Acasă Blog Pagina 141

Laboratorul de Teatru DENS – ediția a III-a Actori din patru teatre și independenți, patru regizori ruși, patru spectacole realizate în cinci zile  

0

În perioada 10-17 septembrie 2018, Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, organizează cea de-a treia ediție a Laboratorului de Teatru DENS, coordonat de Oleg Loevski, critic, profesor, producător de teatru, director artistic, membru al Asociației Internaționale a Teatrelor pentru Copii și Tineret din Rusia, director adjunct al Teatrului pentru Tineret din Ekaterinburg.

Unele dintre cele mai apreciate spectacole ale Teatrului Nottara sunt rezultate în urma Laboratorului de Teatru DENS: în 2017, Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski, în regia Evgheniei Berkovici, 8 femei de Robert Thomas, în regia lui Andreas Merz-Raykov, Burlaci şi burlăciţe de Hanoch Levin, în regia Alessandrei Giuntini, și în 2018, MOLIÈRE/ERÉILOM, după un scenariu de Roman Feodori și Raluca Rădulescu, în regia lui Roman Feodori.

Dacă anul trecut, Laboratorul s-a axat pe dramaturgia clasică românească, ediția actuală este dedicată dramaturgiei ruse, urmând a se lucra pe piese de Aleksandr Vampilov, N.V. Gogol, A.P. Cehov, Oleg Kolosov. Ca și în anii trecuți, ritmul de lucru este unul intensiv, actorii, care se confruntă cu textele pieselor la prima vedere – una dintre condițiile acestui laborator –, și regizorii invitați vor monta spectacolele în cinci zile. Laboratorul își propune să le ofere și spectatorilor o experiență deosebită, astfel că publicul va avea un rol important, activ, prin votul său urmând să se aleagă montarea care va intra în repertoriul teatrului în viitoarea stagiune.

Caracterul inedit și provocator al acestui proiect, precum și succesul primelor două ediții au făcut ca ediția din acest an să fie una extinsă la o formulă de patru spectacole, reunind actori ai Teatrului Nottara, alături de colaboratori din trei teatre de stat (Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște și Teatrul de Nord din Satu Mare) și din mediul independent.

Aleksandr Anatolievici Ogariov, Elena Aleksandrovna Nevejina, Piotr Iurevici Șereșevski și Semion Nikolaevici Serzin, regizorii invitați anul acesta, au realizat spectacole recunoscute național și internațional (nominalizate și/sau câștigătoare ale unor premii importante, precum Masca de Aur) și sunt profesori la cele mai prestigioase școli de teatru din Rusia (Academiile de Teatru din Moscova și Sankt-Petersburg).

 

În cadrul Laboratorului de Teatru DENS, se continuă programul destinat secretarilor și PR-ilor literari, consultanților artistici din teatrele din toată țara, susținut, anul acesta, de Oleg Loevski și de Maria Malkina, teatrolog și doctor în artele spectacolului, consilierul directorului artistic al Teatrului de Artă din Moscova.

Workshopul de secretariat literar va avea loc în perioada 15 – 17 septembrie, la Teatrul Nottara, iar spectacolele rezultate în urma Laboratorului sunt programate pe 16 și 17 septembrie, la cele două săli ale Teatrului Nottara, de la orele 17:30 și 19:30.

                                                                                                 

 

 

 

Astra Film Festival Sibiu anunță selecția oficială pentru ediția 2018

0

Selecția oficială 2018 a Festivalului Internațional Astra Film, care are loc pentru a 25-a oară la Sibiu, între 15 și 21 octombrie, este disponibilă aici. Programul cuprinde 101 titluri, din care 56 de filme vor participa în cele 5 secțiuni competiționale. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie.

 

În ediția 2018, Astra Film Festival aniversează 25 de ani de explorare și experimentare a condiției umane prin cinematografia realității. Teme actuale complexe și portrete amănunțite ale diversității sociale și culturale contemporane vor fi aduse în atenția publicului din Sibiu prin filmele de non-ficțiune  selecționate, de o calitate cinematografică ce transcende atributele filmului documentar per se.

Timp de 7 zile, în 9 spații special amenajate în centrul istoric al orașului, publicul va avea de ales dintr-o selecție a celor mai bune 101 filme produse recent în România și în lume. Selecția a fost făcută dintr-un număr record de peste 3.000 de filme care au fost înscrise în acest an și include 10 producții românești.

Competiția de film de non-ficțiune se va desfășura pe 5 secțiuni, astfel: Internațional (cu 9 filme selecționate); Europa Centrală și de Est (10 filme); România (10 filme); Scurtmetraj (12 filme); Student (15 filme). Acestor producții li se adaugă cele 45 de filme prezentate în afara competiției – în cadrul programelor tematice ale Festivalului, în format experiențial (realitate virtuală și proiecții 360 de grade), precum și în cadrul Astra Film Junior, un festival-în-festival dedicat formării generației următoare de cinefili și realizatori de film documentar, aflat la a 10-a ediție.

Programul ediției din 2018 include, de asemenea, conferințe, discuții panel, masterclass-uri, întâlniri ale profesioniștilor din industrie, concerte și Q&A cu realizatorii prezenți la Sibiu.

“Selecția de filme a ediției 2018 este relevantă pentru lumea în care trăim, unde tot mai multe întâmplări zilnice din sfera politică și socială afectează însăși esența condiției noastre umane și tot mai puține reușesc să ne redea credința în umanitate. Într-o perioadă în care viața chiar bate filmul, producțiile selecționate aduc noutate genului atât prin varietatea și complexitatea subiectelor, cât și prin creativitatea abordării stilistice. Astra Film Festival aniversează astfel 25 de ani de experimentare și explorare cinematografică a realității, într-un spațiu creat anume pentru cunoașterea și înțelegerea micro și macro cosmosului uman”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

 

Festivalul Astra Film Sibiu a luat ființă în 1993 ca un proiect inovator în Europa Centrală și de Est și a avut timp de 25 de ani o contribuție semnificativă la stabilirea unui cadru pentru dezvoltarea cinematografiei documentare în întreaga regiune și în special în România. Astra Film Festival a atras constant atenția industriei asupra artei filmului de non-ficțiune, sprijinind dezvoltarea genului și deschizând noi orizonturi pentru realizatori. Astra Film Festival 2018 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Copiii termină vacanța, la Zăpă Petrecerea Itsy Bitsy

0

Ultimele zile de vacanță sunt de neuitat, dacă ai prietenii alături. Itsy Bitsy FM a pregătit pentru copii și părinți cea mai mare petrecere, înainte de începerea școlii, o ZĂPĂ Petrecere de 10 ore, în Parcul Lumea Copiilor, din București.

Sâmbătă, 8 septembrie, de la 10:00 dimineața, pe aleile din parcul Lumea Copiilor, copiii sunt așteptați la joacă și ateliere creative, concursuri cu premii, sport, face paiting, știință distractivă, dans și veselie, toată ziua. Părinții găsesc aici propunerile cele mai interesante de activități extrascolare pentru noul an școlar. Mulți copii se întreabă cum este într-un studio radio, iar pe 8 septembrie au ocazia să experimenteze acest lucru. Radiomobilul Itsy Bitsy va transmite live din parc de la 10:00 până la 17:00. Cei mici vor intra în direct alături de prietenii lor de la radio: Itsy, Bitsy și Andrei, Super ZĂPĂ și Cătălina, Ruxandra Rusan și Alex Zamfir și vor povesti cele mai faine amintiri din această vacanță.

De la ora 17:00 la 20:00 sunt asteptați pe scena Itsy Bitsy artiști mici și mari, care vor cânta, dansa, împreună cu Super ZĂPĂ, Itsy și Bitsy. „Eu pot, eu sunt magician” ne va spune actorul Marian Râlea, vor cânta și vor dansa copiii din trupele: BimBam, Lilliput, DaviDans, Arpeggio Music School, Contrapunct, Fargolino, DeMoga Music Junior Camp, Blană Bombă și Tigru de Foc. Cristina Strecopitov va face magii, iar o echipă de campioni la scrimă vor face demonstrații spectaculoase.

Înainte de începerea școlii copiii vor să aibă parte de și mai multă distracție și voie bună, iar părinții caută de zor informații despre activități extrașcolare potrivite pentru cei mici. Prin acest eveniment de o zi reușim să satisfacem ambele dorințe și să dăm un start bun anului școlar.„, spune Nadia Tătaru, cofondator al Itsy Bitsy FM.

În parcul Lumea Copiilor, de lângă Palatul Copiilor, aleile vor fi neîncăpătoare pentru copiii dornici de activități distractive și educative oferite de prietenii de la: Școala de joacă, Antrenorul de joacă, PlaYouth, Pictează 3D, Clubul Sportiv Akura, Lotus Club, Orășelul Cunoașterii, MiniArtShow, Carnaval Party, Școala de Teatru Qfeel, antrenori de scrimă, mamele blogger Andreea Dragomir, Oana Văideanu, Lucia Radu cu Learning Hub, Ana Maria Mitruș, UNICEF, trupa Fargolino, Asociația SAMAS, Land of OZ, KinetoBebe, Gradinițele Butterfly și mulți alții.

 

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Sector 4 București și susținut de: Avon, Banca Comercială Română, Dințică, Editura Nemi, English Kids Academy, Environ și Baterel, Grădinița cu program prelungit Prietenii mei și Școala Gimnazială International Premium School of Bucharest. a și.

Mai multe informații pot fi găsite pe www.itsybitsy.ro.

 

Brandul ITSY BITSY include singurul post de radio din România pentru părinţi şi copii, www.itsybitsy.ro, ateliere pentru părinţi şi copii şi evenimente pentru timpul liber în familie. Itsy Bitsy FM emite în eter în București şi în peste jumătate din teritoriul României. Il puteți asculta oriunde şi oricând online, prin intermediul aplicației gratuite ITSY BITSY FM, disponibilă în GooglePlay şi AppStore. Itsy Bitsy a inițiat și obținut, împreună cu partenerii săi, ca 1 Iunie să fie zi liberă naţională pentru toţi românii.

 

Monica Popescu – PR Manager Itsy Bitsy FM  Tel – 0726 24 04 94, [email protected]

 

Miele revoluționează industria electrocasnicelor premium la IFA 2018

0

Așteptați până când coșul de rufe este plin sau spălați chiar și o mână de articole vestimentare? Dilema pe care milioane de oameni o au, zi de zi, a primit soluția ideală de la Miele. Cel mai mare producător electrocasnice premium din lume va prezenta în cadrul IFA 2018 un program revoluționar pentru mașinile de spălat, care permite o economie de apă de până la 50%, pentru același ciclu de spălare.

SingleWash este denumirea opțiunii care le va permite utilizatorilor mașinilor de spălat Miele să introducă în cuvă chiar și un singur articol vestimentar, asigurând aceeași calitate premium a spălării, dar cu o economie de energie ce poate ajunge și la 60%. Mai mult, pentru persoanele cu un program încărcat, opțiunea „Minimum Iron 40°C” scurtează ciclul de spălare la doar 39 de minute, fără a face rabat de la calitate și performanțe de curățare.

Meniu gourmet, livrat în fața ușii, serviciu unic Miele

Dacă anul trecut Miele a prezentat la IFA noul cuptor revoluționar, Dialog, la această ediție startup-ul MChef va ridica standardul de haute cuisine.

Noul serviciu gourmet Miele, dezvoltat prin intermediul startup-ului Mchef, este destinat clienților care apreciază experiența unui restaurant premium, dar în confortul propriilor locuințe. Concret, clienții Miele care dețin un cuptor Dialog pot comanda online meniurile dorite, iar acestea le vor fi livrate de către un serviciu special de curierat a doua zi. Toate ingredientele vor fi deja pregătite pentru a fi introduse în cuptor, iar programul adecvat de coacere va fi lansat direct din aplicația MChef. Timpul mediu de coacere este de 20 de minute.

Aroma cafelei, dusă la un nou nivel

Lista inovațiilor ce urmează să fie prezentate la standul Miele de la Berlin îi va face fericiți pe pasionații de cafea. Pentru prima dată, espressorul CM7 de la Miele le va permite utilizatorilor să aleagă dintre cele 3 tipuri diferite de boabe de cafea pe care le poate stoca. Practic, doar prin apăsarea unui buton, echipamentul va trimite spre o râșnită conică boabele selectate, astfel că varietatea de sortimente depășește orice alt produs de pe piață: 16 tipuri diferite de cafea pot fi preparate cu o singură atingere.

 

 

Despre Miele

Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli. Acestei linii de produse i se adaugă mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și uscătoarele pentru uz comercial, precum și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional).

Compania Miele, fondată în 1899, are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în fiecare dintre țările următoare: Austria, Cehia, China și România. Cifra de afaceri a companiei în anul 2017/18 a crescut la aproximativ 4,1 miliarde de euro, cu 70% vânzări în afara Germaniei. Miele este reprezentată prin filiale proprii și de importatori în aproape 100 de țări. Compania Miele se află în proprietatea celei de-a patra generație a familiei fondatoare, are o forță de muncă de aproximativ 20.100 de persoane, cu 11.200 de angajaţi în Germania. Sediul companiei se află în Gütersloh / Westphalia, Germania.

 

Este Septemberland în toate locațiile Gymboland

În septembrie se numără bobocii, dar și mai bine ceata lui Pogonici, care se întoarce la școală, dar și la toate activitățile distractive pregătite cu mult sârg și drag la Gymboland.

Cum să nu îți fie drag de revederea cu colegii, mai ales când știi că după școală și în week-end te așteaptă zeci de activități educative care fac trecerea mai lină către activățile didactice.

Toamna este plină de farmec și de roade, iar specialiștii Gymboland îi ghidează pe copii să descopere diversitatea și bogăția ei. Atelierele de creație au ca tematică toamna – îi cunoaștem culorile, îi punem roadele în coș, realizăm tablouri din semințele fructelor sale, în timp ce în ramele foto din frunzele aurii și arămii vom păstra toate amintirile copilăriei.

Învățăm să numărăm, ne familiarizam cu literele alfabetului, iar formele geometrice sunt chiar amuzante atunci când vedem câte animăluțe drăgălașe putem confecționa cu ajutorul lor. Iar pentru biroul nostru avem nevoie de suport de creioane, orar și de semne de carte, toate personalizate și create chiar la workshop-urile Gymboland. Și dacă tot ne-am întors la școală, nu uităm nici de doamna învățătoare căreia îi mulțumim pentru efortul sau prin felicitările realizate sub atenta îndrumare a maestrului Pogonici.

Noul orar nu ar fi complet dacă nu am trece pe la orele de engleză, sport, teatru, muzică sau dans. Învățăm poezii, ne deprindem cu redactarea scrisorilor către cei dragi, jucăm în mici scenete de teatru sau suntem parte din coreografii de dans ordonate. Scaunele muzicale, șotron-ul din pauza din curtea școlii, fotbal cu baloane sau mima pe echipe, toate necesită atenție și lucru în echipă, iar specialiștii în educație și dezvoltare s-au gândit la toate.

Joaca este în mare toi, dar cu toate acestea, ce vrei să te faci când vei fi mare? Veșnica întrebare primită din partea adulților. În luna septembrie, toate locațiile Gymboland îi implică pe cei mici în activăți educative și în același timp distractive, menite să scoată la iveală aptitudinile și talentele lor.

 

Aflăm mai multe despre planeta noastră, descoperim vremea dinozaurilor, natura înconjurătoare învățând florile și pomii fructiferi, pentru ca apoi să ne întorcem și la ora pregătitoare de anatomie despre corpul nostru și despre cum măsurăm temperatura acestuia.

Baloane cu aer cald, puzzle-uri uriașe, ceasuri ce ne arată timpul pentru joacă și timpul alocat temelor, organizarea anului cunoscând lunile de scoala și lunile în care ne așteaptă binemeritatele vacanțe, toate aceste ore pregatite cu atenție de echipa Gymboland transformă timpul liber al celor mici în timp educativ prin joacă.

Prima lună de școală continuă și programul special de citit unde cei mici se adună și ascultă povești. Cercul de citit merge perfect cu workshop-urile de confecționat cărti fermecătoare de povești care de-abia așteaptă să fie deschise. Magia personajelor, a super eroilor, a tărâmurilor în care nimic nu este imposibil, toate sunt de găsit în spațiile de joacă.

Copiii sunt în deplină siguranță în grija unui personal specializat, în timp ce părinții sunt încăntați de diversitatea atelierelor „back to school”: vine toamna, ceasul cu mustață, furnicuța jucăușă, inimioare colorate, îngerașul păzitor, copăcelul desfrunzit, ghiozdănelul fermecat, creionașul cu surprize, brățările prieteniei, iar lista continuă în funcție de fiecare spațiu de joacă Gymboland din București, Constanța sau Ploiești.

Vino la Gymboland să te convingi de calitatea serviciilor și să alegi workshop-urile potrivite pentru copilul tău. Câteva idei găsești pe paginile de Facebook și Instagram și chiar și premii – ghiozdane pentru noul an școlar -, dar și o mega petrecere aniversară dacă postezi o fotografie cu cel mic… fericit.

În plus, cu Gymboland totul devine mai simplu. Copiii sunt în siguranță, în timp ce tu te ocupi în liniște de lista dedicată noului an școlar.

 

https://www.facebook.com/gymboland/

https://www.instagram.com/gymboland/

 

 

Podcastul & Arhiva online Scena.ro: ”A fi sau a nu fi independent”

0

Dincolo de scenă există o lume în care actorii își trăiesc viața de fiecare zi – fac alegeri personale și profesionale, își apără (sau nu) integritatea morală, acționează și iau atitudine (sau nu) pentru apărarea propriilor idei și principii de viață. Îi vezi pe scenă, le admiri spectacolele, dar știi oare ce cred ei despre lumea în care trăim cu toții?

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de existență a revistei, lansăm Podcastul Scena.ro care își propune o serie de discuții esențiale cu unii dintre cei mai cunoscuți și interesanți creatori de teatru români, din toate generațiile. O dată la două săptămâni vom aborda teme de dezbatere a căror relevanță trece dincolo de scenă și vom căuta răspunsuri la întrebări pe care poate ni le-am pus cu toții la un moment dat. Primele 6 episoade acoperă realități sociale, profesionale și personale trăite în cei aproape 30 de ani de la schimbarea de regim din 1989, din perspectiva profesioniștilor scenei de la noi, care au traversat și ei acest „șantier în construcție” al tranziției.

Începând de azi, 28 august 2018, puteți asculta primul episod cu tema “A fi sau a nu fi independent” discutată cu regizoarea Catinca Drăgănescu și actorul și regizorul Florin Piersic Jr., un „veteran” al scenei de teatru independente de la noi.

Podcastul Scena.ro este disponibil pe website-ul www.revistascena.ro, în contul de soundcloud al revistei – https://soundcloud.com/revistascenaro dar și pe www.eteatru.ro.

Podcastul Scena.ro este moderat de criticii de teatru Cristina Modreanu, redactoarea șefă a revistei Scena.ro și Oana Cristea-Grigorescu, redactoare la Radio România și este produs de ARPAS și Teatrul Național Radiofonic, în cadrul proiectului Arhiva Scena.ro-resurse culturale disponibile online, cofinanțat de AFCN.

Începând din această zi, Arhiva online a revistei Scena.ro este activă, iar toate cele 40 de numere apărute în primii 10 ani de existență aniversați de revistă în 2018 pot fi acum accesate.

Alte materiale de actualitate pe website-ul Scena.ro:

 

Urmărește-ne:

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

5 to go și Banca Transilvania susțin pilotul de mobilitatea electrică UberGREEN

0

Începând cu luna august, 5 to go și Banca Transilvania se alătură proiectului pilot de mobilitate electrică UberGREEN, serviciul de transport cu mașini 100% electrice. Cele două companii susțin programul pilot acoperind parțial costul de leasing al mașinilor electrice UberGREEN, sprijinind astfel șoferii parteneri care oferă acest serviciu.

 

În luna martie, București a devenit primul oras din CEE cu un serviciu de ridesharing complet electric. În Europa, Uber mai oferă opțiuni de mobilitate electrice în Londra, Paris, Madrid, Amsterdam, Lisabona, Porto, Zurich și Munich. Între timp, peste 10.000 de oameni au utilizat mașinile electrice UberGREEN. Distanţa totală a curselor efectuate cu mașinile electrice a fost 71.769 de kilometri, iar dacă această distanță nu ar fi fost parcursă cu o mașină electrică*, 8,5 tone de dioxid de carbon ar fi ajuns în atmosferă.

 

„Ne bucurăm să ne alăturăm unei astfel de inițiative antreprenoriale, care ține cont de viața și de viitorul comunității în care trăim. Ne dorim ca Banca Transilvania să dovedească faptul că e un bun cetățean și mai ales un bun vecin, de aceea implicarea socială este un obiectiv în sine pentru noi. Prin colaborarea cu UberGREEN și 5 to go, sperăm ca mobilitatea electrică să devină accesibilă unui număr cât mai mare de oameni, astfel încât Bucureștiul să devină un oraș mai puțin poluat și mai ușor de navigat ” a spus Őmer Tetik, Director General al Băncii Transilvania.

 

Am ales să susținem proiectul UberGREEN, deoarece energia nepoluantă este un subiect de interes pentru 5 to go. De altfel, vom avea în scurt timp în cadrul 5 to go Drive Thru, o stație de alimentare cu energie electrică pentru automobile. Compania 5 to go este orientată către proiecte de responsabilitate socială, fiind mereu un subiect pe agenda noastră de lucru și având proiecte de acest tip în defășurare, înca din primul an de activitateRadu Savopol, co-fondator 5 togo.

 

Atât 5 to go, cât și Uber, sunt două branduri young și cool, care au în centrul modelului de business mobilitatea clientului. De aceea, am considerat mai mult decât oportună susținerea serviciului UberGREEN. Am dorit, încă de la început, să fim prezenți peste tot în drumurile clienților noștri, să nu fie nevoiți să ne caute, ci să ne găsească ușor oriunde s-ar afla, în special atunci când apare dorința de a consuma o cafeaLucian Bădilă, co-fondator 5 togo.

„Încă din februarie, de când am lansat UberGREEN, lucrăm susținut la dezvoltarea serviciului electric în București și ne bucurăm să-i avem alături pe cei de la Banca Transilvania și 5 to go. Credem că viitorul transportului este electric, împărțit cu alții și autonom; ne dorim ca tot mai mulți oameni să aibă acces la soluții de mobilitate 100% electrice, convenabile și la un buton distanță, iar acest parteneriat este un pas important către această viziune.”, a spus Nicoleta Schroeder, General Manager, Uber România.

 

Bucureștiul se confruntă cu o problemă severă a poluării aerului. În plus, în luna mai a acestui an, Comisia Europeană a anunțat declanșarea procedurii de infringement împotriva României pentru nerespectarea normelor de calitate a aerului.

 

Despre Uber

Misiunea Uber este să facă transportul în mediul urban accesibil peste tot, pentru toată lumea. Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă – cum poți comanda o cursă la atingerea unui buton. 8 ani și peste 5 miliarde de curse mai tarziu, Uber își propune să rezolve o provocare și mai mare: reducerea poluării și a aglomerației urbane, aducând mai mulți oameni în mai puține mașini. Din februarie 2015, Uber este şi în România, în Bucureşti și, din 2016 și la Cluj, Brașov și Timișoara.

 

Despre 5 to g0

5 to go este cel mai mare lanț de cafenele din România și Europa de Est și totodată unul dintre cele mai puternice brand-uri românești din zona business-urilor HoReCa, având în momentul de față peste 85 de cafenele și puncte de vânzare în întreaga țară. De curând, 5 to go a lansat primul Drive Thru si singurul de pe DN1 . Compania se remarcă prin designul interior friendly al cafenelelor, design conceput special pentru a acomoda atât elevii și studenți, cât și zona de corporate, construit special ca aceștia să se simtă bine în locațiile 5 to go, indiferent de vârstă sau statut social.

 

Despre Banca Transilvania

Banca Transilvania este nucleul Grupului Financiar BT. Strategia sa este susţinută de acţionari internaţionali puternici, cum este BERD. Activitatea BT este organizată pe trei linii principale de business: Corporate, IMM și Retail. Banca are 2,5 milioane de clienţi, peste 7.000 de angajaţi și peste 500 de sedii. BT este lider în România pe piaţa cardurilor, iar 40% dintre companiile nou înfiinţate în 2017 au ales să lucreze cu Banca Transilvania. Este singurul brand bancar românesc parte din Brand Finance 500 ranking, realizat de Brand Finance în 2018. Povestea Băncii Transilvania a început în România, Cluj-Napoca acum 24 de ani, cu o echipă de 13 persoane și o sucursală.

Fii frumoasă indiferent de vârstă!

0

Simetria este cuvântul ce caracterizează nu numai munca lui, ci și o filosofie a perfecțiunii la care tânjim cu toții. SkinMed Clinic este partenerul de încredere în obținerea unor trăsături simetrice, a corectării imperfecțiunilor ce țin de dermatoestetică și al luptei împotriva urmelor pe care trecerea timpului le lasă pe pielea noastră.

Timpurile în care trăim, accesul la informație, schimbările la care suntem supuși ar trebui să ne dea de gândit asupra lucrurilor care contează realmente și prejudecăților care ne impiedică să fim autentici. Acid hialuronic, toxina botulinică, tratamentul inovator Juvederm Volite, toate procedurile și intervențiile efectuate sub egida SkinMed Clinic nu sunt gândite să te schimbe, ci să te redea ție. Simetria interiorului cu exteriorul.

Acidul hialuronic și toxina botulinică sunt atât cele mai cunoscute substanțe de refill care nu mai au nevoie de nicio prezentare, dar au devenit o normalitate și o necesitate într-o lume însetată de Frumos.

Ridurile frontale, perinazale, obrajii căzuți sau buzele subțiri și asimetrice sunt cele mai des întâlnite situații în care specialiștii SkinMed Clinic folosesc substanțele medicale de umplere pentru a consolida puterea fermecătorului efect de „înainte și după”.

Injectarea de toxină botulinică este tehnica de elecție pentru corectarea ridurilor din etajul facial superior (frontal, glabelă (între sprâncene), unghiul extern al ochiului(„laba gâştii”). Ridurile dispar la câteva zile post procedură şi post reapărea, de cele mai multe ori reduse față de momentul inițial, la luni, chiar 1 an după injectare. Reinjectarea este indicata la 4-6 luni, efectele fiind mai solide cu fiecare dintre acestea. de asemeanea, injectarea de toxina botulinica este o tehnică extrem de valoroasă pentru tratamentul hiperhidrozei (transpirației excesive) la nivelul axilei, palmar sau plantar, cu blocarea sudorației şi corectarea acestei probleme extrem de neplăcute.

Acidul hialuronic este o substanţă prezentă în mod natural la nivelul organismului uman şi la nivelul pielii (derm) în particular. Tratamentele injectabile cu acid hialuronic sunt destinate corectării şanţurilor nazogeniene, a liniilor fine, a ovalului facial sau augmentării parţiale sau integrale a buzelor. Efectele sunt imediate şi rezistă în timp între 12 şi 24 luni în funcţie de factori precum: tipul acidului hialuronic, zona de injectare, cantitatea si tehnica injectarii, severitatea ridurilor, tipul de piele, etc. Este o tehnică minim-invazivă, cu durere redusă şi se efectuează după aplicare topică de substanță anestezică. Exista doua formule de acid hialuronic obtinute farmacologic cross-likat si non cross-likat (de hidratare). Cel mai uzitat este acidul de tip cross-linkat, in diferite grade si este destinat umplerii in principal, insa a fost dezvoltata si o formula noua care induce remodelare si hidratare in tegument cu rezultate de lunga durata, indicatia de reinjectare fiind la 9 luni.

Tratamentele și intervențiile pe care echipa de specialiști SkinMed le recomandă pacienților săi nu se rezumă exclusiv la efectele epidermice. Pentru că frumusețea despre care vorbim la Centrul de Excelență în Dermatologie, Laserterapii, Deramatoestetică nu este una superficială, cu rol de ornament, ci atinge sensuri din cele mai profunde. Sănătate, armonie, echilibru. Ne interesează, în primul rând, cauza apariției micilor sau marilor defecte. Pentru că ele vin la pachet cu o serie de temeri, frici și prejudecăți pe care le putem cunoaște doar printr-un dialog transparent, deschis și susținut cu medicul specialist. Asemenea pictorilor, medicii Skinmed Clinic redau pacienților frumusețea naturală, simetria perfectă din prisma experienței științifice și practice acumulate și a numeroaselor certificări internaționale obținute.

 

Marinarea, mai simplă că niciodată

Ce iubitor de carne nu adoră gustul aromat al unei fripturi suculente? Și cine nu s-a confruntat – acasă sau la restaurant – cu momente în care friptura era prea tare doar pentru că s-a ‚sarit’ peste marinarea cărnii? 

Marinada este o compoziție lichidă în care se frăgezește carnea, înainte de gătit, iar procesul de marinare are loc datorită unor ingrediente acide precum oțetul, vinul sau sucul de fructe din compoziție. Se spune că marinarea este o artă pe care puțini reușesc să o înțeleagă. De ce? Pentru că presupune absorbția unui lichid aromat printre fibrele cărnii, o acțiune care duce la acoperirea și “sigilarea” sucurilor aromate în interior. 

Iată câteva beneficii ale marinării:

– carnea marinată are un gust excelent, mai multă aromă și culoare

– prin absorbție carnea capătă un surplus de lichid, astfel încât devine suculentă, lichidul adițional asigurându-i protecție în cazul supratratarii termice-

– surplusul de umiditate compensează pierderea în greutate a alimentului gătit

– ruperea fibrelor de către acizii din marinadă reduce timpul necesar preparării termice

În general, marinarea se face peste noapte sau chiar timp de două zile, în funcție de ingredientele folosite. Însă câți dintre noi mai avem răbdare să așteptăm atât de mult? Vestea bună este că există soluții mai simple care îți vor ușura munca și vor adăuga o savoare deosebită cărnii:

 

– Una dintre ele este Vegeta grill – condiment lichid cu bere pentru marinare – în doar 30 minute conferă suculenţă fiecărei bucăți de carne în drumul ei către grătar. Nu conține potenţiatori de gust și toate ingredientele sunt naturale (ulei de floarea soarelui, sos de soia, ghimbir, usturoi deshidratat, țelină deshidratată, piper negru, coriandru). Iar vestea și mai bună este că se poate folosi în mai multe feluri de mâncare: gulaș, carne fiartă sau mâncăruri cu legume. Gustul de bere va fi pe placul tuturor!

Vegeta grill – condiment lichid barbeque pentru marinare conține, de asemenea, doar ingrediente naturale de calitate superioară printre care ardei gras afumat și măcinat, usturoi uscat, ceapă, coriandru, țelină deshidratată, chimen, oregano, chilli, piper negru, frunze de dafin, ardei iute și ghimbir. Tot ce trebuie să faci este să agiți bine plicul înainte de deschidere, să torni marinada gata preparată peste carne sau peşte, iar apoi să o lași să acționeze timp de 30 minute sau mai mult, dacă vrei o aromă puternică.

 

Da, grătarul unește oamenii. Iar dacă vrei să-i dai un gust ‚şi mai şi’, nu uita de marinare. Însă ai grijă: poate crea dependență! J

Alexandra Stan, concert in Canada dedicat femeilor abuzate

0

Alexandra Stan se afla in plin turneu de promovare a albumului “MAMI”, iar sambata a sustinut un concert in Calgary, Canada, la un eveniment caritabil dedicat femeilor abuzate.

Evenimentul complex din The Palace Theatre a avut parte de speech-uri motivationale tinute de femei de afaceri renumite in Canada, de o prezentare de moda cu motive maramuresene a designer-ului roman Lorand Coza, fiind incheiat de concertul Alexandrei Stan, care spune despre experienta din Canada: “M-am bucurat mult ca m-au ales pe mine, mai ales ca stiu prin ce stari au trecut femeile, cat de mult conteaza sprijinul celor din jur si cat de important este sa vorbesti despre asta. M-am simtit tare bine langa atat de multe femei puternice, fiind totodata si primul meu concert in Calgary”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Link pagina eveniment: https://www.instagram.com/nomore.mvmt/

“No More Movement” a fost organizat de baimareanul Eduard Soponar, 23 de ani, care are agentie de modele in Calgary numita Monica Model Management. Ideea acestui eveniment i-a venit lui Eduard in urma unei situatii de abuz prin care a trecut sora lui la un casting de modeling.

Dupa concertul de succes din Canada, Alexandra Stan continua turneul “MAMI” in Japonia, in Tokyo si Yokohama.