Varsatul de vant – simptome si tratament

Varsatul de vant – simptome si tratament

0
varicela

varicela-2

Picture 1 of 2

Varsatul de vant (varicela) este una dintre cele mai populare boli ale copilariei. Chiar daca aceasta afectiune poate aparea la orice varsta, copiii cu varste mici sunt mult mai predispusi sa o dezvolte.

Varsatul de vant apare dupa o perioada de incubatie de circa doua saptamani, moment in care copilul nu prezinta o simptomatologie diferita si nici nu arata ca este bolnav.

Simptomele varsatului de vant pot fi usor confundate cu raceala sau gripa. Iata cateva dintre ele:

  • febra;
  • dureri de cap;
  • agitatie;
  • disconfort;
  • dureri abdominale.

Ori de cate ori copilul tau acuza astfel de simptome va trebui sa te adresezi medicului specialist pentru investigarea afectiunii.

Fiind o boala extrem de contagioasa, varsatul de vant se va putea transmite destul de usor de la o alta persoana bolnava sau chiar in curs de vindecare. Pentru a preveni aceste lucruri este indicat sa eviti contactul cu persoanele de care ai avut cunostinta ca au suferit recent de o astfel de afectiune.

Tratament

Varsatul de vant nu are o medicatie aparte, nefiind nevoie de un tratament de specialitate. Cu toate acestea, nu trebuie sa tratati indiferent starile copilului intrucat varicela poate fi extrem de periculoasa, putand crea mici cicatrici la nivelul pielii copilului. Acest lucru se intampla intrucat varsatul de vant este asociat cu o stare de mancarime destul de puternica.

Varicela se manifesta prin eruptia pe piele a unor pete putin iesite in relief sau a unor vezicule cu lichid care determina o stare de mancarime destul de puternica, odata sparte putand cicatriza zona.

Asadar, incercati pe cat posibil sa protejati copilul de mancarimi. Respectati indicatiile medicului si ungeti-l cu mixturi mentolate sau avand in compozitie oxid de zinc. In plus, nu il imbracati cu haine groase sau prea stramte intrucat il pot supraincalzi, determinand senzatia de mancarime puternica.

In timpul baitei nu folosi apa fierbinte intrucat vor accentua senzatia de prurit. Aeriseste incaperea ori de cate ori ai ocazia, creandu-i mai mult confort.

Chiar daca este una dintre afectiunile extrem de suparatoare, nu fiti dezamagiti ca micutul va trebui sa treaca prin aceste lucruri tocmai acum, aceasta afectiune fiind mult mai periculoasa in cazul in care se dezvolta aproape de viata adulta.