Dublă aniversare în familia prezentatoarei TV Ioana Maria Moldovan

13 ianuarie este o zi importantă pentru Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea de la Focus, Prima TV, pentru că este ziua fiului său, Andrei. Acesta a împlinit 3 ani pe care i-a sărbătorit în familia restrînsă, la Târgu-Mureș.

  “Astăzi sunt trei ani de când viața mi s-a schimbat radical și am început să trăiesc cu adevărat. Trei ani super plini, cu bucurii, lacrimi, întrebări, emoții, gânduri. Părinții știu bine ce spun, iar viitorii părinți vor vedea”, spune prezentatoarea Focus, Ioana Maria Moldovan.   

Aniversare alături de străbunică

Fiecare aniversare a lui Andrei-Ioan a sărbătorit-o în familie, în Ardeal, la Târgu-Mureș iar anul acesta nu a făcut excepție chiar dacă regulile s-au schimbat și toate măsurile au fost respectate.  Despre cum a fost la împlinirea celor 3 ani, Ioana Maria Moldovan spune că:

“Andrei-Ioan a fost cel mai fericit, a fost în centrul atenției și s-a bucurat de clipele minunate petrecute alături de noi, părinții, de bunici, de străbunică și mătușă. Pentru momentul mult așteptat, minunea a exersat cu câteva zile înainte suflatul în lumânări. Și tradiționalul ”La mulți ani!”. Care-i place mult și-l distrează. Tortul adus, la fel ca și anii trecuți, de la Brașov a fost mult așteptat. Tema lui a fost familia Peppa Pig. Personajele de desene animate preferate ale lui Andrei. 

Anul acesta aniversarea a fost dublă în familia mea. Din cauza perioadei prin care trecem, am ales ca și ziua de naștere a bunicii mele materne și strabunicii lui Andrei-Ioan, care va fi peste o săptămână, s-o facem în aceeași zi. Andrei-Ioan a împlinit trei ani, iar străbunica Susi, 84. Așadar am avut doi sărbătoriți între care este o diferență de 81 de ani. Și două torturi, spre bucuria lui Andrei-Ioan, plus ”șanșanie”.

Citește mai multe detalii pe romanialibera.ro

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare