Aproximativ 17,5% din populația adultă suferă de infertilitate

În ultimii ani, infertilitatea a devenit o problemă globală, care afectează milioane de oameni. Datele statistice arată că una din 6 persoane din lume suferă de infertilitate, aproximativ 17,5% din populația adultă. De asemenea, statisticile arată că infertilitatea afectează unul din 8 cupluri din SUA.

OMS a precizat câteva aspecte importante și anume că infertilitatea:

  • este o boală a sistemului reproducător feminin sau masculin
  • se definește prin incapacitatea de a concepe după 12 sau mai multe luni de act sexual neprotejat la sub 35 ani sau 6 luni la peste 35 ani
  • poate cauza suferințe mari, depresie, dificultăți financiare
  • afectează viața oamenilor, bunăstarea mentală și psihosocială a acestora.

Atunci când o femeie este diagnosticată cu infertilitate, ea nu înțelege de ce i s-a întâmplat asta, i se pare nedrept să nu poată deveni mamă și își dorește și mai mult să aibă copii.

Unii oameni apelează la tratamente cu psihoterapeuți sau psihologi pentru a trece peste depresia cauzată de faptul că nu pot avea un copil. Pentru a nu intra în depresie ar putea ajuta exercițiile fizice realizate acasă în mod frecvent și plimbările în natură. De asemenea, munca și anumite hobby-uri ajută oamenii să nu se gândească mereu la această problemă.

Tratamentul de fertilitate este foarte apreciat în ziua de azi deoarece folosește tehnologii de reproducere asistată, care oferă șanse mari cuplurilor de a deveni părinți.

În ultimii ani, tehnicile FIV s-au îmbunătățit semnificativ. FIV a avansat foarte mult împreună cu cercetarea embrionilor și a devenit o metodă de a ajuta multe cupluri infertile să conceapă un copil. De asemenea, s-a dezvoltat și tehnica ICSI (injecția intracitoplasmatică de spermă) pentru tulburările severe ale spermatozoizilor, care a îmbunătățit ratele de succes. Cu toate acestea s-a ajuns la concluzia că cel mai important în prezicerea succesului procedurii FIV este vârsta femeii.

Pentru persoanele cu vârsta sub 35 de ani, ratele de succes ale FIV sunt de 30-50%. La femeile care au vârsta peste 40 de ani, ratele de succes realiste sunt de 5-20%. În opinia medicilor, ovocitele de la femeile cu vârsta sub 30 de ani au un potențial de fertilitate mai mare.

Datele statistice arată că din 1978, peste 5 milioane de copii din întreaga lume au fost concepuți cu ajutorul FIV. Această tehnologie este considerată destul de costisitoare, mai ales dacă necesită mai multe încercări. Totuși cuplurile doresc tratamente de fertilitate pentru că acestea le oferă șansa de a concepe un copil. Specialiștii în fertilitate au constatat că oamenii caută tratamente de fertilitate mai accesibile, mai eficiente și mai puțin stresante.

De aceea ei urmăresc clinici care sunt unități medicale partenere în cadrul unor programe sociale de interes național, care au ca scop susținerea cuplurilor și a persoanelor singure pentru creșterea natalității, care sunt organizate de Ministerul Familiei. O astfel de clinică FIV are medici și embriologi supraspecializați și laboratoare moderne de embriologie cu echipamente de ultimă generație.

Tratamentul de fertilizare în vitro variază în funcție de nevoile fiecărei femei. Procesul FIV începe cu un tratament hormonal de stimulare ovariană controlată la femeia care își folosește propriile ovule. Prin stimulare ovariană se realizează devoltarea mai multor ovocite. Durata tratamentului poate fi în jur de 10-12 zile și se face sub formă de injecții subcutanate. Medicul face ecografii transvaginale și analize de sânge, pentru a vedea reacția femeii la medicamente și a observa dezvoltarea foliculilor ce conțin ovocitele. Când ovocitele sunt mature, urmează extracția acestora. Intervenția de prelevare a ovulelor sau puncția ovariană se realizează în sala de operație, in regim ambulator.

Avantajele fertilizării în vitro (FIV) sunt multe, de aceea ea a devenit foarte populară. Principalele avantaje sunt următoarele:

  • ratele de succes sunt mai mari decât în cazul altor tehnici de reproducere asistată
  • persoanele cu probleme de fertilitate pot cu ajutorul FIV să-și îndeplinească visul de a avea un copil
  • embrionii pot fi examinați cu atenție pentru a îmbunătăți selecția embrionilor morfologic si genetic corecti
  • embrionii care rămân ar putea fi congelați și utilizați în tratamentele viitoare.

Cu ajutorul FIV, femeile pot experimenta maternitatea, chiar dacă au vârsta peste 35-40 de ani.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente

Categorii Populare