Definiţia bullying-ului pentru o nouă lege în România

Definiţia bullying-ului pentru o nouă lege în România

0

În cadrul campaniei de prevenire a bullying-ului, iniţiată în 2017 de Asociaţia Păinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy FM, a avut loc la sediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie o nouă dezbatere, care a avut ca obiectiv definirea cât mai clară a termenului şi fenomenului de bullying. Reprezentaţi ai autorităţilor, ONG-urilor, Colegiului Psihologilor, lingvişti, elevi au creat împreună o definiţie, care va sta la baza demersului de construire a unei legi de prevenire şi rezolvare a problemei bullying-ului în România.

„Fenomenul de bullying există în societatea românească şi e mare nevoie să ştim să îl identificăm corect, să conştientizăm că este o formă de violenţă, care are efecte nocive asupra sănătăţii oamenilor. E nevoie să lucrăm în echipă interdisciplinară pentru a dezvolta şi implementa o campanie naţională de prevenire şi intervenţie în cazuri de bullying, ca să putem avea o societate mai sănătoasă şi mai empatică.” Nadia Tătaru, Asociaţia Părinţilor Isteţi şi fondatoare Itsy Bitsy FM.

La dezbatere a participat şi deputatul Andrei Pop, unul dintre viitorii iniţiatori ai legii bullying-ului:

În următoarea perioadă vom decide forma finală a definirii, pentru a evita situaţii de dublă reglementare, astfel încât conceptul să fie clar tuturor, atât adulţilor, cât şi copiilor. Probabil în termen de o lună vom avea forma proiectului de lege şi vor urma paşii procedurali pentru includerea în dezbatere în fluxul legislativ.” deputat Andrei Pop

Grupul de iniţiativă din cadrul Campaniei de prevenire a bullying-ului mai are în lucru următoarele aspecte din rezoluţia asumată la Masa rotundă de la Parlament, de pe 12 martie:

  • Definirea rolului tuturor participanţilor la bullying, inclusiv a martorilor – şi includerea lor în cadrul legislativ;
  • Conştientizarea fenomenului în societate, la nivelul tuturor stakeholderilor;
  • Organizarea/înfiinţarea unui centru de raportare şi monitorizare a tuturor cazurilor de bullying, conform definiţiei. Stabilirea modului de organizare şi funcţionare a acestei instituţii;
  • Comunicarea, revizuirea şi îmbunătăţirea (acolo unde este cazul) legislaţiei deja existente, care reglementează violenţa asupra copiilor, hărţuirea, dreptul la demnitate;
  • Identificarea unor soluţii legislative de optimizare a activităţii consilierilor şcolari prin normarea posturilor acestora de la 800 la 400 de copii;
  • Crearea unui program naţional de prevenire şi conştientizare a fenomenului de bullying în România;
  • Implicarea copiilor în analiza şi definirea termenului de bullying şi prezenţa lor în dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying în România;
  • Implicarea mediului universitar în dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying în România.

 

La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullying în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizatiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În studiul naţional efectuat de Organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2016 se arată că: 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la şcoală, în faţa colegilor;

  • 1 din 6 copii era bătut în mod repetat;
  • 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la şcoală;
  • în mod repetat, în şcoală, 3 din 10 copii erau excluşi din grupul de colegi;
  • 7 din 10 copii au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar.

 

La dezbatere au participat reprezentanţi ai: Parlamentului, Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţiei Capitalei, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Organizaţiei Salvaţi Copiii, Asociaţiei Telefonul Copilului, Colegiului Psihologilor, Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, mediatorul şcolar Bruno Demaille, reprezentanti ai Consiliului Naţional al Elevilor, lingvista Dana Papadima, reprezentanţi ai Point Public Affairs, Itsy Bitsy FM şi ai Asociaţiei Părinţilor Isteţi etc.

Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi din plăcerea trustului TNG Press de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilulului. O plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii, o publicație online care îşi propune să-și încânte vizitatorii, să-i fascineze, să-i surprindă şi să-i reţină în mrejele paginilor ei.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.