Ajuta-ma… lumea este prea mare!

Ajuta-ma… lumea este prea mare!

Daca ne gandim la cat de fascinanta este lumea, ar trebui sa ne miram ca nu toti bebelusii devin prea agitati! Din fericire, cei mai multi dintre ei se pricep foarte bine sa ignore lumea din jur atunci cand simt nevoia sa faca asta.

Recomanda aceasta pagina! Un parinte iti va multumi:

Totusi, daca bebelusul tau nu are un control prea bun al starilor, chiar si un nivel scazut de activitate, l-ar putea faca sa planga dezlantuit. Ar putea incepe cu cateva scancete, din cauza unei suparari marunte, precum un sughit sau un zgomot, dar apoi va deveni atat de agitat – din cauza propriului plans – incat, nu peste mult timp, lucrurile vor scapa de sub control.

Acesti copii plang pentru ca sunt hiperstimulati si apoi se blocheaza in „modul plans”. Daca le-am putea traduce tipetele, am auzi ceva de genul: „Te rog… ajuta-ma… lumea este prea mare!”

Ajutor! M-am blocat in dulap!

Modul in care substimularea poate provoca, si ea, crize de plans

Credem cu tarie in mitul bizar care spune ca un bebelus vrea sa fie lasat singur intr-o camera linistita si intunecoasa. Dar cum pricepe sugarul nemiscarea? Imagineaza-ti ca ai lucrat noua luni la rand intr-un birou zgomotos si agitat. Intr-o dimineata, te duci la serviciu si te trezesti singura – fara discutii cu colegii, fara telefoane care suna neincetat, intr-un cuvant, liniste deplina. Vei incepe sa te foiesti de colo pana colo si sa vorbesti singura, iar pana la urma iti vei pierde rabdarea si vei tipa: „Scoteti-ma de aici!”

Aceasta scena ilustreaza perfect modul in care percep bebelusii lumea atunci cand sunt adusi acasa de la spital. Cu toate ca imaginea noastra idilica despre o camera a copilului este una in care ingerasul doarme intr-o liniste netulburata, pentru un nou-nascut, ea seamana cu inchiderea intr-un dulap.

Oricat de ciudat ar parea, copilul tau nu vrea si nici nu are nevoie de liniste si pace. El tanjeste dupa ritmurile pulsatile care il inconjurau in permanenta in lumea intrauterina. De fapt, un nivel prea scazut al stimularii si linistea din casa il pot irita pe un nou-nascut sensibil tot atat pe cat o poate face suprastimuarea haotica.

Un nivel prea scazut al stimularii inseamna, oare, ca bebelusul plange de plictiseala? Nu. Spre deosebire de copiii mai mari sau de adulti, bebelusilor nu li se pare ca rutina, monotonia sunt plictisitoare. (Iata de ce bebelusul este multumit, chiar daca bea lapte in fiecare zi.) Mai degraba li se pare ca absenta monotoniei este greu de suportat. Tipetele lor cer o intoarcere la stimulii constanti si hipnotici din uter. Adeseori, bebelusii agitati au nevoie de aproape trei luni pentru a deveni indeajuns de maturi ca sa faca fata unei lumi in care nu exista acelasi confort linistitor.

Atat suprastimularea cat si substimularea pot fi extrem de tulburatoare pentru sugari; totusi, mai rau este daca sunt expusi la ambele deodata. Daca un bebelus imatur este confruntat cu haosul, in absenta unor senzatii linistitoare si ritmice, este posibil ca situatia respectiva sa fie peste puterile lui!

Sursa: „Cel mai fericit bebelus din lume”, Harvey Karp




Fara comentarii

Lasa un comentariu