Acasă Blog Pagina 668

Depresia postnatala afecteaza mai mult femeile care pun accentul pe cariera

[imagebrowser id=654]Depresia postnatala poate deveni extrem de periculoasa mai ales atunci cand femeile amana momentul in care sa devina mamici punand mai mult accentul pe cariera.

Cariera reprezinta principala preocupare a femeilor moderne. Tocmai de aceea multe dintre ele amana momentul in care sa devina mamici la nesfarsit. O sarcina obtinuta dupa 35 de ani mareste riscul de a accentua depresia postnatala a mamei imediat dupa nastere.

Cercetatorii din Marea Britanie au ajuns la concluzia ca femeile care pun mai mult accentul pe cariera pot avea probleme atunci cand vine momentul nasterii primului copil intrucat majoritatea pot prezenta manifestari acute ale depresiei postpartum.

Un astfel de lucru este posibil intrucat femeile care pun accentul pe cariera sunt mult mai mult preocupate de controlarea prioritatilor, iar copilul nu se numara printre prioritatile sale, cel putin atunci cand cariera se afla intr-un trend ascendent.

Un copil presupune capacitatea mamei de a face fata nevoilor fizice si emotionale ale acestuia, in asa fel incat sa nu ii lipseasca nimic din tot ceea ce are nevoie.

Femeile care pun cariera pe primul plan nu vor cere ajutorul celor din jur imediat dupa nastere intrucat majoritatea se considera atotstiutoare si capabile sa aiba grija singure de propriul copil. Tocmai de aceea, multe dintre astfel de femei ajung sa se autoepuizeze, considerand grija fata de propriul copil o adevarata povara.

Pentru a putea depasi aceste momente, orice femeie de cariera care se hotaraste sa ramana insarcinata si sa aduca pe lume un copil va trebui sa urmeze cursurile specialistilor pentru toata perioada sarcinii, cat si imediat dupa nastere.

Foto: http://www.bebecurier.ro / http://mymed.ro

Targul EDU la final

[imagebrowser id=653]Dezvoltare personala, creativitate si interactiune – asa s-ar defini, pe scurt, cea de-a doua editie a targului de oferte si dotari educationale EDU, recent incheiat la Romexpo.

De la pupitre multi-touch, softuri interactive, planse digitale, dotari si echipamente High Tech pentru sali de clasa, amfiteatre si laboratoare, la programe de dezvoltare personala si cursuri de specializare, targul a reunit o oferta educationala bogata adresata atat tinerilor aflati in cautare de cursuri de specializare, burse de studiu, tabere educationale sau programe de instruire, cat si reprezentantilor institutiilor de invatamant.

Cele trei zile de targ au reprezentat un bun prilej de dezbateri si evenimente interactive pe teme de actualitate sustinute de catre partenerii evenimentului:

 

  • Inspectoratul Scolar al  Municipiului Bucuresti, Inspectoratul Scolar Sector 1, unitatile de invatamant prescolar din sector 1, Casa Corpului Didactic si comunitatea locala.
  • Centrul National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic.
  • Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar.
  • Directia  Generala pentru Invatamant in Limbile Minoritatilor.
  • Compania de Investitii pentru Turism S.A.
  • Meet Your Excellence, Bucuresti.
  • Institutul de Stiinte ale Educatiei.

De asemenea, pe perioada desfasurarii evenimentului, Scoala “Micile Vedete” a organizat Cinematograful pentru Copii “Micile Vedete”, un proiect-premiera nationala in cadrul caruia au fost proiectate in mod gratuit toate filmele educative de scurt metraj in care joaca Micile Vedete, copii cu varste cuprinse intre 5 si 11 ani, absolventi ai Scolii de Film si Televiziune pentru Copii “Micile Vedete”,cap de afis fiind, bineinteles, filmul de scurt metraj selectionat la Festivalul de Film de la Cannes 2011, “Micile Vedete la Scoala”.

Centrul Artes si Active Center au lansat, in cadrul EDU, in premiera pentru Romania, conceptul Green Parenting – un concept inovativ ce a pornit de la nevoia unei educatii diferite, in mijlocul naturii, fara computer si fara televizor, prin joc si creativitate, prin workshop-uri atent selectate si documentate de catre specialisti.

Teatrul National de Opereta „Ion Dacian” a prezentat in cadrul targului EDU o serie de programe de pregatire profesionala in domeniul artelor spectacolului. Asfel, persoanele interesate de o cariera in domeniul coordonarii activitatilor artistice si tehnice de scena au putut afla mai multe detalii despre aceste cursuri direct de la reprezentantii instituiei care au realizat pe perioada targului o serie de demonstratii interactive la stand.

Cea de-a doua editie a Expozitiei de oferte educationale si pregatire profesionala, documentatie, carti si material didactic, echipamente, mobilier scolar si rechizite – EDU a fost organizata de catre ROMEXPO, in colaborare cu Camerele de Comert si Industrie din Romania si desfasurata sub patronajul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Dieta sanatoasa in sarcina

[imagebrowser id=652]O dieta sanatoasa este importanta in vederea mentinerii unui stil de viata sanatos in orice moment, fiind vitala atunci cand sunteti insarcinata sau intentionati sa obtineti o sarcină. Alimentatia sanatoasa in timpul sarcinii va ajuta copilul sa se dezvolte si sa creasca sanatos, simtindu-va destul de bine impreuna cu el.

In sarcina nuu este nevoie de o dieta sanatoasa, dar este important sa mananci o varietate de alimente in fiecare zi pentru a obtine echilibrul corect de substante nutritive pentru tine si copilul tau.

Probabil in sarcina veti avea un apetit mult mai crescut, insa nu trebuie sa „mancati pentru doi”,. Indiferent daca este vorba despre o sarcina simpla sau gemelara. Micul dejun este deosebit de important in fiecare zi intrucat cu ajutorul sau veti beneficia de energia de care aveti nevoie pentru intreaga zi, fiind si un bun inlocuitor al alimentelor consumate la repezeaza intre mese, bogate in grasimi si zahar.

In timpul sarcinii este indicat sa ai in vedere riscurile precizate de catre medic pentru dezvoltarea diabetului gestational. Tocmai de aceea este de preferat sa mananci sanatos si echilibrat, nefacand astfel niciun dezechilibru sau un exces alimentar.

Fructe şi legume

Mananca multe fructe şi legume, deoarece acestea ofera vitamine si minerale, precum si multe fibre, care ajuta digestia si previne constipatia. Mananca cel putin cinci portii de fructe si legume pe zi – acestea pot fi proaspete, congelate, conservate, uscate sau sucuri. Intotdeauna spalati-le cu atentie. Gatiti legumele fierte sau mananca-le proaspete, dar bine spalate, pentru a obtine beneficiile substantelor nutritive pe care le contin.

Alimente bogate in amidon (carbohidrati)

Alimentele bogate in amidon sunt o sursa importanta de vitamine si fibre. Acestea includ paine, cartofi, cereale pentru micul dejun, orez, paste, taitei, porumb, mei, ovaz, cartofi dulci si malai. Aceste alimente ar trebui sa fie adaugate la fiecare masa principala. Mananca cereale integrale, beneficiind astfel de proprietatile sale si de continutul sau bogat in fibre.

Proteine

Sursele de proteine ​​includ carnea (dar evita ficatul), pestele, ouale, fasolea, legumele uscate si nucile. Mananca proteine ​​in fiecare zi. Alege carne macra, elimina pielea carnii  de pasare de curte si gatiti folosind doar un pic de grăsime. Asigurati-va ca ouale, carnea de pasare, carnea de porc si carnatii sunt bine fierte. Încercati sa mancati două portii de peste pe saptamana, dintre care una ar trebui sa contina peste gras, precum sardinele sau macroul.

Produsele lactate

Produsele lactate, cum ar fi laptele, branza, branza proaspata si iaurtul sunt importante, deoarece ele contin calciu si alte elemente nutritive care copilul tau are nevoie. Alege un continut scazut de grasimi. De exemplu, consuma lapte semi-degresat sau degresat, iaurt scazut in grasimi.

Alimentele care sunt bogate in zahar sau grasimi

Untul, uleiurile, sosurile pentru salate, crema, ciocolata, chipsuri, biscuiti, produse de patiserie, inghetata, prajiturile, budincile si bauturile carbogazoase trebuiesc evitate. In timpul sarcinii vor trebui consumate doar cantitati mici din aceste alimente intrucat pot contribui la cresterea in greutate, obezitate si aparitia cariilor dentare. Avand in vedere faptul ca prea multe grasimi saturate pot creste cantitatea de colesterol in sange, creste riscul de a dezvolta boli de inima. De aceea este bine sa le evitati.

Gustari sanatoase

Daca ti se face foame intre mese, nu manca snacks-uri, care sunt bogate in grasimi si / sau de zahar. De asemenea dulciurile, biscuitii, chipsurile sau ciocolata trebuiesc eviatate. In schimb, alegeti din urmatoarele gustari apreciate nutritiv:

  • sandwich-uri sau paine pitta umplute cu branza rasa, sunca slaba, ton piure, somon sau sardine şi salată
  • salata de legume, cum ar fi morcovi, telina sau castravete
  • iaurt sau branza proaspata
  • caise, smochine sau prune uscate
  • cereale pentru micul dejun, neindulcite sau ovaz cu lapte,
  • bauturi lactate sau sucuri de fructe neindulcite
  • fructe proaspete.

 

Foto: http://reallypregnant.competivity.com

Calciul si laptele in alimentatia copilului

[imagebrowser id=651]Indiferent de varsta, copilul are nevoie zilnic de tot mai mult calciu, tinand cont de faptul ca sistemul sau osos este in crestere.

Pentru buna dezvoltare a organismului, orice copil are nevoie sa consume mai mult calciu, regasit in lapte. Atunci cand ne gandim la componenta fiecarui pahar de lapte nu avem cum sa trecem indiferenti in fata aminoacizilor, mineralelor, bacteriilor lactice sau fosdfolipiodelor continute de aceasta. Calciul, fosforul si proteinele continute de fiecare pahar de lapte reusesc sa intregeasca valoarea nutritiva, reusind astfel sa intareasca sistemul imunitar si sa previna aparitia rahiotismului cauzata de insuficienta surselor de calciu din organism.

Potrivit medicilor, fiecare persoana are nevoie zilnic de 1 gram de calciu in asa fel incat organismul sa nu aiba de suferit. Asa ca, medicii sfatuiesc parintii sa introduca zilnic in alimentatia copilului un pahar de lapte, o portie de branza proaspata, iaurt sau parmezan.

Pentru ca organismul copilului sa faca fata schimbarilor aparute ca urmare a dezvoltarii sistemului osos este necesar ca acesta sa consume zilnic trei  portii de calciu – doza zilnica de lapte.

Cu toate acestea, statisticile sunt ingrijoratoare – copiii romani sunt pe ultimul loc la consumul de lapte din Europa.

 

Foto: http://www.healblog.net / http://vaccineliberationarmy.com

Coafuri cu personalitate – stilul Alberta Ferretti

0

[imagebrowser id=650]In cadrul Fashion Week de la Milano, in timpul paradei, Paulo Guido a adoptat un stil de coafura ultra feminin intr-o colectie a Albertei Ferretti, colectie dedicata femeii moderne, femeii puternice, femeii sigure pe sine si independente.

Imaginea promovata pare rupta din stilul filmului noir, un look periculos de feminin.

In aceasta idee s-a mers pe un aspect ceva mai masculinizat, mai intunecat si foarte structurat, finisat, pe o coafura simpla: ” se simte un fel de duritate in cadrul acestei parade, in ciuda romantismului recunoscut al Albertei Ferretti, modelul feminin ales este o femeie ceva mai puternica decat in mod normal. Elementele intalnite in cadrul acestei coafuri sunt: cararea clasica pe mijlocul crestetului, parul intins, finisat, placat pe fiecare parte, iar pentru un rezultat nu foarte aplatizat parul a fost putin ridicat cu ajutorul degetelor. Imaginea coafurii este definitivata printr-un coc in stilul romantios ca in final imaginea de ansamblu sa denote mult farmec si seductie” (Paula Guido, hairdresser)

Noi suntem de acord cu alegerea acestui stil cuminte si puternic, corporate si totodata extrem de feminin si elegant.

Bebelu.ro recomanda SECRET BEAUTY SALON

http://www.secret-beautysalon.ro

Contact:

Adresa:
Strada Panselelor nr. 10, bl. 135, sc. 1, apt. 1, Sector 4, Bucuresti

Informatii si programari: 0770 936 198 
Email: [email protected]
ID YM: secret_beautysalon

Mixul perfect de la Electrolux: aragazul cu plita pe gaz si cuptor electric

[imagebrowser id=649]Sa gatesti bine este o arta, care tine in parte de talent si vointa si in mare parte de munca pe care o depui pentru ca toate preparatele sa iasa excelent. Cu electrocasnicele potrivite, insa, nu mai ramane decat sa-ti doresti sa-i impresionezi pe cei dragi cu cele mai bune feluri de mancare. Aragazul mixt de la Electrolux iti ofera, in acelasi timp, beneficiile gatitului pe plita cu gaz si avantajele prepararii alimentelor in cuptorul electric. Pentru ca tu sa ai infinite posibilitati.

Gaz pentru siguranta

Aragazul mixt de la Electrolux reprezinta combinatia ideala intre gaz si electric, pentru ca munca ta in bucatarie sa fie substantial usurata. Plita cu gaz este simplu de folosit, cu atat mai mult cu cat aragazul este dotat cu aprindere integrata.

Un avantaj incontestabil al acestui tip de plita este siguranta de gaz cu care este prevazuta. De obicei, cand flacara aragazului se stinge, ramai cu teama ca pot avea loc diverse accidente, daca lipsesti putin din bucatarie. De acum, Electrolux vegheaza pentru ca gatitul cu gaz sa devina sinonim cu siguranta. Plita este dotata cu un dispozitiv care controleaza alimentarea cu gaz si astfel, atunci cand flacara se stinge din pricina curentului, se inchid si emisiile de gaz.

Electric pentru eficienta

Cuptorul electric al aragazului Electrolux este schimbarea de care ai nevoie in bucataria ta. Un cuptor traditional cu gaz foloseste intre 10 si 30% din caldura generata pentru incalzirea efectiva a mancarii. Restul se pierde prin usa cuptorului sau prin zonele neizolate. Acesta este principalul motiv pentru care bucataria se transforma intr-un adevarat desert atunci cand te hotarasti sa gatesti. In plus, consumul de resurse este foarte mare. Cuptorul electric este perfect izolat, datorita usii cu doua straturi de sticla, si pastreaza caldura inauntru, reducand astfel si timpul de preparare a alimentelor si temperatura din bucatarie.

In plus, acesta este dotat cu o lampa de control, care iti permite sa monitorizezi tot timpul in ce stadiu este mancarea dinauntru. Nu vei mai fi nevoita sa deschizi usa cuptorului din cinci in cinci minute, pentru a te asigura ca totul este in regula.

Cuptorul electric al aragazului mixt de la Electrolux este dotat cu functii predefinite de gatit, pentru ca tie sa iti fie mai usor sa setezi temperatura si ventilatie in functie de preparatele pe care le gatesti. Aragazul mixt are chiar si functie de Decongelare, pentru momentele in care esti in criza de timp.

Timpul ideal pentru preparatele tale

Cronometrul mecanic si semnalul acustic al aragazului mixt de la Electrolux pot fi setate, astfel incat sa te anunte de fiecare data cand mancarea este gata. Intre timp, tu poti pregati salata sau chiar urmari serialul preferat. Nu mai exista niciun motiv sa stai cu grija.

Plita cu gaz si cuptorul electric al aragazului mixt de la Electrolux combina perfect siguranta familiei cu economia de timp si resurse. Totul este gata la timp, perfect, exact asa cum iti doresti.

Aragazul mixt de la Electrolux poate fi gasit in magazinele de specialitate, cu pretul recomandat cuprins intre 1399 si 1699 lei.

Helen Doron Early English lanseaza 2 noi programe pentru invatarea limbii engleze

[imagebrowser id=648]Helen Doron Early English, lider global in educatia timpurie, a introdus in seria de cursuri pe care le ofera in centrele educationale din Romania 2 noi programe, Fun with Flupe si Teen Talent.

Fun with Flupe se adreseaza copiilor cu varste intre 2 si 5 ani si este format din mai multe cursuri in care copii asimileaza pana la 660 de cuvinte noi prin intermediul unor cantece tematice special concepute. Cursurile includ jocuri interactive si povesti in limba engleza, cei mici insusindu-si astfel limba engleza ca pe limba materna.

Pentru copiii cu varste intre 11 si 14 ani, va fi disponibil programul Teen Talent. Compus din 8 module, cu tematica diferita (ecologie, calatorii, muzica etc.), programul urmareste studierea gramaticii si a vocabularului, dar si fonetica, scrierea de eseuri, precum si exercitii in care se folosesc muzica si povestile pentru stimularea creativitatii cursantilor.

Pentru ambele cursuri exista carti, cd-uri si dvd-uri specifice folosite de profesori, dar si de catre copii, pentru repetarea exercitiilor acasa.

Noile cursuri au fost lansate oficial in aprilie 2012, la „Conferinta anuala a francizorilor Helen Doron” si vor fi predate incepand cu luna septembrie a acestui an in 650 de centre Helen Doron din intreaga lume, inclusiv in Romania.

Cursurile Helen Doron Early English sunt adaptate fiecarei grupe de varsta incepand cu 3 luni si pana la 18 ani. In acest mod, cu ajutorul metodei proprii de predare care are in centru jocul si interactiunea intre participanti, dar si a materialelor folosite in timpul sedintelor, este valorificata inteligenta si creativitatea copiilor fara ca acestia sa perceapa procesul de invatare ca pe ceva impus.

In Romania, franciza Helen Doron Early English este prezenta din anul 2008, in prezent existand 12 centre educationale in cele mai importante orase ale tarii (Bucuresti, Constanta, Sibiu, Arad, Oradea, Satu Mare, Miercurea Ciuc, Timisoara, Targu Mures). In centrele educationale din Romania predau profesori instruiti de catre specialistii Helen Doron, iar cursurile au la baza metoda deja consacrata si materialele de curs pregatite la nivel international.

<http://www.helendorongroup.com

 

Cursurile Lamaze

[imagebrowser id=647]Proaspata mamica are nevoie de mult ajutor si sustinere atat in timpul nasterii cat si in perioada imediat urmatoare. 

Conform Legii Concediului Paternal nr. 210/1999, aprobată prin H.G. nr. 244/2000 in articolele 6 si 7, tatalui ii revin, in mod legal, pe langa cele 5 zile de concediu acordate prin lege la nasterea bebelusului, inca 10 zile suplimentare de concediu pentru ingrijirea nou-nascutului.
Participand alaturi de viitoarea mamica la Cursurile de Ingrijire a Nou-Nascutului din cadrul Cursurilor Lamaze organizate la ProMAMA, viitorul tatic primeste un atestat cu care va putea primi acele 10 zile in plus de concediu. Tatal poate beneficia de acest concediu chiar daca parintii nu sunt casatoriti, dar numele lui apare pe certificatul de nastere al copilului.

Intrandu-si si tatal in noul sau rol inca din primele zile, se va forma o familie mai unita, mai puternica, mai consolidata, se va crea o legatura indestructibila intre toti membrii familiei.

La Cursurile Lamaze se discuta despre:

  1. SarcinaCe este filosofia Lamaze? Modificarile fizice, emotionale si sexuale pe parcursul sarcinii. Alimentatia in sarcina. Semne ingrijoratoare. Masuri de confort in sarcina. Tehnici de educare a perineului.
  1. TravaliulSemne de travaliu. Stadiile si fazele travaliului. Tehnici de respiratie si relaxare in timpul travaliului. Mecanismul durerii.
  2. NastereaTehnici de respiratie. Pozitii favorabile in timpul nasterii. Importanta primului contact dinte parinti si bebelus. Lauzia.
  3. Procedura medicala pe parcursul internarii. Bagajul pentru spital. Monitorizarea contractiilor si a cordului fetal. Clisma. Epiziotomia. Anestezia in travaliu. Complicatii. Travaliu prematur. Nasterea provocata. Nasterea instrumentata (forceps, vacuum). Cezariana.
  4. Fixarea cunostintelorRecapitularea tehnicilor de respiratie si a pozitiilor favorabile pentru perioada travaliului si a nasterii.
  5. Ingrijirea nou-nascutului (Curs de Puericultura). Ingrijirea nou-nascutului. Informatii despre nou-nascut. Atestat de puericultura pentru tata.
Contact: 

ProMAMA Center

Adresa: sos. Pipera 21-23, bl. 3E, sc. 2, ap. 12, interfon C012, Cartier Aviatiei, vis a vis de Metrou Aurel Vlaicu
Localitate: Bucuresti, Sector 1
Mobil: 0745.26.40.28
0726.71.51.52
Email: [email protected]
Persoana de contact:
Sorana MURESAN,
Manager ProMAMA.

Mazarea in alimentatia bebelusului

[imagebrowser id=646]Mazarea verde reprezinta o adevarata minune in alimentatia bebelusului. O cana de mazare contine un numar destul de ridicat de proteine, dar si multe vitamine si fier.

Atunci cand prepari mazare va trebuis a te gandesti la continutul acesteia. Pentru a-i cunoaste proprietatile este indicat sa privesti cateva valori reprezentative pe care le are o cana de mazare fiarta.

  • Vitamina A – 955,2 IU
  • Vitamina C – 22.72 mg
  • Niacin – 3,23 mg
  • Acid folic – 100.8 mcg
  • Vitamina B1 (tiamina) – 0.41 mg
  • Vitamina B6 – 0,35 mg
  • Potasiu – 433,6 mg
  • Fosfor – 187, 2 mg
  • Magneziu – 62,4 mg
  • Calciu – 43,2 mg
  • Sodiu – 4,8 mg
  • Seleniu – 3 mg
  • Fier – 2,5 mg
  • Zinc – 1,9 mg
  • Mangan – 0.8 mg

 

Odata cu diversificarea, mazarea poate fi introdusa treptat in alimentatia bebelusului tau, incepand cu varsta de 8 luni. Cu toate acestea, inainte de a face pasul de a introduce mazarea in alimentatia sa va trebui sa porti o discutie cu medicul specialist pediatru care iti poate preciza daca bebelusul este sau pregatit sa primeasca un asemenea element nutritiv in alimentatia sa.

Ca orice alt aliment, mazarea va trebui sa fie introdusa treptat in alimentatia bebelusului tau, pornind de la o prima jumatate de lingurita pe zi, pentru ca mai apoi portia sa se mareasca treptata, de vreme ce bebelusul a acceptat alimentul si nu a dezvoltat nicio alergie.

Foto:  http://cdn.stylishandtrendy.com

Recidiva cancerului mamar depistata cu un nou test de sange

[imagebrowser id=645]Cancerul mamar reprezinta cea mai serioasa si mai infricosatoare amenintare a femeilor moderne. Lucrurile sunt si mai complicate in cazul recidivei cancerului mamar. Cu toate acestea, recidiva poate fi prevenita cu ajutorul unei analize de sange.

Potrivit cercetatorului Daniel Raftery exista sansele ca recidiva cancerului mamar sa poata fi prevenita. El a reusit sa descopere un test de sange, destul de sensibil fata de cele existente deja pe piata, lucru care poate preintampina recidiva cancerului mamar cu un an mai devreme decat aparitia sa in organism.

Cele care reusesc sa invinga si sa supravietuiasca cancerului mamar sunt destul de predispuse ca in urmatorii 5-10 ani aceasta afectiune sa recidiveze. Tocmai de aceea, specialistii au cautat numeroase solutii pentru a preveni o eventuala imbolnavire dupa interventia chirurgicala.

Testul de sange reuseste sa depisteze schimbarile aparute la nivelul markerilor tumorali in asa fel incat medicii sa poata depista cu cel putin un an mai devreme o eventuala recidiva. Cercetatorul Daniel Raftery a reusit pana in prezent sa identifice un numar de 9 biomarkeri capabili sa detecteze din timp recidiva cancerului mamar. Cu ajutorul unui test de sange toate aceste lucruri pot fi mai usor preintampinate. Intr-un cuvant, femeile care sufera de aceasta afectiune nu vor mai fi nevoite sa faca biopsie pentru a depista o eventuala recidiva, fiind supuse doar unei simple recoltari de sange.

Foto: http://img.garbo.ro / http://www.bendo.ro