Vino în parcul Kiseleff şi adoptă un câine!

Vino în parcul Kiseleff şi adoptă un câine!

0
catei-fara-stapan

catei-fara-stapanCampaniile de adopție a câinilor fără stăpân revin în parcurile din Sectorul 1. Zeci de câini, adunaţi de pe străzile Sectorului 1 şi adăpostiţi la Centrul „Odăi”, îşi aşteaptă nerăbdători noii stăpâni.

Bucureştenii iubitori de animale care vor să adopte un câine pot veni sâmbătă, 7 mai, și duminică, 8 mai 2011, începând cu orele 10.00, în parcul Kiseleff, unde pot alege un câine oferit spre adopţie de Serviciul Poliţia Animalelor din rândul celor 40 de exemplare prezentate (adulţi şi pui).

Recomanda aceasta pagina! Un parinte iti va multumi:

Câinii oferiţi spre adopţie sunt vaccinaţi, sterilizaţi, le-au fost montate microcipuri şi au carnete care dovedesc că sunt clinic sănătoşi. Actele de adopţie vor fi întocmite pe loc, câinii putând fi preluaţi de potenţialii proprietari chiar din parc.

Începând cu această lună vor avea loc campanii similare şi în parcurile Regina Maria și Bazilescu.

Sectorul 1 al Municipiului București a demarat campaniile de adopție a câinilor fără stăpân în luna aprilie 2009. În cele 20 de ediții ale campaniei de adopție desfășurate în cursul anilor trecuți, peste 700 de câini maidanezi au început o viață nouă alături de familiile adoptive.

Bucureștenii care vor să adopte un câine maidanez o pot face și direct de la adăpostul din Şos. Odăi de luni până vineri între orele 09°°-14°°.

În data de 15 ianuarie 2009, Sectorul 1 al Municipiului București a inaugurat cel mai modern adăpost pentru câinii fără stăpân din Capitală – Centrul Teritorial de Adăpostire şi Protecţie Temporară a câinilor fără stăpân din Şoseaua Odăi nr. 3-5. Centrul este dotat cu toate facilităţile și poate adăposti peste 600 de câini care sunt ridicaţi de pe străzi. Adăpostul cuprinde, pe lângă spaţiile individuale pentru câini, un cabinet veterinar modern şi o zonă de birouri.

 

 




Fara comentarii

Lasa un comentariu