10 copii bolnavi pot merge în tabăra MagiCamp cu ajutorul donațiilor de la Băneasa Forest Run

În 24 martie, va avea loc prima cursă de alergare din acest an din pădurea Băneasa. Peste 500 de participanți sunt deja înscriși la cea de-a treia ediție a Băneasa Forest Run. Înscrierile se pot face pe site-ul http://www.baneasaforestrun.ro/, iar locurile sunt limitate la 1.500 de alergători pentru toate probele.

Noutatea cu care vin organizatorii la a treia ediție o constituie proba de 3 km, Greenfield Family Run, o tură necompetitivă, populară, care se adresează celor care vor să facă mișcare în natură pe o distanță accesibilă. În același timp, aceasta reprezintă un bun prilej pentru cei care vor să petreacă timp împreună cu familia, întrucât copiii pot participa gratuit, alături de părinții lor înscriși la această probă, beneficiind de număr și kit propriu.

Bineînteles, pentru cei care vor să se bucure de pădure se pot înscrie la deja consacratele curse de cros, 11 kilometri, și semimaraton, 21 de kilometri.

Proba Greenfield Family Run este o inițiativă prin care transmitem că alergarea în familie este distractivă, sportul fiind o modalitate de educație oferită copiilor, pentru a le forma un stil de viață activ și sănătos. Acum oricine poate să participe la acest eveniment de alergare, începând cu o distanță mică, de doar 3 km, susține Răzvan Ionescu, Director de Marketing al Greenfield Residence.

Și la această ediție a Băneasa Forest Run alergătorii pot sprijini o cauză socială. Donațiile de la ediția din 24 martie merg către MagicCamp, pentru ca 10 copii bolnavi de cancer să poată beneficia de una dintre aceste tabere. Este nevoie de aproximativ 12.000 de lei pentru ca acest lucru să se poată întâmpla. Alergătorii pot dona o sumă la alegere la înscrierea pe site sau pot dona direct pe platforma Galantom, la pagina creată special pentru acest eveniment: http://magicamp.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=7356

10 copii cărora boala aceasta nemiloasă le-a furat copilăria pot avea o săptămână de bucurie, de zâmbete și de joacă la greu cu ajutorul tău. Faptul că Băneasa Forest Run a ales încă o dată drept cauză copiii care duc una dintre cele mai grele lupte – cea împortiva cancerului – contează enorm pentru acești mici luptători. Suntem onorați și bucuroși să continuăm acest parteneriat pe care sperăm să îl transformăm în tradiție, ne-a spus Bogdan Ciuhat, director tabără MagiCamp.

Băneasa Forest Run este despre alergare de plăcere, despre mișcare în natură pe potecile pădurii din oraș, despre socializare cu ceilalți participanți la finalul cursei, într-o atmosferă prietenoasă. La startul celei de-a 2-a ediții din 2018 s-au aliniat peste 1.000 de alergători, iar asta înseamnă că Băneasa Forest Run este cea mai mare cursă de alergare din pădurea Băneasa.

Comunitatea alergătorilor de plăcere este din ce în ce mai mare în București și în țară. Iar acest lucru este un semn de evoluție pentru societatea noastră. Alergarea în natură, în pădure, aduce un plus de plăcere si de sănătate, iar pădurea Băneasa este atât de aproape și de accesibilă, avem startul din stația de autobuz, practic, încât e și păcat, ca alergător, să ratezi o astfel de ocazie. De aceea, îi îndemn pe toți să vină să alerge pe potecile pădurii Băneasa, pădurea din oraș, a declarat Theodor Manolache, organizator al competiției.

 

Mulțumim partenerilor Greenfield Residence, ZUZU, Barilla, Borsec, World Class, Carrefour, Columbia, Generali.

 

 

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare