Saptamana a doisprezecea de sarcina

Sfarsitul trimestrului unu de sarcina iti poate elimina o parte din disconfortul datorat sarcinii, fiind eliminate senzatia de balonare, dar si nevoia de a urina cat mai frecvent.

Ce face bebelusul?

Masurand 5,5 – 5,8 centimetri si avand o greutate de aproximativ 15 grame, functiile vitale ale acestuia par sa functioneze asemenea unui adult. In aceasta saptaman, pulsul bebelusului este posibil sa fie putin mai crescut decat de obicei.

De acum inainte, bebelusul pare sa capete aspectul unui copil normal intrucat nasul, gura sunt foarte bine evidentiate. De asemenea, ochii se vor apropia, ei aparand initiala in lateralele capului, cat mai departati. Urechile par sa semene si ele cu forma celor ale unui nou-nascut, pozitionandu-se lateral capului. Intestinele vor intra in abdomen, parasind cordonul ombilical.

Rinichii sunt cei care ne vor surprinde in aceasta saptamana intrucat este prima data cand acestia vor secreta urina. La nivelul creierului vor fi dezvoltate sinapsele, necesare in completarea intregului sistem nervos central.

Reflexele par in saptamana a doisprezecea de sarcina sa fie incercate de catre cel mic. Acesta se va obisnui sa isi stranga pumnul, s ail deschida, sa clipeasca, sa isi indoaie degetele, sa faca gesturi ce vor imita suptul, lucruri de care inca nut e vei putea bucura intrucat nu le vei putea simti.

Cu toate acestea, ecografic vei putea surprinde toate aceste etape. Bebelusul iti va putea zambi, se va putea incrunta sau vei avea senzatia ca iti va face cu mana. De fapt pentru el este o adevarata experienta si curiozitate. Bataile inimii vor putea fi auzite tot cu ajutorul unui ecograf, a stetoscopului sau cu ajutorul Doppler, rasunand destul de galopant in burtica mamicii.

Ce face mama?

In aceasta saptamana de sarcina uterul tau capata dimensiuni din ce in ce mai mari, depasind oasele pelvisului. De aceea, senzatia de urinare frecventa si nevoia de a merge cat mai des la toaleta s-ar putea sa nu mai fie atat de suparatoare.

Desi poate ca inca nu toti vor observa ca esti insarcinata, nevoia de a le comunica celor din jur este tot mai mare. De aceea, chiar daca nu vei avea inca burtica atat de mare pentru a o masca cu hainute pentru gravide vei incerca o astfel de experienta, fiind nerabdatoare sa imbraci hainute cat mai largi. In acest fel te vei face remarcata.

Starea ta de disconfort pare sa continue intrucat senzatiilor de greata si de varsaturi li se va mai adauga si senzatii de arsura stomacala, lucru care te va nelinisti in momentul somnului. De aceea, este indicat a manca cat mai des si mai putin, evitand prajelile, mancarurile grase si condimentele.

Chiar daca mai aveti un pas si intrati in trimestrul doi de sarcina nu trebuie sa evitati mersul la medic. Vi se vor recomanda o alta serie de analize ce trebuiesc efectuate in vederea evidentierii sau nu a eventualelor malformatii fetale congenitale. Ecografia de morfologie fetala, dublul test sau triplul test sunt cateva dintre recomandarile cele mai importante ce trebuiesc realizate intr-un interval strict recomandat de catre medic.

Articol realizat de Tatiana Tuţă
[hana-code-insert name=’Calendarul Sarcinii’ /]

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare