Cea de-a 3 ediție a Cupei Tymbark Junior s-a încheiat. Vă prezentăm campionii.

Sosiți la Cumpăna, județul Constanța, din toate colțurile țării, micii fotbaliști au disputat pe 24 mai meciurile din faza grupelor, pe 25 mai semifinalele și partidele pentru locurile 5-6 și 7-8, iar pe 26 mai finalele mici și mari, la fiecare categorie de vârstă, U10 și U12. Copiii s-au întrecut ca adevărați sportivi, urmând strategii, strângând din dinți la mici accidentări și bucurându-se intens la fiecare gol înscris.

Cupa Tymbark Junior, întrecere la fotbal adresată elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, fete și băieți, se află la a treia ediție. După doi ani în care numărul de elevi înscriși în competiție a depășit toate așteptările (122.691 elevi în anul competițional 2016-2017 și 124.759 elevi în 2017-2018), cel de-al 3-lea an al competiției a adus o nouă surpriză plăcută organizatorilor: 131.580 de elevi din toată țara s-au înscris la start cu dorința de a deveni campioni ai Cupei Tymbark Junior.

Competiția Cupa Tymbark Junior se desfășoară anual, în cinci etape: etapa pe școală, pe localitate, etapa județeană, zonală și finală. Întrecerea are loc la nivel național și este organizată de Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale. Partenerul oficial al competiției este Maspex Romania prin brandul Tymbark.

 

Laureații acestei ediții

 Marii învingători ai acestei ediții a Cupei Tymbark Junior sunt:

 

U10 FETE

  1. Școala nr. 113 Sector 4 București
  2. Școala Năsturelu – Teleorman
  3. Liceul „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca

U10 BĂIEȚI

  1. Școala nr. 27 Timișoara
  2. Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita – Bihor
  3. Școala Nr. 39 „Nicolae Tonitza” Constanța

U12 FETE

  1. Școala „Tudor Vladimirescu” Pitești
  2. Școala „Miron Costin” Suceava
  3. Școala Nr. 6 Drobeta-Turnu Severin

 

U12 BĂIEȚI

  1. Școala „Ion Agârbiceanu” Cluj-Napoca
  2. Școala „Anghel Saligny” Focșani
  3. LPS Botoșani

 

În Cupa Tymbark Junior se pot înscrie atât echipe de băieți, cât și echipe de fete, fiind structurați pe următoarele grupe de vârstă: grupa de vârstă U8, în care se pot înscrie elevii din clasele pregătitoare, a I-a și a II-a, grupa de vârstă U10, în care se pot înscrie elevii din clasele a III-a și a IV-a și grupa de vârstă U12, în care pot participa elevii din clasele a V-a și a VI-a.

 

Înscrierile în ediția 2019 – 2020 pot fi făcute începând cu luna octombrie. Informații detaliate despre competiție pot fi accesate www.cupatymbark.ro

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare