Cine sunt nativii digitali? Vor schimba ÎN BINE lumea în care trăim

Despre generația Millennials, a celor născuți după 1980, se vorbește puțin în România, iar despre copii lor, așa numita Generația Alfa, cu atât mai puțin.

Studiile arată că micuții născuți după 2010 vor fi cei mai numeroși, cei mai educați și vor beneficia de cea mai bună situație financiară din toate timpurile.

Generația Alfa

Generația Alfa este sinonimă cu “nativii digitali”, adică toți cei care s-au născut în plină expansiune a tehnologiei și a Internetului, sunt cei care s-au născut în momentul în care Instagram și iPad-ul au fost lansate și se preconizează că, la nivel mondial, 2,5 milioane de copiii Alfa se nasc săptămânal, iar generația Alfa va atinge un total de 2 miliarde de persoane până în anul 2025.

Cea mai educată, cea mai bogată și cea mai longeviva generație din istorie

Despre Generația Alfa se spune că vor schimba radical lumea în care trăim, în bine. Sunt cei mai flexibili oameni, care se pot adapta foarte ușor la schimbări și, poate cea mai importantă caracteristică a lor, suferă de prezenteism (adică sunt interesați de ce se întâmplă aici și acum și sunt foarte puțini interesați de trecut sau viitor).

Generația Alfa, urmașa Generației Millennials, ridică deja părinților o serie de provocări, care pot fi depășite doar printr-o corectă și solidă informare și prin conectare cu copiii noștri.

Related Posts

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole recente

Categorii Populare