Acasă Blog Pagina 118

Orașe mai curate și mai sănătoase prin colectare selectivă

0

Colectarea selectivă este un concept care a reușit să ne facă să aruncăm gunoiul în mod responsabil și corect. Astfel, materialele plastice sau sticla nu se mai amestecă cu hârtia sau cu resturile de mâncare. Acest concept este implementat în multe orașe de la noi din țară și chiar și in zonele rurale, unde nivelul de poluare a scăzut destul de mult, o dată cu introducerea acestuia. Reciclarea gunoaielor a devenit o sarcină mult mai simplă o dată cu introducerea colectării selective în coșuri speciale. Acest lucru a redus astfel și producerea de substanțe nocive sau răspândirea acestora pe anumite suprafețe.

Coșurile de gunoi au început să fie folosite cu mulți ani în urmă, încă de la formarea marilor orașe, când gunoiul excesiv a început să devină o problema, mai ales din cauza gândacilor și a rozătoarelor, dar și a mirosului neplăcut, ducând foarte ușor la apariția de boli. Coșurile erau folosite în special în spațiile publice, în timp ce în fața imobilelor de locuit au fost introduse pubelele, care se bucură de aceeași popularitate și astăzi.

Coșurile de gunoi pentru reciclare pot fi atât de interior cât și de exterior, de la modele de mici dimensiuni, simple, pentru acasă, până la modele pentru spații comerciale, industriale, insitituții, clădiri de birouri și alte clădiri de mari dimesniuni și cu trafic intens. Reciclarea pentru astfel de spații se realizează cel mai ușor folosind coșuri de gunoi pentru colectare selectivă, realizate din plactic superior sau inox. Acestea au un aspect modern și bine definit și de regulă, au 3 compartimente diferite: hârtie, plastic și sticlă, dar pot fi diversificate, ca de exemplu, compartiment pentru țigări, deșeuri menajere sau compartimente pentru alte materiale în funcție de locul în care sunt utilizate.

Coșurile de gunoi sunt de mai multe tipuri, în funcție de locul de întrebuințare, de la cele simple, fără capac, la cele cu pedală și chiar și modele mai moderne, precum cele cu senzori pentru deschiderea capacului.

Clasicele și binecunoscutele pubele, pe care le găsim în spatele fiecărui bloc, în curțile anumitor firme, companii și chiar și în fața anumitor locuințe reprezintă soluții eficiente pentru depozitarea gunoiului. Produsele sunt realizate dupa standarde europene, oferind calitate și eficienta, lucruri foarte importante și în această industrie.

Pentru interior, cât și pentru exterior, sunt foarte comune și important de utilizat coșurile de gunoi cu scrumieră. Acestea sunt realizate de regulă din inox dar și din alte materiale metalice rezistente la căldură. Mai mult decât atât, coșurile de gunoi cu auto stingere sunt de asemenea foarte eficiente și funcționează printr-un mecanism care stinge automat focul care poate apărea în cos.

Indiferent de modul de utilizare al coșurilor de gunoi, atât pentru interior, cât și pentru exterior, scopul final este același, de a ne ajuta să menținem mediul înconjurător cât mai curat și bine organizat. În prezent, procesul de colectare a gunoiului este mult mai modern și mai sigur și reprezintă un prim pas către îngijirea mediului în care trăim.

 

Humanic dă startul primăverii 2019!

0

Nuanțele spectaculoase, tălpile îndrăznețe și formele catchy sunt ideale pentru pasionații de street fashion. Perechile de sneakers retro-chic cu modele și combinații de materiale interesante dau startul primăverii 2019. Gențile casual, rucsacurile multifuncționale și gențile crossbody completează look-ul cu un aer modern.

Trei tendințe într-o singură pereche de sneakers: Normcore, athleisure și revenirea anilor ’90!

1. KATE GRAY, Sneakers 479 RON – 1241111474

2. STEVE MADDEN, Sneakers 549 RON – 1241111211

3. BUGATTI, Sneakers 279 RON – 1221112021

Disponibili în magazine

4. CALVIN KLEIN, Bodybag 429 RON – 6131401394

La jumătatea lunii februarie

5. GUESS, Bag 479 RON – 6131401200

Disponibile în magazine

6. GUESS, Rucksack 599 RON – 6131501801

La jumătatea lunii februarie

 

Laura Bretan, invitată specială  în concertul lui Placido Domingo jr.

0

Favorita publicului la ediția din acest an a concursului Eurovision, Laura Bretan, se numără printre invitații speciali ai evenimentului Placido Domingo jr. & friends din data de 17 aprilie de la Sala Palatului din București. Domingo Jr. va avea alături, pe scenă, atât artiști internaționali, cât și îndrăgiți artiști naționali – soprana Irina Polivanova, artistul Aydar Gaynullin, tenorul Alin Stoica, care a participat alături de Trooper la Eurovision, și cântărețul de origine moldovenească Valentin Boghean.

Laura Bretan s-a născut în 2002 în Chicago, Illinois, într-o familie de români. La numai 13 ani a uimit America în cadrul show-ului America’s Got Talent, unde s-a clasat pe locul șase. În 2016 a ridicat sala și juriul în picioare la audițiile Românii au Talent, concurs la care Laura a câștigat premiul cel mare. Românca s-a aflat printre finaliștii de anul acesta ai Eurovision, unde a participat cu piesa ”Dear Father”. Deși s-a clasat pe locul al doilea, Laura a câștigat cel mai important vot, cel al publicului.

Soprana Irina Polivanova, câștigătoare a premiului Virginia Zeani, s-a născut în Lviv, Ucraina. A urmat cursurile Conservatorului din Moscova începând cu anul 2014, studentă a profesorului Yuriy Grigorev. În timpul studiilor de licență a interpretat trei roluri principale la Teatrul Conservatorului din Moscova: Ionta în opera omonimă a lui Tchaikovsky, Mimi în La Boheme de Puccini și Tatiana Larina în Evgeni Onegin de Tchaikovsky.

Aydar Gaynullin este cunoscut în toată lumea pentru îndemânarea pe care o dovedește la baian (instrument asemănător cu acordeonul, dar are butoni în loc de clape). De asemenea, Aydar este și vocalist, compozitor, membru al Academiei de Artă Cinematografică, un artist emerit al Republicii Tatarstan, câștigător al concursului rusesc de film Nika,  câștigător al premiului White Elephant pentru muzica sa din filmul Euphoria regizat de Ivan Vyrypaev și câștigător a nu mai puțin de 18 premii în concursuri internaționale de baian și acordeon, incluzând World Cup (Londra, 2001).

Câștigător al prestigiosului premiu Luciano Pavarotti, tenorul Alin Stoica este din 2016 colaborator al Operei Naționale București. Alin s-a născut în 1987 în București și a absolvit Conservatorul în 2011. A participat în cadrul a numeroase concursuri și a câștigat, printre altele, marele premiu la Concursul Paul Constantinescu și premiul special al Radiodifuziunii Române la Competition Grand Prix de l’Opéra.

Valentin Boghean este unul dintre cei mai talentați muzicieni din Republica Moldova, aclamat de publicul care umple sălile de spectacole până la refuz. Pe lângă vocea sa inconfundabilă, Vali este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor aerofone, incluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiul și clarinetul, dar nu ratează ocazia de a-și cuceri audiența cu interpretări la chitară clasică și bass.

Evenimentul Plácido Domingo Jr. & friends va avea loc la București pe 17 aprilie. Spectacolul va avea loc la Sala Palatului, iar artistul va fi acompaniat de Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, într-o combinație de muzică clasică și ritmuri care amintesc de epoca swing, îmbinate cu o bază solidă de jazz și un aranjament orchestral fluent, ducând clasicul crossover într-o direcție cu totul nouă.

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul eventim.ro și din magazinele partenere: Carrefour, Germanos, Orange, Vodafone, OMV, Muzica Store, Librăriile Humanitas și Cărturești, precum și Cinema Pro.

 

credit foto: Florin Ghioca

Jocuri educative pentru copii – 5 jocuri educative pentru copiii de scoala

Ce jocuri educative pentru copii sunt cele mai potrivite si la ce varste? Cum am putea alege din multitudinea de oferte ceva care sa fie atragator si interesant pentru copii, dar, in acelasi timp sa le ofere si o provocare inteligenta si potrivita pentru varsta lor?

Va prezentam mai jos cateva propuneri si variante, pentru copiii cu varsta scolara. Sunt idei de jocuri educative de la Maxitoys.ro ce includ, tabla din lemn cu harta lumii, glob interactviv, set microscop si telescop, dar si joc calatorie mondiala. Cu siguranta acest gen de jocuri ii va scoate pe copii din cotidian si le va oferi cateva ore de distractie imbinata cu provocare educativa.

 

Glob interactiv terestru & celest

Geografia va fi mult mai distractiva daca o vom studia folosind un glob interactiv ce ne arata Pamantul atat noaptea, cat si ziua. Formele de relief, continentele, muntii, marile si oceanele lunii pot fi mult mai usor intelese daca aveam ocazia sa le si vedem sau sa le simtim intre degete.

Unde se afla Polul Nord, cat de departe de noi se gaseste Sahara, pe unde curge Dunarea sau cat de inalti sunt muntii Himalaya, toate aceste raspunsuri pot fi aflate si in joaca, existand, astfel, sanse mult mai mari ca ele sa fie retinute de catre copii.

 

Fascinat sa descopar magnetii

Cine nu isi aminteste despre primul moment in care a descoperit forta magnetilor? Este, intr-adevar, una dintre marile minuni ale naturii, iar copiii vor fi intodeauna fascinati de atractia exercitata de magneti. Este unul dintre acele momente in care se pot simti ca niste mici magi, facand obiectele sa se miste in mod…miraculos.

Folosind acest set de experimente, tinerii cercetatori vor afla ce se afla in spatele acestor forte, cum functioneaza un electromagnet si la ce se folosesc ei in viata de zi cu zi. Este o modalitate cat se poate de eficace de a le starni curiozitatea si de a le oferi informatii educative sub forma de joaca.

Tabla din lemn cu harta lumii

Toate tarile lumii la o intindere de deget. Mai mult, tinerii scolari se pot si juca in timp ce alcatuiesc harta lumii. Jocul contine  4 planse cu desene; 8 creioane colorate; coala de hartie magnetica; 1 fisa cu instructiuni.

Tabla din lemn cu harta lumii ii va ajuta pe cei mici, dar si pe cei mari, sa vizualizeze mult mai bine ce inseamna America, spre exemplu, si cat de departe este de Romania, unde este Africa fata de Europa si de ce China este atat de indepartata incat foarte mult timp nu s-a stiut de existenta ei.

Joc calatorie mondiala

Este timpul ca cei mici sa fie un Cristofor Columb in miniatura. In timp ce acestia se joaca si incearca sa treaca primii linia de sosire vor afla informatii extrem de interesante despre fiecare zona a Pamantului. Vorbim, practic, despre un tur virtual al globului, realizat si adaptat varstei si nevoilor specifice lor.

Dat fiind ca jocul Calatorie Mondiala se poate folosi in minim doi jucatori, cu aceasta ocazie cei mici vor descoperi si spiritul de competitie in cadrul procesului de educatie, ponderat, evident, de faptul ca totul este o joaca ce are ca scop cunoasterea.

Set microscop si telescop

Copiilor le place sa priveasca luna si stelele, imaginandu-si ce se afla dincolo de nori. Sa recunoastem, chiar si noi adultii facem asta, din cand in cand. Asa ca ce poate fi mai interesant pentru un copil de scoala decat sa priveasca prin telescop, catre un cer senin si plin de stele? Poate doar sa vada la microscop lumea minuscula de langa noi.

Setul cu microscop si telescop include instrumente cu capacitatea de marire de pana la de 450 de ori, in cazul microscopului, si cu cea de oculare de pana la de 40 de ori, in cazul telescopului. Suficient ca se poata vedea luna la o claritate destul de buna, dar si sa le arate organismele mici ce convietuiesc alaturi de noi.

Alegeti jocuri educative pentru copii, daca doriti sa le starniti curiozitatea si sa le satisfaceti nevoie de cunoastere, in timp ce se joaca. Cu siguranta veti petrece cateva seri extrem de placute alaturi de ei.

 

Cum alegi carucioarele pentru copii. 6 trucuri utile inainte sa cumperi un model

0

Carucioarele pentru copii ocupa un loc principal pe lista de cumparaturi pentru venirea bebelusului pe lume, asa ca sarcina parintilor este una destul de dificila, mai ales daca sunt la primul copil. Lipsa de experienta isi va spune cuvantul daca nu te informezi in legatura cu criteriile de care trebuie sa tii cont inainte sa cumperi un astfel de produs.

Siguranta si confortul copilului tau sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie sa le iei in considerare inca de la inceput, dar mai sunt si altele pe care nu ar trebui sa le neglijezi. Spre exemplu, manevrabilitatea caruciorului va face diferenta intre o calatorie placuta si una chinuitoare si obositoare.

Ca sa nu te simti coplesit de alegerea caruciorului pentru copil, citeste mai jos cateva trucuri care iti vor usura sarcina. Asadar, cum alegi intre sutele de modele de carucioare prezente in comert?

Carucioarele pentru copii trebuie…

  1. … sa fie construite din materiale de calitate. Un carucior realizat din materiale rezistente in timp este cea mai buna investitie pe care o poti face. Ia in considerare ca cel mic va avea nevoie de el pana in jurul varstei de 3 ani, asa ca trebuie sa treaca testul timpului astfel incat sa nu cauti la ordinea zilei alt produs.

 

  1. … sa fie usor de manevrat. Locul unde locuiesti dicteaza modelul de carucior pe care il cumperi. Daca stai intr-un bloc si nu ai lift ori intr-o zona care nu este bine asfaltata ori trebuie sa iei multe curbe, atunci trebuie sa iti indrepti atentia spre carucioarele pentru copii usor de manevrat. Ai nevoie de un produs usor de utilizat, care sa iti simplifice viata, mai ales daca nu te poti bucura de sprijinul celor dragi.

 

  1. … sa se potriveasca stilului tau de viata. Stii ca ai ales modelul potrivit atunci cand functiile pe care le are iti sunt de un real folos in viata de zi cu zi. Spre exemplu, parintilor nu le este recomandat sa isi cumpere carucioare care au si scaun auto daca nu au masina si nici nu intentioneaza sa isi cumpere in viitorul apropiat. In schimb, carucioarele 2 in 1 si carucioarele 3 in 1 care vin la pachet cu acest accesoriu se vor dovedi extrem de utile pentru parintii care au autoturism. Este important de retinut faptul ca utilizarea unui scaun auto este obligatorie si este prevazuta in legislatia rutiera.

 

  1. … sa aiba mai multe functii. Caruciorul standard combinat cu ladou ori cu scaun auto sau chiar cu ambele piese, in cazul carucioarelor 3 in 1, iti va usura viata. Un carucior care poate fi folosit imediat dupa nastere ca landou, apoi dupa ce mai creste bebelusul, sa poata fi transformat in carucior sport este un vis devenit realitate pentru multi dintre parinti. Vei gasi cu siguranta produsul dorit in sectiunea de carucioare pentru copii de la Chicco, magazinul unde vei simti ca esti exact unde trebuie inca de la inceput.

 

  1. … sa aiba spatiu de depozitare si diferite accesorii. Poate ca nu ti se vor parea utile la inceput aceste cerinte, insa pe masura ce te vei lovi de tot felul de provocari, le vei duce dorul. Este important sa ai unde sa pui diferite obiecte ale bebelusului astfel incat sa nu le inghesui pe toate intr-o geanta. Iti va mai fi de folos o husa pentru ploaie si poate chiar o plasa pentru tantari, in functie de vreme si perioada.

 

  1. … sa se plieze si sa aiba o dimensiune convenabila. Ai nevoie de un carucioar pentru bebelusi care sa se plieze usor dupa ce nu il mai folosesti, fie acasa, fie cand pleci in vizite, fie cand il pui in portbagaj. Poate ca modelele de carucioare de dimensiuni mai mari au un aspect interesant, dar trebuie sa te gandesti la spatiul pe care il va ocupa in casa, in mijloacele de transport in comun si chiar pe strada, in zonele mai inguste.

In concluzie, documenteaza-te bine inainte de a decide ce model de carucior il va insoti pe bebelusul tau la plimbare. Nu ar trebui sa te lasi inspitita de o culoare frumoasa ori de un pret mic daca produsul respectiv nu se ridica la nivelul asteptarilor tale.

Prima bibliotecă făcută din donaţiile copiilor

0

Campania Dăruieşte o lume de basm, lansată în decembrie 2018, prin care se dotează şcoli, grădiniţe şi spitale defavorizate cu biblioteci pentru copii, a adunat deja cărţi pentru prima bibliotecă din proiect. Ea a fost amenajată în comuna Ştefaneştii de Jos, spre marea încântare a copiilor de aici. Proiectul urmează să ajungă la spitalul din Curtea de Argeş, la secţia de pediatrie.

Grădinițele Butterfly, CAVA Bistronomie şi Asociaţia KinetoBebe, alături de Itsy Bitsy FM, au lansat anul trecut campania care îndeamnă la generozitate tot anul şi propune sprijinirea copiilor, care nu au acces la cărţi. Cu ajutorul donaţiilor venite atât de la publicul larg, cât şi de la edituri sau companii care susţin educaţia, organizatorii îşi propun să ajungă în cât mai multe locuri din ţară unde copiii nu au cărţi şi nici acces la biblioteci.

Specialiştii vorbesc despre nevoia de evadarea în imaginaţie, a copiilor care au o viaţă mai grea şi cărţile sunt cel mai sănătos mod de a te dezvolta şi de a face din lumea ta un tărâm de basm.

Pentru copiii din spital cărţilele sunt ceva mai mult. Sunt o pauză de la tristeţe şi durere. De aceea vă rugăm să alegeţi dintre cărţile voastre, acele cărţi pe care le puteţi da mai departe şi să ne ajutaţi ca până în luna martie să facem o nouaă bibliotecă Dăruieşte o lume de basm” declară Monica Popescu, coordonatoarea campaniei.

Fiecare carte dăruită este așteptată cu drag până pe 10 martie, la unul dintre cele 7 puncte de colectare a donațiilor. Pot fi donate și jocuri sau jucării în stare bună.

După amenajarea bibliotecii din spitalul de la Curtea de Arges, se vor aduna carti pentru o noua biblioteca la Constanta.

Fiecare bibliotecă va fi aranjată de o parte dintre copiii care au donat, și gâdurile bune de la cei care primesc aceste daruri vor fi communicate pe canalele online ale organizatorilor, pentru a motiva şi alţi oameni să sprijine acest demers, pe cat de simplu pe atât de benefic pentru cei mici.

Adresele din București, unde pot fi aduse sau trimise donațiile sunt:

  1. Grădinița Butterfly Aviației

Str. Intrarea Gliei nr.7, Sector 1

  1. Gradinița Butterfly Băneasa, Str. Drumul Potcoavei nr.59, Voluntari, Ilfov (Gradina Zoologică)

 

  1. Gradinița Butterfly Cosmopolis, Str. Lacului, vila 8F, Ștefăneștii de Jos, Ilfov

 

  1. CAVA Bistronomie, Calea Floreasca 91-111, Sector 2

 

  1. Centrul KinetoBebe Moșilor, Calea Moșilor nr. 158, Sector 2

 

  1. Centrul KinetoBebe Nord, Intrarea Catedrei nr.2, Sector 1

 

  1. Centrul KinetoBebe Sud, Șoseaua Olteniței nr. 87-99, Sector 4

 

“Oh, Ramona”, record de audiențe în cinematografe cu 111.881 spectatori după primul weekend

0

Filmul „Oh, Ramona”, regizat de Cristina Jacob după bestseller-ul scris de Andrei Ciobanu, a bătut toate recordurile de audiență pentru o producție românească, cinematografele raportând 111.881 spectatori după primul weekend de la lansarea peliculei.

Comedia românească a intrat pe primul loc în box-office-ul din acest an,  realizând venituri comparabile cu blockbuster-uri americane precum “Avengers”, “Aquaman”, “Fifty Shades Freed”, “Venom” și “Deadpool 2”.

Cristina Jacob, regizorul care își întrece acum propria performanță de audiență stabilită în 2016 cu “Selfie 69”, a declarat: “Mulțumesc că ați fost la film în număr atât de mare! Este cea mai frumoasă recompensă pentru munca întregii echipe. Pentru mine înseamnă mai mult decât orice premiu. 111.881 spectatori în primul weekend este un prag depășit pentru prima dată de un film românesc. E un semn că publicul nostru, în primul rând cel tânăr, începe să aibă încredere în filmele noastre. Răspunsul entuziast al generației Z arată că noi am reușit să le răspundem așteptărilor lor, să-i surprindem”.

Mult așteptat de publicul tânăr, filmul a primit mii de feedback-uri și recomandări pozitive pe social media de la cei care l-au văzut: “Un film la care râzi cu lacrimi de la început până la sfârșit. Era sala plină, am stat în primul rând și nu m-a deranjat. E mai fain decât comediile americane”, “A fost genial. Am fost entuziasmată la toate scenele, iar analogiile mi-au plăcut la nebunie”, “Cea mai tare idee de film românesc. Mă bucur că în sfârșit am prins bilete”, sau “Un film nemaipomenit, pe care l-aș revedea de sute de ori”.

Protagonistul Bogdan Iancu și cei șase actori principali englezi și americani (Aggy K. Adams, Holly Horne, Basil Eidenbenz, Andromeda Godfrey, Leonardo Boudreau și Melanie Ebanks) au fost deopotrivă apreciați pentru performanța lor.

Și multe vedete tinere au văzut filmul. “A fost foarte amuzant, am râs mult și ne-au plăcut scenele cu analogii”, mărturisesc frații MunteanuLaura Giurcanu adaugă: “În film vezi Marea Neagră, Brașovul și Bucureștiul într-un fel în care nu le-ai mai văzut până acum”, iar Alina Eremia conchide “Va invit și pe voi să veniți să îl vedeți. Am stat cam tot timpul cu gura până la urechi”.

Comedia “Oh, Ramona” este o producție Zazu Film, distribuită de Jacob Bros, și  rulează în prezent în 109 săli de cinema din 50 orașe din România.

Biletele pot fi achiziționate de aici: https://www.ohramona.com/get-tickets

Facebook: https://www.facebook.com/OhRamonaMovie/ 

Instagram: https://www.instagram.com/ohramona_movie/

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UC1Dy-5ot2dq5i6MTwbAfwWA

 

ROMEXPO deschide sezonul expozițional 2019 cu Târgul de Turism al României și ROMHOTEL

0

Ajuns la cea de-a 41-a ediţie, Târgul de Turism al României I (TTR) se desfășoară în perioada 21 – 24 februarie, concomitent cu ROMHOTELExpoziția internațională de echipamente, mobilier și dotări pentru hoteluri și restaurante – în Pavilioanele B1 și B2 din Centrul Expozițional ROMEXPO.

Târgul de Turism al României I reunește 330 de mari companii și expune cele mai avantajoase oferte pentru pasionații de turism cultural, turism de tratament, rural sau de business, dar și pentru cei care îndrăgesc croazierele, destinațiile exotice și turismul de aventură.

Gradul de internaţionalizare a celei de-a 41-a ediții a Târgului de Turism al României I este de 22%, 15 ţări își prezintă zonele şi obiectivele turistice: Bulgaria, Chile, Congo, Croația, Grecia, Ungaria, Israel, Macedonia, Moldova, Palestina, Portugalia, România, Rusia, Spania și Turcia.

Menționăm că anul acesta și-au anunțat participarea oficială următoarele țări: Bulgaria, Grecia, Israel, Macedonia, Moldova, Palestina, Africa de Sud.

Ca în fiecare an, promovarea turismului românesc este o componentă esențială a TTR I. Astfel, ROMEXPO și-a îndreptat din nou atenția spre iubitorii de vacanțe autohtone, în cadrul târgului fiind prezente oficii şi administraţii locale şi regionale care prezintă obiectivele turistice din zonele de care aparțin.

 

Ediția de primăvară 2019 a TTR I vine în întâmpinarea vizitatorilor cu pachete turistice pentru litoralul românesc, grecesc sau bulgăresc, oferte pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale sau a concediului de 1 Mai, dar şi reduceri pentru destinaţii exotice din ce în ce mai vizitate de români.

Astfel, vizitatorii vor găsi la Târgul de Turism al României I:

  • pachete turistice avantajoase, potrivite oricărui buget sau tip de călătorie (recreațională, de afaceri, individuală, de grup, excursie sau sejur);
  • pachete cu reduceri considerabile la călătoriile către destinații exotice, fie cele frecventate des de români, fie unele mai puțin promovate și cunoscute de către public;
  • gadget-uri și accesorii utile, unice, moderne și adaptabile în funcție de tipul și scopul călătoriilor;
  • oferte și evenimente de promovare a diferitelor destinații românești, montane sau de pe litoralul Mării Negre, precum și a agroturismului românesc;
  • pachete de asigurări de călătorie și alte servicii complementare.

În perioada 21 – 24 februarie, pe parcursul celui mai important eveniment de turism al primăverii, au loc o serie de activități conexe de impact pentru industria turistică. Dintre ele amintim:

  • Conferinţa „Forța de MUNCĂ în turismul românesc. Cauze și Soluții”. Aceasta se desfășoară în cea de-a treia zi de manifestare, având ca subiect de dezbatere lipsa forței de muncă și ca scop depistarea cauzelor acestei probleme existente în turism;
  • Ziua internațională a ghidului de turism, organizată de Federația Națională a ghizilor de turism din România;  
  • Cariere în Business și Turism, organizată de ASE București;
  • Seminarul „Parteneriat public-privat pentru dezvoltarea turismului balnear românesc”, organizat de Organizația Patronală a Turismului Balnear din România

Programul integral al manifestărilor conexe poate fi consultat aici:

www.targuldeturism.ro/manifestari-conexe/

 

TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI este organizat de ROMEXPO, bianual, primăvara şi toamna, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ) şi în parteneriat cu: Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Naţionalî de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

 

 

 

 

 

TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI I se desfășoară concomitent cu ROMHOTEL Expoziţia Internaţională de echipamente, mobilier şi dotări pentru hoteluri şi restaurante, cea mai importantă manifestare pentru industria ospitalităţii.

Timp de patru zile, un număr mare de expozanți își prezintă ofertele de produse şi servicii specifice pieţei de horeca, precum şi noutăţile apărute în acest domeniu.

Prin participarea la ROMHOTEL, companiile româneşti au posibilitatea de a-și promova soluţiile dedicate jucătorilor de pe piaţa de horeca, prin stabilirea unor relaţii comerciale cu producători şi distribuitori naţionali şi internaţionali.

La manifestare și-au anunțat prezența oameni de afaceri din domeniul horeca lanțuri de retail, distribuitori, reprezentanții magazinelor cu comerț specific; arhitecți și designeri.

Tematica ediției din 2019:

  • echipamente specifice, dotări, mobilier și accesorii pentru structurile de primire, unitățile de alimentație publică, catering, fast-food;
  • produse, echipamente și accesorii pentru întreținerea curațeniei și igienei pentru hoteluri și restaurant;
  • siguranță, securitate și echipamente electronice pentru structurile de primire și unitățile de alimentație publică.

Astfel, expoziția pune la dispoziția vizitatorilor soluţii dedicate amenajării şi dotării hotelurilor, restaurantelor, cafenelelor şi barurilor, cum ar fi: mobilier, decoraţiuni şi accesorii pentru structurile de primire, unităţile de alimentaţie publică, catering, fast-food;

Nu lipsesc nici echipamentele profesionale recent apărute în acest sector: de pregătire, servire și depozitarea a preparatelor culinare și a băuturilor; de producere, direct în unitate, a apei plate și a celei carbogazoase; de asigurare a igienei şi curăţeniei; de întreţinere a reţelelor electrice şi de încălzire a acestor incinte, etc.

Manifestările conexe desfășurate la această ediție ROMHOTEL se împart în două categorii și au loc în fiecare zi a expoziției: Ateliere culinare și demonstrații și Conferințe de interes adresate specialiștilor.

Chef Florin Cârnicianu și Chef Cătălin Constantin, împreună cu Atelierele Ilbah Studio, vor susține numeroase ateliere culinare.

Horecca School organizează conferințe legate de programe educaționale profesionale din domeniul Horeca și demonstrații culinare avangardiste susținute de traineri profesioniști din cadrul Horeca School.

Barmania organizează workshop-urile: Cocktailuri Classice – Profit cu poveste; Tiki Cocktails; Healthy Nonalcoholic Drinks; Tehnici inovative de preparare a băuturilor și conferințele: Clienți fericiți – Bar de succes – Profit; Angajați profesioniști vs sezonieri.

De asemenea, vor susține, zilnic, show-uri unde vor prezenta prepararea unor cocktail-uri.

UAUIM organizează o expoziție, în cadrul propriului stand, denumită Expoziția Proiectelor de Hotel a studenților arhitecți din anul de studiu IV .

Găsiți aici lista completă a manifestărilor conexe:

https://www.romhotel.ro/manifestari-conexe/

 

 

 

Program de vizitare TTR I și ROMHOTEL:

21-23 februarie 2019: între orele 10:00 – 18:00;

24 februarie 2019: între orele 10:00 – 16:00.

Pavilioanele: B1 și B2.

Bilet intrare: 20 de lei;

Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate beneficiază de intrare gratuită.

Acces:

Pietonal: Porțile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piața Presei Libere, Bulevardul    Expoziției și Strada Parcului;

Auto: Porțile B, C si D, cu intrare dinspre: Bulevardul Expoziției și Strada Parcului.

Tarif parcare: 5 lei/oră.

Informații suplimentare despre cele două evenimente se regăsesc pe: www.targuldeturism.ro și www.romhotel.ro

 

André Rieu lansează DVD-ul ”Love in Maastricht” și un nou album discografic ”Romantic Moments II”

0

”Love in Maastricht”: Concertul în aer liber susținut în anul 2018, în orașul său natal este disponibil acum în format DVD. Invitați speciali: Los del Rio , celebra trupă cunoscută pentru melodia “Macarena”

Durata concertului: 138 minute.

 ”Romantic Moments II”: Noul CD cuprinde 16 melodii, coloane sonore ale celor mai cunoscute filme internaționale, balade și melodii de muzică clasică ce cuceresc de secole inimile a milioane de oameni.

 André Rieu este, fără îndoială, unul dintre cei mai de succes muzicieni ai timpului nostru. Cu 90 de concerte pe an și peste 40 de milioane de albume vândute, „King of the Waltz” a câștigat milioane de fani de pe întreg mapamondul. Turneele sale se situează în mod regulat în Top 10 Billboard Touring Charts cu cele mai de succes spectacole din întreaga lume.

Pe 22 martie, André Rieu va lansa noul său DVD „Love in Maastricht” și noul album „Romantic Moments II”. Până atunci, admiratorii marelui artist sunt invitați să lanseze precomenzile pentru cele două materiale pe websiteul official: www.andrerieu.ro.

 În luna aprilie, fanii din România se vor putea bucura de prezența maestrului Andre Rieu și a orchestrei sale Johann Strauss, în cadrul celor 4 concerte ce vor avea loc în perioada 4 – 7 aprilie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Toate cele patru concerte au fost declarate sold-out într-un timp record.

 

NOUL DVD – ‘LOVE IN MAASTRICHT’
André Rieu susține concerte în aer liber în fiecare an în Maastricht, orașul său natal. Anual, zeci de mii de persoane din toate colțurile lumii participă la una dintre cele mai emoționante experiențe muzicale vii posibile, desfășurată în piața orașului medieval. De acum, fanii se pot bucura de această experiență concertistică chiar de acasă, deoarece André Rieu va lansa DVD-ul „LOVE IN MAASTRICHT”, începând cu data de 22 martie.

Cu un număr record de 13 reprezentații susținute în piața din Vrijthof, André Rieu a încântat peste 150.000 de fani veniți din 80 de țări! 28 de camere de filmat au surprins cadre pline de emoție, momente de pe scenă și din public timp de trei zile. Înregistrat în luna iulie 2018, DVD-ul conține treizeci de piese fasinante: valsuri romantice, arii celebre, precum „Nessun Dorma” de Giacomo Puccini, melodii de renume mondial, printre care „Granada”, „Never Walk Alone” și „Radetzky March „; hituri internaționale, precum „Can’t Help Falling In Love”, și interpretări memorabile ale melodiilor „You Raise Me Up”, ”Lara’s Theme” din celebrul film „Doctor Zhivago”.

André Rieu este de neegalat având capacitatea de a interacționa cu publicul și de a-I determina pe spectator să se ridice în picioare, prin combinația sa fantastică de valsuri, muzică de film, musical, operă sau hituri. Până când renumitul vals „Dunărea albastră” de Johann Strauss, ajunge să fie interpretat la încheierea concertului, coridoarele devin neîncăpătoare pentru aceia care ies la dans.

Spectatorii vor putea urmări o serie momente muzicale susținute alături de vedete, de această dată: trupa Los del Rio a păstrat marea surpriză pentru finalul concertului, interpretând hitul „Macarena” și transformând piața din Vrijthof într-unul dintre cele mai mari spații de dans în aer liber din lume, seara fulminând cu un spectacol de focuri de artificii.

DVD-ul „Love in Maastricht”, va fi disponibil spre vânzare pretutindeni începând din data de 22 martie. Vă invităm să vă bucurați de această experimență cu André Rieu și renumita orchestra Johann Strauss, formată din 60 de muzicieni profesioniști, soprane de notorietate internațională, Platin Tenors și Los del Rio într-o expunere reală a emoțiilor, în cel mai frumos loc din Olanda! 138 de minute de divertisment pur! 

 

André Rieu – ”Love in Maastricht”

DVD – Tracklisting

 

  1. Seventy – Six Trombones
  2. Old Comrades
  3. Granada
  4. Tiritomba
  5. Nessun Dorma
  6. Snowwaltz
  7. Pie Jesu
  8. Olé Guapa
  9. You´ll Never Walk Alone
  10. Clog Dance
  11. Trompeten Echo
  12. Anton aus Tirol
  13. You Raise Me Up
  14. Lara´s Theme
  15. Poliushko Polie
  16. Kalinka
  17. Caro Name
  18. The Beautiful Blue Danube
  19. Amigos Para Siempre
  20. Radetzkymarch
  21. Strauss & Co.
  22. Libiamo
  23. Zorba´s Dance (Sirtaki)
  24. Macarena
  25. La Bamba
  26. Can´t Help Falling In Love
  27. Maastricht Anthem
  28. Maastricht, City Of Jolly Singers
  29. Adieu, Little Captain Of My Heart
  30. Marina

Durata: 138 min

 

NOUL CD – ROMANTIC MOMENTS II

Albumul ”Romantic Moments II” prezintă melodii care ating de secole inimile a milioane de oameni.

„Romantismul a jucat un rol foarte important în viața mea de când eram copil. Am început să cânt la vioară la vârsta de cinci ani. Mama mea a ales-o pentru mine și a avut dreptate. Pentru mine vioara este cel mai romantic instrument din lume „.- mărturisește André Rieu.

André Rieu este un fenomen mondial și un adevărat „maestru al maselor” așa cum descrie (New York Times). André Rieu deține peste 500 de Discuri de Platină. În fiecare an concertele sale live atrag mai mult de 600.000 de fani.

Din momentul în care André Rieu a fondat Orchestra Johann Strauss (cea mai mare orchestra privată din lume), acum 30 de ani, valsul a renăscut la nivel mondial.

Vânzările masive ale materialelor discografice marca André Rieu au depășit 40 de milioane de CD-uri și DVD-uri . Artisul cântă pe o vioară Stradivarius din 1732.

Însuși un adevărat romantic, André este căsătorit de peste 40 de ani și locuiește împreună cu soția sa Marjorie într-un castel istoric, construit în 1452 în orașul său natal Maastricht/Olanda. Cuplul are doi fii și cinci nepoți.

 

”Romantic Moments II” – CD Tracklisting:

 

  1. Around the World          
  2. Sunrise Sunset (from “Fiddler on the Roof”)                  
  3. Strangers in the Night
  4. Sail Along Silvry Moon      
  5. Evening Prayer (from “Fiddler on the Roof”)          
  6. Gern hab ich die Frau’n geküsst (from „Paganini“)      
  7. Dorfschwalben aus Österreich  
  8. Du schwarzer Zigeuner        
  9. Morning Hymn (from “The Sound of Music”)
  10. Red Roses for a Blue Lady  
  11. El cóndor pasa
  12. Träumerei (“Dreaming”)
  13. The Way Old Friends Do        
  14. Viljalied  
  15. An der schönen blauen Donau        
  16. Amazing Grace

 

 

Sistemul imunitar la copii în sezonul rece

0

Riscurile la care sunt predispuși copiii în sezonul rece

Pe măsură ce cresc, copiii sunt expuși la diverși factori din mediul înconjurător și totodată la o diversitate de microbi cu care sistemul lor imunitar trebuie să învețe cum să interacționeze. Expunerea la pământ, nisip sau la diverși factori poluanți, este inevitabilă în primii trei ani de viață, deoarece nevoia lor de explorare crește după ce învață să meargă și după ce încep să ia parte la activitățile din cadrul colectivităților.

Cu toate că există peste 200 de virusuri care provoacă răceala, epidemiile sunt mult mai vizibile în sezonul rece decât în restul anului. Atunci când este frig, copiii petrec mult mai mult timp în spațiile închise, motiv pentru care aceștia au un deficit de vitamina D, o vitamină extrem de necesară sistemului imunitar. Deficitul poate reprezenta cauza unui sistem imunitar slăbit, care duce la o serie de îmbolnăviri mai dese și perioade mai lungi de convalescență.

În anotimpul rece, variațiile termice și umiditatea au efecte negative asupra organismului celui mic, mai ales că în primii săi ani de viață, sistemul imunitar al acestuia nu este dezvoltat în profunzime.

Cu toate că expunerea la mediul înconjurător reprezintă o metoda eficientă de întărire a sistemului imunitar, acest pas trebuie făcut foarte echilibrat. În sezonul rece, este recomandat ca cei mici să evite temperaturile sub 0 grade, deoarece există riscul apariției degerăturilor la nivelul nasului, degetelor de la mâini și picioare, iar îmbrăcămintea trebuie să fie una adecvată sezonului, evitându-se supra îmbrăcarea acestuia. De asemenea, este de evitat înfofolirea copilului cu fularul, deoarece acesta îngreunează nevoia celui mic de a respira pe gură, fapt ce îl expune la microbii care sunt mult mai bine filtrați de către căile nazale.

Cu toate acestea, răcelile reprezintă un bun antrenament pentru sistemului imunitar al copilului, asta bineînțeles, dacă nu sunt depășite 6-8 episoade pe an. În cazul în care numărul acestora este mai mare, atunci se poate vorbi despre un sistem imunitar slăbit. Expunerea la infecțiile comune are un rol benefic, deoarece doar așa poate dobândi un sistem imunitar puternic pe cale naturală. Dacă copilul tău răcește frecvent, acest lucru se datorează faptului că este expus constant la noi virusuri, pe care sistemul său imunitar încearcă să le memoreze și să lupte mai ușor împotriva lor.

Comparativ cu generațiile anterioare, copiii născuți în zilele noastre se confruntă cu noi forme de riscuri, iar părinții moderni sunt în căutarea unor noi metode de prevenire a riscurilor la copii.

 

Alimente pentru copii în sezonul rece

Alimentația copilului reprezintă factorul esențial pentru întărirea sistemului imunitar al acestuia. În sezonul rece, oferă-i copilului tău alimente bogate în vitamine și minerale. Citricele, broccoli-ul, alimentele de origine animală, morcovii sau cartofii dulci, sunt doar câteva dintre alimentele pe care le poți folosi în alimentația celui mic. Oferă-i organismului său toate elementele necesare pentru o creștere și o dezvoltare optimă. O nutriție adecvată dezvoltării celui mic trebuie să asigure zilnic necesarul de vitamina A, C și D, dar și un set de prebiotice. Acestea stau la baza unui sistem imunitar puternic.

Pentru creșterea și dezvoltarea optimă a copiilor, Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni și continuarea alăptării în paralel cu diversificarea, până la vârsta de 2 ani. Întotdeauna consultați doctorul, asistenta sau moașa pentru sfaturi cu privire la hrănirea bebelușului.

Atunci când alăptarea nu mai este posibilă și la recomandarea medicului de familie sau pediatrului, introducerea unei formule de lapte de creștere poate asigura necesarul de vitamine și minerale copilului tău. Acestea pot fi asimilate din formula de lapte Aptamil pentru copii de vârstă mică, ce combină un mic unic de nutrienți și proces avansat de preparare a laptelui. Formula Aptamil este special concepută pentru susținerea imunității copilului tău.