Rețetă: Salată ușoară de linte cu ţelină şi nuci

Rețetă: Salată ușoară de linte cu ţelină şi nuci

0

O combinație inedită și foarte gustoasă! Această rețetă este ideală în zilele caniculare, dar și prietenoasă cu silueta.

Recomanda aceasta pagina! Un parinte iti va multumi:

Salata de linte cu ţelină şi nuci este un preparat uşor, dar foarte săţios şi poate constitui un fel principal în sine, dar şi o garnitură pentru o friptură.

Ingrediente pentru 4 porții:

150 de grame de linte brună
½ ceapă
1 frunză de dafin
2 tulpini de ţelină feliate fin (plus frunze pentru decor)
50 de grame de nuci tocate grosier
fâşii de parmezan pentru decor

Sos:
½ căţel de usturoi zdrobit
4 linguri de ulei de măsline
1 lingură oţet de vin
1 linguriţă de muştar englezesc
sare şi piper proaspăt măcinat

Mod de preparare:

Într-o cratiţă se pun lintea, ceapa şi frunza de dafin, se acoperă cu o cantitate dublă de apă rece, se aduce la fierbere şi se lasă la foc mic, timp de 25-30 de minute. Lintea trebuie să fie moale, dar fermă. Se strecoară şi se aruncă ceapa şi dafinul.

Ingredientele pentru sos se amestecă într-un bol. Se amestecă două treimi din sos cu lintea scursă şi fierbinte şi se lasă la răcit. După ce lintea s-a răcit se amestecă cu ţelina, nucile şi sare după gust, se pune totul pe un platou de servire, se presară cu frunze de ţelină, fâşii de parmezan, restul de sos şi piper.




Fara comentarii

Lasa un comentariu