Timpul liber – aliat sau inamic?

Timpul liber – aliat sau inamic?

0

Despre secolul 21 se mai poate spune că este secolul vitezei. Dacă acum mașinile au și 8 viteze, se pare că oamenii au mai multe decat atat. Totul se desfășoară cu o repeziciune extraordinară, astfel că, dacă povestea „Ali-Baba și cei 40 de hoți” ar fi fost scrisă astăzi, Ali-Baba ar fi spus „Timp, dilată-te!”. Avem nevoie de mai mult de 24 de ore pentru a face tot ceea ce ne propunem.

nic_2776

În acest context, în care părinții (unii dintre ei) sunt în viteza a zecea, nu poți să nu constați faptul că le imprimă copiilor aceeași viteză. Deși lumea se schimbă, tehnologia este în perpetuă schimbare și ea, există unele lucruri care au ritm al schimbării mai lent. Soarele răsare în același ritm de când lumea și Pământul, iar zilele au 24 de ore de mii de ani; o rază de soare sau un curcubeu au produs și produc aceleași emotii și vibrații de când e omul pe Pământ. Oamenii au evoluat și ei, dar într-un ritm nu atât de rapid ca alte aspecte ale omenirii, iar copiii de azi au aproximantiv aceleași caracteristici de vârstă ca și copiii de acum 50-60 de ani. E îngrijorător să observ cum copiii din zilele noastre devin din ce în ce mai aglomerați cu activităti extrașcolare, opționale și cluburi, din dorința părinților ca puii lor să învețe cât mai multe și să fie pregătiți cât mai bine pentru viitor, bineînțeles. De la cele mai fragede vârste, copiii merg la pian, înot, gimnastică, karate, engleză, germană, vioară etc. Intențiile părintelui sunt dintre cele mai bune, însă semnalul de alarmă pe care eu îl trag este CÂT anume este optim pentru copil și unde trebuie să ne oprim.

shutterstock_473602171

Din dorința de dezvoltare armonioasă și cât mai complexă, supunem copiii la un efort pe care nu-l pot duce, iar acest lucru nu se vede imediat. Rezultatul poate fi oboseală, nervozitate, slaba concentrare a atenției, respingerea oricărei activități extrașcolare, dezinteres, iar, de aici, probleme de tip emoțional.

Toate activitățile extrașcolare sunt benefice copilului numai în măsura în care numărul și specificul lor sunt adecvate vârstei. De aceea, timpul liber poate fi un avantaj sau un dezavantaj pentru copil și pentru noi, ca părinți. Dar cum știm să transformăm timpul liber al copilului în prietenul nostru?

Când copilul este încă mic (până pe la 7 ani), în general este greu să spunem că are anumite înclinații, talente (există și astfel de cazuri), iar părintele alege diverse opționale (în funcție de propriile preferințe sau în funcție de ce i-ar fi plăcut să facă, copil fiind) pentru copilul său. La această vârstă, așa constatăm ce îi place și ce nu-i place copilului. Atentie, însă! Ducând copilul la prea multe opționale îl poți bulversa; dacă renunți ușor, el va învăța același lucru de la tine. E de preferat să facă o activitate care să-i facă plăcere.

Dacă puiul frecventează grădinița, mai ales la program lung, acolo cu siguranță există opționale pe care el le desfășoară, iar un alt opțional după grădinită ar încărca prea mult copilul. De ce? Pentru că grădinita este un mediu instituționalizat, un mediu diferit de cel de acasă, unde există reguli, există activități educative obligatorii, e gălăgie, unii dorm mai mult, alții mai puțin. Cu alte cuvinte, pentru copii, grădinița este „locul lor de muncă” și orice loc de muncă devine obositor la finalul programului. După ce vii de la muncă (ora 18, de exemplu), îți mai arde să mergi la un club de pictură și apoi la înot, sau chiar să mai desfășori o singură activitate extra? La fel funcționează și copiii, iar aceștia au nevoie de timpul lor liber, în care să se joace cu jucăriile lor, să joace jocurile lor, cu propriile lor reguli, să stea cu frații sau părinții lor, ori, pur și simplu, să aibă momentele  lor de „plictiseală” în mediul în care se simt cel mai confortabil… acasă.

Specialiștii în psihologia copilului recomandă ca, până la varsta de 5 ani, copilul să fie angrenat într-o singură activitate extrașcolară pe săptămână. Și tot până la 5 ani, copilul se plictisește foarte repede și își poate schimba preferinâele destul de rapid. E recomandat să nu cădem în această capcană a copilului  și să-l încurajăm să persevereze în acea activitate (bineînțeles, dacă activitatea devine chiar supărătoare pentru copil, este recomandat să ne oprim).

Pentru cei mai mari de 7 ani, specialiștii recomandă două activițăti extrașcolare pe săptămână. Când vorbim deja de copii și mai mari, în pre-adolescență și adolescență, activitățile extrașcolare trebuie să le facă plăcere, să aibă satisfacții frecventându-le și, de asemenea, pot servi drept recompense. Copilul alege, acum, o activitate pentru că-i face plăcere sau pentru că are înclinație pentru aceasta. Există teorii care spun că ființa umană ajunge la performanță dacă este antrenată în activități care o pun în valoare. Atenție aici pentru că la această vârstă își poate spune cuvântul și grupul de prieteni!

Deseori le spun părinților o poveste.

„Povestea copacului”

„A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Într-o pădure fermecată, era un copac magic, însă acum înfățișarea lui nu mai era una plăcută… avea putine crengi, și acelea uscate, avea un aspect bolnăvicios și se simtea tare trist și necăjit. O ghindă căzută în apropiere îi vede supărarea și-l întreabă:

– Te văd tare trist! Ce s-a întamplat, dragă copăcelule?

– Ia, uite… mă simt trist pentru înfătișarea pe care o am acum… sunt uscat și fără crengi, răspunse el.

– Dar cum s-a întamplat asta?

– Of… oamenii care veneau și munceau în pădure m-au încărcat cu tot felul de lucruri: ba își agățau hainele de crengile mele, ba se suiau pe crengi și mi le rupeau, ba mă scrijeleau cu cuțitul. Și, din când în când, mai turnau diverse substanâe care, spuneau ei, mă vor ajuta să cresc. Și, care cum venea, mai turna putin, și uite-așa am ajuns cum mă vezi. Cu timpul, crengile mi s-au rupt, s-au uscat, frunzele nu au mai crescut, flori nu am mai făcut. În fiecare zi îmi amintesc cum mă îmbătam cu aerul proaspăt al primăverii, cum mă desfătam cu zumzetul dulce al albinuțelor, cu glasul limpede al copiilor care veneau să se joace în jurul meu. Iar vara… o, Doamne! Vara așteptam turiștii să se adăpostească la umbra mea! Aud și acum cântecul păsărelelor și văd cu ochii minții veverițele zburdalnice care se hârjoneau printre crengile mele stufoase. Toamna mă simțeam împlinit pentru că puteam să dau oamenilor din fructele mele dulci, iar iarna cand venea, mă acoperea cu haina ei dalbă.

Îți înțeleg supărarea, dragul meu copac. Și eu mă simt tristă când ajung pe jos, dar mă bucură gândul că, într-o zi, pământul mă va acoperi și voi deveni și eu, la rându-mi, un copac mare și puternic. Nu-ți pierde speranta!

Vorbele tale, ghindă puternică, mă fac să mă simt mai bine! spuse, în final, copacul.”

Copiii noștri sunt ca niște copăcei de care trebuie să avem grijă să crească falnici și puternici; trebuie să avem grijă câte lucruri le „agățam” de crengi. Fiecare știe bine ce copăcel a sădit și cum să-l îngrijească, nu-i așa?

Mirela Tiganas

Psiholog clinician specialist/psihoterapeut

0751291115

www.psymind.ro

[email protected]