Ceai alb vs. ceai verde. Beneficii surprinzătoare

Ceaiul verde este cunoscut de foarte multă lume ca fiind eficient în procesul de slăbire și în detoxifierea organismului. Această plantă este folosită de secole întregi ca medicament pentru diferite afecțiuni.

Cu toate că are multiple beneficii, se pare că ceaiul alb este mult mai bun. Iată și de ce!

Potrivit celor mai recente studii, ceaiul alb este mai puțin procesat, conține mai puțină cafeină și are mai mulți antioxidanți decât orice alt tip de ceai.

Ceaiul alb provine din provincia chineză Fujian și este obținut din aceeași plantă ca și cel negru sau verde, Camellia sinensis. Frunzele tinere și mugurii sunt procesați foarte puțin, de aceea savoarea este mai intensă. Experții recomandă ceaiul alb în defavoarea celui verde deoarece nu conține mult tanin. Acestă substanță vegetală poate duce la anemie pentru că reduce absorbţia fierului în organism.

Ceaiul alb previne obezitatea

Ceaiul alb este recomandat cu încredere de către cercetători deoarece conţine mai mulţi antioxidanţi, ceea ce înseamnă că poate fi mai eficient în protejarea faţă de unele maladii, comparativ cu ceaiul verde.

Oamenii de știință au aflat că această licoare “miraculoasă” previne obezitatea, inhibând dezvoltarea de noi celule adipoase. Ceaiul alb este cunoscut și ca suprimator natural al apetitului. Nutriționiștii ne sfătuiesc să consumăm aproximativ 2-3 cești de ceai alb pe zi. Alături de o alimentație echilibrată “condimentată” cu mișcare putem scăpa de kilogramele nedorite.

Această cură, care poate dura până la șase săptămâni, ne scapă și de stres, dușmanul de temut al sănătății.

Alte beneficii ale ceaiului alb:

– îmbunătățește sănătatea oaselor, a dinților
– previne îmbătrânirea pielii deoarece este bogat în antioxidanți
– flavonoidele prezente în ceaiul alb inhibă apariția și dezvoltarea celulelor de cancer
– previne îngroșarea arterelor și reduce nivelul colesterolului din sânge
– întărește sistemul imunitar și este foarte eficient împotriva răcelii și a gripei
– previne instalarea diabetului de tip I
– scade riscul de infarct
– protejează împotriva bolilor cardiovasculare

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare