Cum sa prevenim pierderea sarcinii?

gravida alcool (http://gallery.hd.org)Oricat de mult ne-am dori sa evitam sa pierdem o sarcina pe care ne-o dorim, uneori ne este imposibil. Si nimic nu poate fi privit cu atata suferinta decat o astfel de veste destul de trista. Brusc de la stadiul de viitoare mamica te vei afla in postura sa nu mai ai nicio speranta, bebelusul tau parasindu-te inca de mic. Cu toate ca este o realitate destul de grea, unul din cinci bebelusi se pierd pe parcursul celor noua luni de sarcina.

Chiar daca pierderea sarcinii pare sa nu tina de noi, parintii, uneori putem controla ceea ce se intampla cu organismul nostru inca din timp. De aceea, este indicat sa avem un stil de viata echilibrat, avand grija de sanatatea noastra din timpul sarcinii si astfel vom putea evita o veste atata de dramatica pentru intreaga familie.

Iata ce puteti face pentru a preveni pierderea unei sarcini:

  • Imediat ce ati aflat ca sunteti insarcinata mergeti la un medic specialist – fixati-va asadar in agenda cea mai apropiata data pentru un consult medical de specialitate;
  • Incercati sa tineti cont de recomandarile medicale cu privire la efectuarea analizelor pentru sarcina – astfel veti putea evita riscul unui avort spontan;
  • Nu faceti mult efort – chiar daca inainte de a ramane insarcinata erati obisnuita cu un program de exercitii fizice ce presupunea mai mult efort, acum este timpul sa le opriti sau, cu recomandarea medicului sa faceti astfel de exercitii cu mai putin efort fizic;
  • Consultati medicul de familie cu privire la vaccinurile pe care le-ati facut inainte de sarcina – un anumit vaccin nefacut ar putea mari riscul de a pierde sarcina;
  • Incercati sa aveti un regim alimentar echilibrat – evitati laptele nepasteurizat sau carnea cruda;
  • Abandonati-va viciile – chiar daca va este destul de greu este timpul sa renuntati la alcool, tutun, cafea sau droguri – toate va pot pune in pericol sanatatea voastra si a copilului;
  • Fiti relaxata – chiar daca uneri problemele cotidiene par sa puna stapanire pe gandurile noastre este bine sa incercati sa va detasati de stres sau activitati ce presupun o anumita stare de incordare psihica;
  • Informati-va – simpla discutie cu o prietena sau accesarea suporturilor de informatie online va vor oferi mai multe lamuriri despre ingrijirea din timpul sarcinii;
  • Odihniti-va – cateva ore de somn in timpul zilei va vor binedispune si va vor ajuta sa puteti duce la capat sarcina pe care v-o doriti;
  • Daca sunteti suferinda de o anumita afectiune sau daca unul dintre parinti sufera de vreo malformatie congenitale este indicat sa ii comunicati medicului in vederea recomandarii unor testari suplimentare in asa fel incat riscul de pierdere al sarcinii sau al nasterii unui copil cu probleme sa fie redus.
Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare