Program și reguli de acces la concertele André Rieu & Johann Strauss Orchestra 4 – 7 aprilie, bt arena, Cluj-Napoca

Celebrul violonist și compozitor André Rieu va urca pentru prima dată pe scena sălii BT Arena din Cluj-Napoca, alături de orchestra sa, joi, 4 aprilie, începând cu ora 20:00 și va continua să îi încânte pe admiratorii săi cu alte trei reprezentații în zilele de 5, 6 și 7 aprilie.

 Toate cele patru concerte programate la Cluj-Napoca sunt sold-out, astfel că, 32.000 de spectatori se vor bucura de muzică de calitate și divertisment. Notorietatea concertelor marca André Rieu nu este dată doar de interpretările remercabile ale melodiilor clasice deosebit de populare, ci și de entuziasmul și buna dispoziţie pe care marele artist și orchestra sa reușesc să le insufle publicului.

Întrucât au mai rămas doar câteva zile până la momentul celui mai așteptat concert de la Cluj, organizatorii comunică publicului participant regulile de acces precum și alte informații importante de interes general.

 

  • Accesul publicului în sală se va face începând cu ora 18:00. Concertul va începe la ora 20:00 și se va încheia în jurul orei 22:30. Organizatorii recomandă utilizarea porţilor de acces corespunzătoare zonelor în care sunt repartizate biletele achiziţionate.
  • Concertul va avea o pauză de aproximativ 20 minute. În acest interval de timp, participanții vor avea acces în zona amenajată pentru fumat, precum și la barurile amplasate în foaier.
  • Accesul la concert este permis doar pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Spectatorii vor fi ghidați de voluntari către zona și locurile specificate pe bilete.
  • Persoanele care vor întârzia la concert, vor putea intra în sală numai în pauza dintre melodii.
  • Participanții la concert sunt rugați să se deplaseze la BT Arena pe jos sau cu ajutorul mijloacelor de transport în comun și să evite deplasarea cu autoturismul personal. Accesul în parcarea subterană a locației va fi închis, cu excepția echipei de organizare. Ca alternativă, vor putea fi utilizate parcarea Cluj Arena sau parcarea din fața Sălii Sporturilor “Horea Demian”.
  • În zona de concert NU VA FI PERMIS accesul cu: băuturi și produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locației, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanțuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căști de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro. 
  • Organizatorii insistă ca spectatorii să lase acasă sau la mașină toate obiectele considerate “interzise”, precum și rucsacurile, accesul cu astfel de bagaje fiind strict interzis. Locația nu dispune de spații pentru depozitare, de aceea organizatorii recomandă publicului să nu vină cu obiecte interzise.
  • Din motive de securitate, participanții vor trece printr-un filtru de control corporal sumar, iar orice obiect interzis descoperit în urma verificărilor va fi oprit și va putea fi recuperat de la intrare. Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru aceste obiecte.
  • Accesul copiilor cu vârste de până la 3 ani este Copiii care depășesc această vârstă vor avea acces numai pe baza unui bilet valid. Minorii trebuie să fie însoţiţi de un adult.
  • Este interzis să se efectueze fotografii sau materiale video în scopuri comerciale fără acordul explicit din partea organizatorului. În caz de nerespectare, organizatorul are dreptul de a confisca aparatura foto sau video până la sfârșitul concertului și de a șterge înregistrările video și/sau audio.
  • Spectatorii sunt rugați să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor stabilite de organizatori și să urmeze instrucțiunile personalului calificat pentru evacuare în caz de urgență.
  • Organizatorul evenimentului nu poate fi făcut responsabil pentru vătămările și prejudiciile materiale sau de orice altă natură. Organizatorul își rezervă dreptul să refuze continuarea participării la eveniment persoanelor care reprezintă un pericol pentru siguranța și confortul celorlalți. În toate cazurile neprevăzute de acest regulament, măsurile necesare vor fi luate de organizator.  
  • Pentru orice altă informație, vă recomandăm să urmăriți pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EventsbyLaishoo/.

 

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru cooperare!

Vă așteptăm cu drag și vă dorim distracție plăcută!

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente

Categorii Populare