Acasă Blog Pagina 205

Despre teoria minții

Ca oameni, suntem incapabili să experimentăm gândurile sau emoțiile celorlalți. Atâta vreme cât mințile noastre sunt distincte de la individ la individ, cum putem noi interpreta gândurile sau intențiile celorlalți? Abilitatea noastră de a „citi” mintea celorlalți este aspectul cheie al dezvoltării conceptului de „sine” și al înțelegerii celorlalți și, în același timp, este fundația comportamentului social și a dezvoltării morale.

Folosim expresii de tipul „a mă pune în papucii celuilalt” pentru a descrie că înțelegem gândurile și emoțiile celuilalt și modul în care ele ne influențează comportamentul. Pentru a descie același proces, psihologii folosesc termenul de „teoria minții”. Teoria minții presupune faptul că oamenii pot înțelege că alții pot avea păreri, opinii, puncte de vedere diferite de ale lor. Deși nu este, încă, foarte clar la ce vârstă (exact) copiii au format un „rudiment ” al teoriei a minții, este evident că anii preșcolarității sunt anii „de tranziție”. Omul de știintă Steven Pinker dă exemplul unui copil care se juca cu mama lui. Aceasta avea o banană în mână pe care i-o dă copilului spunându-i că sună telefonul. Copilul, chiar dacă știe că banana e doar o banană, nu un telefon, ia banana și înțelege ce vrea mama lui de la el (să se joace de-a telefonul, nu să mănance banana).

De cele mai multe ori, copiii cu autism nu au formată această teorie a minții.

Cum testăm această teorie a minții?

„ Credința falsă” sau testul lui Sally-Anne: copilului îi sunt arătate două păpuși, Sally și Anne, o cutie mică, un coș mic și o mărgeluță/o minge. Sally se joacă cu mărgeluța/mingea și apoi o pune în coș (care este acoperit cu o păturică), apoi părăsește camera și se duce să se joace afară. Anne ia mărgeluța/mingea și se joacă cu ea, după care o pune în cutie (acoperită și ea). Sally se întoarce în cameră, iar copilul este întrebat: „Unde va căuta Sally mărgeluța/mingea?”. Copiii mai mari își dau seama imediat că Sally are o „credință falsă” despre locul în care se află mărgeluța/mingea; ea crede că este în coș, pentru că acolo a lăsat-o ea, dar este o falsă credință, pentru că noi știm că Anne a mutat-o. Dacă va spune că Sally o va căuta în cutie, acest lucru înseamnă că acel copil a înțeles că Sally are o credintă falsă și, în consecință, are formată „teoria minții”. Cei mai mulți copii de 4 ani vor spune că Sally va căuta mărgeluța/mingea în coș, însă perspectiva lor se va schimba rapid într-un an sau doi.

Mirela Tiganas

Psiholog clinician specialist/psihoterapeut

Tel.: 0751291115
www.psymind.ro

[email protected]

Rafturi inedite potrivite în camera copilului

Cărţile, jucăriile, rechizitele sunt obiectele de care copiii noştri au nevoie în desfăşurarea activităţilor lor. Pentru a-i ajuta să păstreze ordinea în camera lor, trebuie să le oferim suficiente spaţii pentru depozitarea tuturor acestor lucruri de care ei au nevoie.

Astfel, cutiile de diverse forme şi dimensiuni, rafturile fixate pe pereţi, coşurile pentru jucării reprezintă variantele pe care părinţii le iau în calcul atunci când organizează camera copilului.

 

Când vine vorba despre cărţi, recomandarea mea este să le expuneti în aşa fel încât copilul să aibă acces uşor la ele. Încercaţi să le aşezaţi pe rafturi astfel încât să fie orientate cu coperta spre cel care le priveşte. În acest mod, şansele de a-şi dori să răsfoiască sau să citească o carte, cresc exponenţial.

 

 

O înşiruire de poliţe paralele dispuse pe orizontală poate deveni modalitatea ideală pentru colecţia de maşinuţe a celui mic. O modalitate diferită faţă de cea a păstrării mingilor într-un coş sau o cutie aşezată pe podea ar fi un cadru suspendat de perete, la care se adaugă o plasă.

Dacă ataşaţi de un panou cu ajutorul unui lipici sau al unei benzi de prindere cu două feţe cărămizi Lego, acestea pot deveni suportul ideal pentru figurinele Lego.

 

Căutaţi în comerţ sau solicitaţi ajutorul unui atelier de tâmplărie care să realizeze rafturi cu forme inedite, pe ale căror poliţe cei mici să îşi poată păstra mascotele, jucăriile, cărţile sau diverse obiecte decorative.

Articol semnat de  Flavia Lorena Irimescu, decorator interioare,

telefon: 0747666473

Foto: http://www.pinterest.com

Este timpul să celebrezi dragostea!

0

Orice îndrăgostit visează să îi dăruiască jumătăţii sale soarele şi luna. Ce ar fi dacăţi-ai transforma visul în realitate şi i-ai dărui o zi inspirată de dragostea voastră specială? Sărbătoriţi-vă dragostea într-un mod special, în cea mai romantică escapadă, în incredibila oază de linişte şi relaxare de la Premier Palace Spa Hotel. Un spaţiu de 5***** pentru o dragoste de 5*****, clipe memorabile şi răsfăţ pentru toate simţurile. Cu siguranţă va fi o experienţă unică, aşa cum este şi sufletul tău pereche!

Meritaţi o zi de romantism de 5***** la Premier Palace Spa Hotel

Sentimente, dragoste, romantism, clipe de vis, de care să va amintiţi întreagă viaţă. Premier Palace Spa Hotel a creat special pentru ţine şi sufletul tău pereche variante pentru a te bucura de tot ce înseamnă Valentine’s Day.

La preţul unic de 300 lei veţi avea o camera dublă de lux şi o experienţă incredibil de romantică. Veţi putea savura un pahar de vin la lumina lumânărilor şi o cină exclusivistă, cu preparate delicioase. Încununarea acestei zilei perfecte nu putea să nu includă şi răsfăţ şi relaxare la SPA, pentru amândoi. Primul SPA medical de 5***** din România, Premier SPA vă oferă acces gratuit la piscină, hidro-piscină şi fitness.

Răsfăţ culinar: meniuri special pregătite pentru voi doi de chef-ul de la Premier Palace Spa Hotel

Pentru că Valentine’s Day trebuie să fie o zi perfectă, a seducţiei, lăsaţi-vă seduşi de tentaţiile culinare din meniul Love Elixir (Caesar Salad, Filetto în mustard crust, deşert special Highlight Love – 75 lei). Pentru aceia mai dificil de mulţumit, chef-ul a pregătit meniul Endless Love with Sea Aroma (Caprese Salad, Risotto with sea food, Sushi, desert special Love Story – 95 lei). Iar pentru cei care doresc să îşi surprindă iubita cu inelul mult-visat, recomandarea este meniul Merry Me – 85 lei, incluzând Premier Salad with orange and duck, Chicken breast wih spinach and feta dressing and potatoes şi desertul-surpriză Love Me Tender. Desigur, s-a gândit şi la micul-dejun special, pe care să îl savuraţi în pat!

Relaxare deplină în doi la Premier Spa

De Valentine’s Day poţi încerca ceva magic alături de sufletul tău pereche! Pentru o relaxare de zile mari, vizitează Premier Spa, unicul concept de Wellness Spa & Medical Spa din România. Veţi beneficia de relaxare în cuplu prin pachetele special concepute pentru această zi deosebită: Relax Me Valentine (2 x Relax Me 25’, 1 Vichy Shower, 1 Oriental Soap Massage, acces pentru amândoi la facilităţile Thermarium – 440 lei), Tropical Love (2 Sensorial Candles, 2 Tropical Shower, acces pentru amândoi la facilităţile Thermarium – 600 lei).

De asemenea, Sweet Surrender va oferă la preţul de 530 lei masaj Neck, Back and Shoulders pentru amândoi, o şedinţă de hammam, o şedinţă de relaxare cu Sensorial Candle şi, bineînţeles, acces pentru amândoi la facilităţile Thermarium.

Ce spui deci de invitaţia irezistibilă de a evada într-o altă lume? O cină romantică şi o noapte de vis într-un hotel de lux constituie cadoul ideal. În plus, puteți să vă oferiţi, ţie şi jumătăţii tale, o zi întreagă de răsfăţ de 5*****, la Premier Palace Spa Hotel, departe de agitaţia cotidiană.

Premier Palace SPA Hotel este singurul loc unde îţi doreşti să fii de Valentine’s Day.

Rezervări: [email protected]; (+4) 031 407 6000.

*Ofertele sunt valabile întreagă luna februarie 2017! Oferta este supusă unor termene şi condiţii speciale.

              

Premier Palace Spa Hotel 5 star hotel

Premier Palace Spa Hotel oferă o experienţă unică de 5 stele tuturor clienţilor săi, indiferent de scopul vizitei: petrecerea timpului liber, călătorie de afaceri, eveniment privat. Toate serviciile şi facilităţile hotelului sunt special concepute pentru a oferi o oază de linişte şi relaxare în tumultosul Bucureşti.

Patru restaurante şi baruri (Royal Ballroom, Piano Lounge, Sky Lounge, SPA Gourmet & Bar) vă invită să descoperiţi delicioasele produse culinare pregătite de cei doi bucătari şefi şi o gamă largă de băuturi fine. Muzica de calitate completează atmosfera acestor locaţii unice.

De la conferinţe de presă, meeting-uri, prezentări de produse, workshopuri, teambuilding-uri, cocktailuri, până la aniversări, zile onomastice, nunţi şi botezuri, vom crea locul perfect pentru evenimentul dumneavoastră, într-unul dintre saloanele noastre, Conference & Events Hall (beneficiind de dotări complexe) sau Royal Ballroom, ideal pentru că evenimentul dumneavoastră privat să fie într-adevăr memorabil.

Premier Spa este primul medical spa de 5* din România

Premier SPA vă oferă tratamente individualizate şi personalizate în funcţie de necesităţile şi dorinţele dumneavoastră, într-o atmosferă de rafinament şi relaxare.

Ne recomandă complexitatea şi diversitatea terapiilor pe care le asigurăm, aparatura de ultimă generaţie, profesionalismul şi experienţa echipei de medici şi terapeuţi, eficacitatea, seriozitatea şi implicarea de care dăm dovadă în relaţia specială dezvoltată cu fiecare oaspete.

Asigurăm terapii destinate afecţiunilor sistemelor osteoarticular, vascular, nervos periferic, respirator şi programe de detoxifiere, balneo & rheuma şi stress management, cât şi programe antiaging cu Gerovital H3.

* Accesul copiilor la piscină Premier Spa este permis doar după vârstă de 5 ani, numai însoţiţi de părinţi.

Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.premierpalace.ro şi www.premier-spa.ro.

Ce ar trebui să facă un copil cu vârsta cuprinsă între 4 și 5 ani

Ca părinţi, deseori ne întrebăm dacă ceea ce face puiul nostru este în acord cu vârsta cronologică pe care o are şi, ca să avem un termen de comparaţie, tragem cu ochiul la copiii cu aceeaşi vârstă. Este, într-adevăr, un reper, însă trebuie să ţinem cont de faptul că fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare. Astfel, specialiştii au creat -în mod ştiinţific- anumite inventare, liste de comportamente pe care orice copil normal dezvoltat trebuie să le achiziţioneze la anumite vârste specifice.

Din punct de vedere psihomotor, un copil cu vârsta cuprinsă între 4-5 ani ar trebui:

-să sară într-un picior;

-să meargă pe călcâi-deget;

-să prindă mingea;

-să cunoască culorile şi nuanțele lor principale;

-să distingă momentele zilei: dimineaţă, amiază, seară;

-să facă analogii;

-să identifice feţe urâte şi feţe frumoase;

-să deseneze omul din trei părţi;

-să cunoască minim 13 cuvinte care indică o acţiune (verbe);

-să îndeplinească cinci comenzi;

-să stabilească din două obiecte identice ca formă, dar diferite ca greutate, care este mai uşor şi care este mai greu;

-să cunoască utilitatea obiectelor.

Din punct de vedere emoţional, un copil cu vârsta cuprinsă între 4 şi 5 ani:

-îşi dezvoltă interacţiunile sociale cu ceilalţi copii;

-se joacă cu uşurinţă cu alţi copii;

-poate recunoaşte comportamente rele şi comportamente bune;

-poate dezvolta prietenii stabile cu ceilalţi copii;

-conştientizează emoţiile celorlalţi;

-este interesat de explorarea diferenţelor sexuale.

Mirela Tiganas

Psiholog clinician specialist/psihoterapeut

Tel.: 0751291115
www.psymind.ro

[email protected]

Bibliografie:

Fişele de de dezvoltare psihomotorie Timişoara

Psihologia copilului mic”, Mihaela Minulescu, Ed. Psyche, Bucureşti, 2003

Dublul concert simfonic susţinut de Alexandra Ușurelu, un triumf al bunului simț

0

Lacrimi de emoţie pe obrajii spectatorilor, bun simț și o mare ușurință în a exprima sentimente din partea Alexandrei Uşurelu, acestea au fost highlight-urile celor două concerte simfonice ”Am să fiu eu casa ta”, susținute luni seară pe scena Sălii Mari a TNB, ce au deschis turneul național cu același nume.

1900 de oameni au putut urmări cea mai recentă și mai mare producție de până acum a artistei indie, cunoscută pentru calitatea spectacolelor sale. Este al treilea an consecutiv în care Alexandra Uşurelu pune în scenă cu mare succes un concert într-o sală mare de teatru din Bucureşti.

Datorită faptului că biletele pentru primul concert stabilit s-au vândut în scurt timp, Alexandra a decis să susțină un al doilea spectacol în aceeași seară, împreună cu Muse Orchestra, condusă de dirijorul Tiberiu Oprea. Alexandra a cântat atât melodiile de pe primul său album, cât și 6 cântece noi, ce se vor regăsi pe următorul ei album, programat a fi lansat în toamna acestui an.

Timp de peste 90 de minute, concertul Alexandrei Ușurelu a fost ”casă” pentru spectatorii săi, în cadrul unui concept de spectacol cu adevărat puternic. Cântecele orchestrate simfonic de Bobby Stoica au fost susținute de o scenografie impresionantă, cu multe elemente surprinzătoare de design românesc, puse la dispoziție de www.dizainar.ro. Les Ateliers Nomad, unii dintre cei mai apreciați artiști video ai momentului, au creat o poveste vizuală solidă, ce a susținut din plin spectacolul.

Narcisa Suciu, prezentă în România special pentru această ocazie, a fost invitata Alexandrei în cele două spectacole, iar împreună au cântat două melodii, una dintre ele, ”Teama”, scrisă de Bobby Stoica, fiind în primă audiție. Tot pentru prima oară a fost prezentată publicului și una dintre cele două melodii cântate împreună cu excepționalul chitarist de blues, finalist al unui concurs cunoscut de talente, Alex Muşat.

După succesul de luni seară, Alexandra Ușurelu va porni în turneul cu același nume, susţinând spectacole cu orchestră de cameră și band în mai multe orașe din țară: la Iași pe 14 februarie, la Cluj-Napoca pe 1 martie, la Timișoara pe 11 martie și la Constanța pe 6 aprilie 2017.

Biletele sunt disponibile online pe: www.iabilet.ro, www.eventim.ro și la distribuitorii autorizați din fiecare oraş.

Parteneri: Dizainar.ro, Solaris, Aqua Carpatica, ceaiul Théssa, Magic FM, Prima TV, Alist Magazine, România Liberă, Revista Casa Mea, InfoMusic.ro, umblat.ro, eva.ro, RadardeMedia.ro, calendarevenimente.ro.

Fii parte a celei mai originale competiții – ROCK the EXTRA chromosome!

0

Rotaract Triumph te provoacă la un maraton caritabil de dans pe data de 2 februarie, începând cu ora 19:30 până la 22:15, în Club Centru din Pasajul Victoriei nr 48-50.

NOTĂ: Locația evenimentului “Rock The Extra Chromosome” s-a mutat in Copper’s Pub, Str. Hristo Botev, 25.

 

Dansul este limbajul ascuns al sufletului, așa că vino alături de noi joi seară și, împreună, în pași de dans desigur, putem ajuta copiii cu Sindrom Down din cadrul Asociației Down București.

Pentru că una dintre dorințele noastre este informarea publicul privind cauza aleasă, să vă explicăm mai multe despre acest sindrom: În primul rând, Sindromul Down este o afecţiune genetică, nu o boală. Aceasta înseamnă că persoanele diagnosticate cu Sindrom Down prezintă o modificare cromozomială, apărută în timpul concepţiei, prezentă întreaga viaţă. Cu toate că nu poate fi vindecată, printr-un tratament și o atenție specială oferite copiilor cu această afecțiune se poate observa o ameliorare, având astfel șanse mari de a se integra în societate.

Noi credem în potențialul acestora, de aceea toate fondurile colectate la primul Maraton de caritate „Rock the Extra Chromosome” vor fi direcționate către implicarea de noi logopezi în activitățile săptămânale ale Asociației. Implicarea logopezilor din timp în viața micuțiilor este esențială pentru a-i ajuta să emită unele sunete și să articuleze cuvintele pe care insuficienta dezvoltare a musculaturii și deficitul de auz fonematic îi împiedicau să interacționeze.

Construiește o super echipă din minimum 2, maximum 5 participanți, alege un nume pentru aceasta și înscrieți-vă până pe data de 1 februarie, ora 10:00. Pregătiți-vă să dați dovadă de cele mai tari mișcări pentru că veți lua parte la o adevărată călătorie muzicală timp de 2 ore: de la rock&roll, hip-hop până la bollywood și disco, we got it all covered!

Vă așteptăm să vedeți ce stiluri muzicale v-am pregătit, să descoperiți surprizele din timpul serii și, evident, să căștigați premiul cel mare!

Mai multe detalii legate de eveniment, regulile competiției și înscriere: https://www.facebook.com/events/1651198445184122/

*Donația minimă recomandată pentru participanți este de 35 lei/ persoana și va fi achitată la intrarea în club, iar pentru cei care ne calcă pragul pentru a-si susține prietenii în maraton este de 15 lei/persoană.

Partenerii și sponsorii care au rezonat cu proiectul nostru și cauza aleasă sunt: Itsy Bitsy, Parenting ADS, Worldclass, Tiara, Atelierul lui Lili, Chandra Croquet, Schmidt-Essen, Ligia Miose Psihoterapeut.

Bucharest School Fest, ediţia a III-a, se va desfășura în perioada 24-26 februarie 2017

0

Bucharest School Fest, ediţia a III-a, îşi va deschide porţile vineri 24 februarie, orele 12.00, în Băneasa Shopping City- Galeria Feeria.

Salonul educaţiei particulare este singurul eveniment dedicat activităţilor curriculare şi extracurriculare din învăţământului privat, alternativ şi multicultural bucureştean.

Şcoli, grădiniţe, licee particulare, tabere şi cluburi de copii vor fi întâlnite pe durata celor trei zile în cadrul expoziţiei şi al evenimentelor conexe.

Liceul Teoretic Internaţional de Informatică – ICHB, Internaţional School of Bucharest – ISB, Grădiniţa şi Şcoala primară Happy Children Academy, Grădiniţa şi Şcoala Primară Smart Kids, Grădiniţa şi Şcoala Germană Zeppelin, Grădiniţa şi Şcoala Zece, CLAS Internaţional School, Şcoala Sfânta Maria, Grădiniţa Aricel sunt nume de pe lista de participanţi care se completează în fiecare zi.

Şi de data aceasta, Bucharest School Fest doreşte ca pe parcursul celor trei zile să desfăşoare un larg spectacol multicultural, aducând pe scena evenimentului copiii talentați din şcolile cu predare în limba română, engleză, turcă, germană și japoneză.

Pentru părinţii care doresc să descopere activităţile extraşcolare ce aduc un plus de
valoare în educaţia şi cultivarea pasiunilor copiilor, pictura pe apă, fotografia, arta origami, desenul manga sunt câteva dintre atelierele pe care copiii le pot frecventa în cadrul evenimentului. Părinţii pot apela la sfaturile psihologilor, ale specialiştilor în nutriţia şi dezvoltarea copiilor care vor fi prezenţi la Bucharest School Fest.

Va invităm la deschiderea oficială şi conferinţa de presă care vor avea loc vineri 24 februarie, începând cu orele 12.00, urmate de un spectacol multicultural.

“Într-o perioadă în care invatamantul din România este la răscruce, în care părinţii fac eforturi mari în a alege ce e mai potrivit pentru copii lor, dorim să contribuim la luarea unei decizii cât mai bine documentate. Bucharest School Fest este evenimentul la care nevoia părinţilor de a descoperi o cât mai multe informații despre învăţământul privat se întâlneşte cu dorinţa educatorilor de a prezenta o cât mai largă ofertă educaţională”, a declarat Victoria Lupu, Directorul General Distinct Image al companiei organizatoare Bucharest School Fest.

Victoria Lupu
Director General Distinct Image
0040744351925

Cum integrăm televizorul în camera copilului

Când vine vorba de instalarea unui televizor în camera copilului, părerile sunt împărţite. Specialiştii în educarea copiilor ne avertizează că timpul petrecut de cei mici în faţa televizorului nu ar trebui să depăşească o oră pe zi. În funcţie de regulile fiecărei familii, copilul poate viziona un film, un desen animat, o emisiune în intimitatea camerei lui sau în zona deschisă a living-ului.

Când vine vorba de copii, siguranţa lor primează. Din acest motiv, asiguraţi-vă că locul în care aşezaţi televizorul nu reprezintă un pericol pentru ei.

Acestea fiind spuse, vă voi prezenta câteva variante care probabil vă vor inspira dacă decideţi să puneţi un televizor în camera celui mic. Una dintre posibilităţi este montarea televizorului pe perete cu ajutorul unui suport, care poate fi mobil sau fix.

Este important să luaţi în considerare dimensiunile televizorului atunci când achiziţionaţi suportul. Deoarece poziţia copilului va fi în şezut sau culcat atunci când urmăreşte un program la televizor, este recomandat că latura de jos a televizorului să se situeze la o distanţă de circa 80-100 cm de podea.

 

O altă variantă ar fi integrarea televizorului în ansamblul mobilierului. În acest caz, televizorul este aşezat pe un raft care face parte dintr-o bibliotecă sau este fixat pe o comodă.

Camuflarea televizorului în spatele unei uşi pivotante sau a unui raft care funcţionează după aceleaşi principii, permiţând o întoarcere de 180 de grade, ar fi o altă soluţie în ceea ce priveşte integrarea televizorului în ambientul camerei copilului.

Televizorul se fixează pe interiorul unei uşi care la prima vedere pare uşa unui dulap. Prin întoarcerea acesteia este permis accesul la televizor. O soluţie mai costisitoare, dar de efect, care poate fi adoptată şi în alte încăperi ale locuinţei.

Articol semnat de Irimescu Flavia Lorena, decorator interioare, telefon: 0747666473.

Surse foto: www.pinterest.ro și proiecte de amenajare personale

Ce ar trebui sa facă un copil cu vârsta cuprinsă între 3 și 4 ani

Ca părinţi, deseori ne întrebăm dacă ceea ce face puiul nostru este în acord cu vârsta cronologică pe care o are şi, ca să avem un termen de comparaţie, tragem cu ochiul la copiii cu aceeaşi vârstă.

Este, într-adevăr, un reper, însă trebuie să ţinem cont de faptul că fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare. Astfel, specialiştii au creat -în mod ştiinţific- anumite inventare, liste de comportamente pe care orice copil normal dezvoltat trebuie să le achiziţioneze la anumite vârste specifice.

Din punct de vedere psihomotor, un copil cu vârsta cuprinsă între 3-4 ani ar trebui:

-să-şi spună numele şi prenumele;

-să-şi ţină echilibru pe un picior timp de 5-7 secunde;

-să sară la distanţă;

-să se îmbrace singur sub îndrumare;

-să asambleze figuri (puzzel-uri);

-să arate nasul, ochii, gura;

-să deseneze cercul şi crucea;

-să denumească anumite obiecte, precum „cheia”, „cuțitul”, „moneda”, „lingura”;

-să recunoască, dintr-o serie de două linii, linia mai lungă;

-să construiască un pod, după model;

-să execute 3 comenzi;

-să arate tot atâtea obiecte, câte degete i se arată;

-să repete o serie de 4 cifre;

-să povestească după imagini;

-să povestească scurte istorioare.

 

Din punct de vedere emoţional, un copil cu vârsta cuprinsă între 3 și 4 ani:

– iubeşte să se joace cu ceilalţi copii; dacă nu are un partener de joacă, îşi poate imagina unul;

– relaţiile cu ceilalţi copii, devin, astfel, participative;

-nu mai este atât de dominator;

-interacţionează foarte mult şi îi place să se joace „de-a adultul”;

-îşi dezvoltă răbdarea;

-ştie să-şi aştepte rândul;

-împarte jucăriile cu ceilalţi copii;

-începe să se joace „de-a…..”;

-cunoaşte şi poate diferenţia emoțiile de bază.

Mirela Tiganas

Psiholog clinician specialist/psihoterapeut

Tel.: 0751291115
www.psymind.ro

[email protected]

Bibliografie:

Fişe de de dezvoltare psihomotorie Timişoara

„Psihologia copilului mic”, Mihaela Minulescu, Ed. Psyche, Bucureşti, 2003

 

Grupul Floria lansează prima sa florărie din cadrul unui mall

0

Grupul Floria marchează începutul anului 2017 cu lansarea unui nou magazin în portofoliul rețelei de florării Floria în Stradă. Primul magazin Floria din cadrul unui mall a fost deschis de curând în AFI Cotroceni.

Floria AFI Cotroceni se află la parterul centrului comercial, în proximitatea patinoarului și a zonei de food court, zonă ce deservește zilnic, pe lângă clienții centrului comercial și un număr de aproximativ 8000 de angajați ai companiilor din cadrul complexului de birouri AFI Park.

Cu o suprafață de 20 mp, florăria este o replică a concept store-ului Floria în Stradă, din zona Piața Dorobanți.

Sistemul de climatizare de ultimă generație permite stocarea produselor florale în cele mai bune condiții. Astfel, în cadrul noului magazin, clienții pot alege dintr-o gamă variată de flori la fir, buchete și aranjamente florale, plante în ghiveci de cea mai bună calitate, precum și accesorii de home deco, cu design inedit.

Pentru deschiderea magazinului Floria AFI Cotroceni au fost investiți 50.000 euro, lucrările de amenajare fiind realizate în 6 săptămâni cu ajutorul unei echipe specializate de arhitecți și constructori.

Echipa dedicată, a fost creată din necesitatea de standardizare a normelor estetice și tehnice, care trebuie respectate pentru magazinele proprii și viitoarele francize marca Floria. Acest tip de magazine vor fi lansate în principalele mall-uri și centre comerciale din București și din țară. Proiectul de francizarea face parte din planul de dezvoltare al Grupului Floria pentru următorii 2 ani” , declară Andreea Uceanu, General Manager, Rețeaua Floria.

„Ne bucurăm să urăm bun venit magazinului Floria în centrul nostru comercial. Odată cu noua deschidere, diversificăm oferta de shopping din AFI Cotroceni și reușim să răspundem unei game extinse de nevoi și cerințe. Îi invităm pe clienții noștri să viziteze Floria, un partener de încredere pentru fiecare moment special.”, declară Georgiana Oltenescu, Corporate Marketing Manager AFI Europe România.

Odată cu lansarea, Floria AFI Cotroceni a adus și oferte speciale clienților, oferind un discout de -15% pentru orice produs achiziționat în prima lună de activitate.

Totodată, programul Flori pentru acasă, creat în cadrul rețelei de florării Floria În Stradă, continuă și în cadrul Floria AFI Cotroceni. Flori pentru acasă este un proiect demarat din dorința de a încuraja achiziția florilor la fir de către clienți, pentru decorarea căminului propriu și se desfășoară în fiecare săptămână în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Despre Floria

În prezent, Grupul Floria operează cu succes platforma de e-commerce Floria.ro, rețeaua de florării – Floria În Stradă, divizia de evenimente speciale – Floria La Evenimente, divizia Floria Vânzare Engros de flori, plante și accesorii florale, precum și Floria Amenajări Peisagere- divizie care a finalizat, în 2016, două proiecte importante în cadrul Park Lake și Veranda Mall.

Din mai 2015, Grupul Floria este Furnizor Oficial al Casei Regale a României, pentru buchete și aranjamente florale.