ARCUB ÎN TURNEU LA BUDAPESTA CU SPECTACOLUL ARTISTS TALK

La invitația Trafó House of Contemporary Arts, ARCUB prezintă în luna aprilie, la Budapesta, una dintre cele mai apreciate producții ale stagiunii curente, spectacolul Artists Talk scris și regizat de Gianina Cărbunariu, realizat în coproducție cu Asociația Piese Refractare și cu sprijinul Institutului Goethe, Ambasadei Franței la București și al Institutului Francez. Reprezentația Artists Talk va fi susținută în data de 4 aprilie, ora 20.00, la sala de spectacole a TRAFÓ House of Contemporary Arts, un spațiu cultural, unde sunt prezentate permanent creații ale unor tineri creatori din domeniul artelor performative.

Un spectacol inedit de teatru cu implicare socială, care vorbește despre responsabilitatea artistului, Artists Talk a fost nominalizat la premiile UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru contemporan, în 2016, iar anul trecut a reprezentat România la Festivalul de Teatru de la Liège, și a intrat în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru.

Creatoarea spectacolului, Gianina Cărbunariu este una dintre cele mai puternice voci ale dramaturgiei române contemporane, întemeietoare a Platformei DramAcum, autoare recunoscută, dar și regizoare a unor spectacole cu mare impact la public și la critica de specialitate, puternic ancorate în actualitate. Montările sale, printre care mady-baby.edu, For sale/De vânzare, Tipografic, Majuscul, Solitaritate și Artists Talk, au fost premiate și aplaudate în România, Germania, Franța, Irlanda, Polonia, Marea Britanie și Italia. Gianina Cărbunariu a colaborat ca dramaturg și regizor cu instituții prestigioase precum: Royal Court din Londra, Schaubühne din Berlin, Kammerspiele din München, Volkstheater din Viena. Proiectele ei au fost prezentate în importante festivaluri internaționale: Festivalul de Teatru de la Avignon, Festivalul TransAmériques din Montréal, LIFT Festival, Festivalul de Teatru Dialog-Wroclaw, bienala New Plays from Europe de la Wiesbaden, New Drama Festival din Moscova, New Drama în Budapesta, Mladi Levi din Ljubljana.

Din echipa Artists Talk fac parte atât artişti din România, cât şi creatori care activează în străinătate. În distribuție îi regăsim pe: Ruxandra Maniu actriţă a Teatrului Odeon, Ilinca Manolache actriță a Teatrului Mic și câştigătoare a unui premiu UNITER în 2016, Gabriel Răuţă, actor al Teatrului Nottara, Alexandru Potocean, actor al Teatrului Național, dar și actorul Bogdan Zamfir care a studiat și joacă în Belgia și în Franța. Scenograful Mihai Păcurar, cunoscut pentru folosirea tehnicilor multimedia, este autorul conceptului video, interpretul și compozitorul Bobo Burlăcianu semnează muzica spectacolului, iar artista germană Dorothee Curio este creatoarea scenografiei.

Reprezentația Artists Talk din 4 aprilie, de la Trafó House of Contemporary Arts, face parte din lista producțiilor europene invitate să joace la Budapesta în perioada martie – aprilie, alături de spectacolul Just Filming (prezentat deTeatrul Național din Finlanda). Fondat în anii ’90 într-un fost spațiu industrial, Trafó este un punct de întâlnire al artei contemporane internaționale, de la producții de teatru, dans, la numere de circ contemporan, muzică și arte vizuale.

Înainte de acest turneu, iubitorii de teatru din capitală sunt invitați să vizioneze spectacolul Artists Talk programat joi, 29 martie și vineri, 30 martie, de la ora 20:00, la Sala Mare, ARCUB.

Spectacolul se joacă în limba engleză, în limba română și în limba franceză. Pentru toate scenele există supratitrare în limba română și în limba engleză. Biletele pentru ambele reprezentații Artists Talk pot fi achiziționate de pe www.arcub.ro sau de la casa de bilete ARCUB (str. Lipscani nr.84-90).

Urmăriți-ne pe:    

Detalii pe www.arcub.ro

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare