Supa de spanac

Supa de spanac

Spanacul contine acid folic, vitamine din complexul B, caroten, lipide, glucide, fier, luteina si calciu si nu ar trebui sa lipseasca din meniul juniorilor. Pentru a-si pastra cat mai mult din proprietatile nutritive este bine sa fie consumat in stare proaspata sau calit, preparat la aburi doar cateva minute. Uite o reteta de supa de spanac, pe cat de gustoasa, pe atat de hranitoare si sanatoasa.

Ingrediente:

25 g unt
1 legatura de ceapa verde
1 praz mare
1 telina mica, data pe razatoare
1 cartof mic (aproximativ 200 g), decojit si taiat cuburi
1 litru supa de pui, zeama
2 pungi de spanac x 250 g
150 ml smantana

Sare, piper

Neaparat necesar: un blender

Mod de preparare:

1) Se incinge untul intr-o cratita tip wok, antiaderenta, dar cu capac. Se taie cubulete ceapa verde, prazul, telina si cartofii. Se soteaza in unt, pana se calesc usor, apoi se amesteca si se pune capacul. Se lasa acoperite timp de 10 minute, amestecand de cateva ori.

2) Se toarna supa de pui (sau apa cu sare sare) si se fierbe timp de 10 – 15 minute, pana ce legumele se inmoaie bine.
3) Se adauga spanacul si se soteaza cateva minute, pana ce se inmoaie. Se da amestecul de pe foc, se lasa un pic sa se raceasca, apoi se paseaza cu blenderul.

4) Se amesteca smantana, se reincalzeste un pic (si se serveste decorata amuzant, ca in poza).

 (Pentru alte retete, inclusiv pentru cei mari, vezi si www.hobbybucatar.ro)