilor congenitale inca din timpul vietii intrauterine, este important ca tipul de malformatie reno-urinara sa fie precizat imediat dupa nastere.

Obstructia jonctiunii uretero-vezicale (megaureterul obstructiv) sau a jonctiunii pielo-ureterale (viciul de jonctiune pielo-ureteral) reprezinta una dintre cele mai comune cauze ale hidronefrozelor descoperite la copii, incidenta fiind de 1 caz la 1000-2000 de nou-nascuti.
Ecografia antenatala reuseste sa detecteze la ora actuala un numar semnificativ de anomalii renale (1% din sarcini), dintre acestea 20-30% fiind anomalii genito-urinare, iar 50% fiind hidronefroze. Daca nu sunt surprinse antenatal prin ecografie, aceste anomalii urologice se pot manifesta la varsta pediatrica prin infectii urinare febrile (pielonefrite), dureri abdominale sau lombare, hipertensiune arteriala sau chiar prin insuficienta renala cronica.

Refluxul vezico-ureteral (RVU) se caracterizeaza prin refluarea urinii din vezica urinara catre rinichi; provoaca adeseori infectii urinare, hidronefroza, iar uneori chiar anomalii in dezvoltarea rinichiului (displazia renala). Pacientii cu reflux vezico-ureteral au un risc crescut de pielonefrita, hipertensiune arteriala si insuficienta renala progresiva.
La ora actuala, incidenta hidronefrozelor antenatale produse prin RVU este de 17-37% din populatia pediatrica, iar 20-30% dintre copiii cu RVU prezinta leziuni renale. Incidenta RVU la copiii si adultii tineri cu insuficienta renala cronica terminala, care necesita dializa sau transplant, este de 6%. RVU reprezinta a cincea cauza de insuficienta renala cronica la copii.

Valva de uretra posterioara reprezinta un obstacol congenital la nivelul uretrei posterioare si afecteaza de obicei baietii, manifestandu-se prin mictiuni cu jet intrerupt, efort in timpul golirii vezicii urinare si mictiune „picatura dupa picatura”.

Dintre metodele de investigatie folosite in explorarea aparatului urinar amintim: radiografia reno-vezicala, urografia intravenoasa cu substanta de contrast, cistografia mictionala, pielografia translombara (mai putin folosita), ecografia, computer tomografia, urografia prin rezonanta magnetica nucleara, scintigrafia renala DMSA si nefrograma izotopica cu DTPA. In prezent, ecografia si urografia rezolva diagnosticul in circa 85-90% dintre pacientii cu anomalii reno-uretero-vezicale.

Ecografia este o metoda neinvaziva de diagnostic, integrata screeningului abdominal, care permite evaluarea morfologica amanuntita a aparatului urinar, oferind informatii chiar daca functia renala este alterata.
Urografia este cea mai curenta explorare morfologica si funcționala care permite atat aprecierea functiei renale (secretie, excretie) si pielo-ureterale (tonicitate, contractilitate), cat si vizualizarea topografiei rinichilor si a morfologiei cailor urinare superioare si inferioare; se vizualizeaza atat momentul cand substanta de contrast incepe sa se elimine, cat si momentul cand eliminarea acesteia inceteaza. Imaginea radiologica este o reproducere destul de exacta a anatomiei rinichilor si a cailor sale de excretie. Explorarea tinde sa fie inlocuita tot mai mult de urografia IRM, care este o metoda neiradianta, putand fi folosita si la sugarii si copiii mici.
Cistografia prin umplerea retrograda a vezicii, cu introducerea substantei de contrast pe sonda uretrala dupa cateterismul vezicii, este o metoda obisnuita de evaluare a tractului urinar inferior si de diagnostic al refluxului vezico-ureteral si al valvei de uretra posterioara.

Scintigrafia renala se bazeaza pe proprietatea unor substante chimice (radiofarmaceutice) marcate radioactiv de a se elimina din organism exclusiv pe cale renala, dupa injectarea lor intravenoasa, permitand si aprecierea comparativa a functionalitatii celor doi rinichi in malformatiile obstructive.

In Centrul de Pediatrie Arcadia este posibila evaluarea ecografica renala a copiilor descoperiti cu anomalii renale antenatale, precum si a celor cu istoric de infectii urinare recidivante. Explorarea ecografica este urmata la nevoie de efectuarea uretrocistografiei mictionale retrograde, iar in malformatiile obstructive se efectueaza urografia IRM neiradianta. Atunci cand este cazul, se pot efectua de asemenea scintigrafia renala DMSA sau nefrograma izotopica DTPA, prin trimiterea pacientului in Laboratorul de Medicina Nucleara din Iasi.

Pot fi depistate astfel refluxul vezico-ureteral, viciul de jonctiune pielo-ureteral, megaureterul primar obstructiv, valva de uretra posterioara, duplicatiile reno-pielo-ureterale.
Copiii depistati cu malformatii reno-urinare beneficiaza de urmarire si tratament pediatric specific, precum si de consultul chirurgului urolog, care va individualiza indicatia operatorie pentru fiecare caz in parte.

Reteaua de sanatate Arcadia ofera servicii avansate de diagnostic si tratament in aprox. 40 de specialitati medicale, chirurgicale si conexe, gratie structurii sale complexe, ce include policlinici si centre medicale, un spital multidisciplinar si un spital de cardiologie interventionala, un centru de imagistica medicala, farmacii cu circuit deschis si o unitate de servicii medicale mobile.

Va invitam sa cunoasteti mai bine reteaua medicala Arcadia, accesand urmatoarele pagini:
www.arcadiamedical.ro
www.arcadiamami.ro
www.facebook.com/Arcadia.Hospital

arcadia

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare